Ascultă Radio România Cluj Live

Tratamentele medicale în străinătate au fost aprobate

Ministerul Sănătăţii a aprobat toate dosarele pentru tratament în străinătate, iar în prezent nu există solicitări în aşteptare, anunţă Departamentul de Comunicare al institutiei.

Tratamentele medicale în străinătate au fost aprobate
Foto: Șase milioane români nu au acces la servicii medicale

Articol editat de andreea.leonid, 10 septembrie 2014, 20:24

Pentru aceste tratamente, care nu pot fi efectuate în ţară, au fost alocate 10,6 milioane de lei. Potrivit ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, în funcţie de dosarele care se vor primi şi pentru ultimul trimestru al anului, vor fi stabilite sumele necesare, astfel încât să nu mai existe sincope în derularea acestei proceduri.

Costurile tratamentelor în străinătate sunt foarte ridicate şi nu sunt incluse în pachetul de bază al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Spre exemplu, efectuarea unui transplant pulmonar se ridică la 120 de mii de euro, iar alte intervenţii pentru tratarea cancerului de colon, care nu se pot face în România, ajung la 27 de mii de euro, sume suportate integral de Ministerul Sănătăţii.

 

Rador

Ce înseamnă diabetul și cum să trăiești cu această afecțiune
Sănătate marți, 16 aprilie 2024, 10:10

Ce înseamnă diabetul și cum să trăiești cu această afecțiune

Despre ce înseamnă diabetul, cum este să trăiești cu această afecțiune, care sunt măsurile de prevenție și ce ar trebui să facem pentru a...

Ce înseamnă diabetul și cum să trăiești cu această afecțiune
Alba: Acoperirea vaccinală antirujeolică, mult scăzută
Sănătate luni, 15 aprilie 2024, 17:58

Alba: Acoperirea vaccinală antirujeolică, mult scăzută

Rata de vaccinare la nivelul judeţului Alba este la prima doză de 71% şi la a doua doză de doar 47%.   Pentru a evita o epidemie, rata de...

Alba: Acoperirea vaccinală antirujeolică, mult scăzută
Anchetele continuă la Spitalul Pantelimon
Sănătate luni, 15 aprilie 2024, 14:25

Anchetele continuă la Spitalul Pantelimon

Polițiști de la serviciul omoruri și procurorii Capitalei au reluat astăzi audierile, în cadrul unui dosar penal in rem deschis pentru omor....

Anchetele continuă la Spitalul Pantelimon
Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”
Sănătate sâmbătă, 13 aprilie 2024, 13:48

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”

A început deja urmărirea penală pentru infracţiunea de omor. În paralel, continuă ancheta internă şi verificările făcute atât de Colegiul...

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 10:34

Investigaţiile la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt în desfăşurare

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru omor, adică sunt cercetate faptele, fără să...

Investigaţiile la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt în desfăşurare
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 09:55

Este nevoie de sânge!

Reprezentanții unității atrag atenția că stocul de sânge la aceaste grupe este aproape epuizat.   Ei mai spun că în spitalele din județ...

Este nevoie de sânge!
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 08:35

Excepții de la taxarea cu 10% a concediilor medicale

Astfel pe lângă concediile medicale din categoria celor cu indicele 01 – pentru boală obişnuită, se va plăti în continuare contribuţia...

Excepții de la taxarea cu 10% a concediilor medicale
Sănătate joi, 11 aprilie 2024, 19:13

Bărbat de 41 de ani, mort din cauza rujeolei

Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a anunţat joi, 11 aprilie, că bărbatul din Vurpăr a fost internat după 10 zile la Spitalul de...

Bărbat de 41 de ani, mort din cauza rujeolei