Ascultă Radio România Cluj Live

Stratum Energy, al treilea producător de gaze din România

Ultima zi a vizitei premierului român, Victor Ponta, în Statele Unite s-a concentrat, vineri, pe problemele energetice.

Stratum Energy, al treilea producător de gaze din România
Foto: România nu va mai importa gaze din sursă externă

Articol de Alina Vingan, 27 septembrie 2014, 09:09

Şeful Guvernului român s-a întâlnit cu reprezentanţii a două mari companii americane de profil: ExxonMobil şi Halliburton, dar şi ai altor 200 de companii mici şi mijlocii.

Legea redevenţelor a fost una din temele centrale de discuţie. S-a discutat şi despre investiţiile în România şi, după cum au declarat reprezentanţii delegaţiei române, compania americană Stratum Energy va deveni al treilea producător de gaze din România, după ce va investi, anul viitor, 150 de milioane de dolari în ţara noastră.

În opinia premierului, cel mai important obiectiv este ca România să poată deveni independentă energetic în cel mai scurt timp. El a precizat, totodată, că a discutat şi despre sistemul de redevenţe.

N-am intrat în detalii, însă am asigurat toate companiile care sunt deja prezente în România, şi mai ales cele care urmează să vină – de altfel, s-a confirmat informaţia referitoare la o altă companie americană care vine în România cu investiţii concrete, deci, am confirmat faptul că sistemul de redevenţe va fi un sistem care să asigure, sigur, resurse bugetare la media europeană, însă nu va descuraja investiţiile (Victor Ponta).

Ministrul energiei, Răzvan Nicolescu, a anunţat, la rândul său, că o nouă companie americană, Stratum Energy, va deveni al treilea producător de gaz din România, după Romgaz şi Petrom.

Elementele de noutate sunt că, de astăzi, livrează în sistemul naţional de transport o cantitate de gaz de 0,3 milioane de metri cubi pe zi şi ne-au promis că, în următorul an, vor săpa mai multe sonde, vor derula un program de investiţii de 150 de milioane de dolari şi că, după derularea acestui program de investiţii, vor creşte producţia de la 0,3 milioane, la 1, 5 milioane de metri cubi pe an, ceea ce va însemna creşterea producţiei României de gaz anuală cu 4-5% (Răzvan Nicolescu).

În România, ExxonMobil şi Petrom efectuează foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze naturale în Marea Neagră, iar Halliburton, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de produse şi servicii pentru industria energetică, derulează activităţi pe platforma industrială de la Ploieşti.

 

Radio România

Apicultorii afectați de conflictul ruso-ucrainean pot cere sprijin de la Guvern
Economic miercuri, 6 martie 2024, 12:25

Apicultorii afectați de conflictul ruso-ucrainean pot cere sprijin de la Guvern

Aproximativ 600 de apicultori din judeţul Satu Mare vor putea solicita sprijin de la Guvern, pentru pierderile suferite anul trecut, ca urmare a...

Apicultorii afectați de conflictul ruso-ucrainean pot cere sprijin de la Guvern
Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu
Economic miercuri, 6 martie 2024, 09:26

Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu

Șoferii de autocamioane care doresc să tranziteze frontiera dintre România și Ucraina prin punctul de la Halmeu, au de așteptat în prezent...

Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu
Combaterea evaziunii fiscale prin digitalizare
Economic miercuri, 14 februarie 2024, 10:20

Combaterea evaziunii fiscale prin digitalizare

Combaterea evaziunii fiscale prin digitalizare a fost tema discuţiilor avute marți, 13 februarie, de premierul Marcel Ciolacu cu membri ai...

Combaterea evaziunii fiscale prin digitalizare
Se suspendă pentru un an obligaţia agricultorilor de a lăsa nelucrată o suprafață de 4% din terenuri
Economic miercuri, 14 februarie 2024, 10:14

Se suspendă pentru un an obligaţia agricultorilor de a lăsa nelucrată o suprafață de 4% din terenuri

Comisia Europeană suspendă pentru un an obligaţia agricultorilor de a lăsa nelucrată o suprafață de 4% din terenuri. Măsura, menită să...

Se suspendă pentru un an obligaţia agricultorilor de a lăsa nelucrată o suprafață de 4% din terenuri
Economic luni, 12 februarie 2024, 16:07

Încep concedierile în industria de prelucrare a lemnului

Mobila care se vinde în România provine din import în proporţie de 70%, spun reprezentanţii industriei de prelucrare a lemnului. Fabricile din...

Încep concedierile în industria de prelucrare a lemnului
Economic vineri, 9 februarie 2024, 13:15

Iernile calde afectează agricultura românească

Căldura excesivă pe perioada lunilor de iarnă, în ultimii trei ani, a dus la mari modificări în ceea ce privește recoltele de fructe și...

Iernile calde afectează agricultura românească
Economic vineri, 9 februarie 2024, 09:27

Scannere cu raze X pentru verificarea mărfurilor din vamă

Primele două scannere cu raze X, pentru verificarea mărfurilor din vămi, au ajuns, deja, în ţară şi vor fi funcţionale la finalul lunii...

Scannere cu raze X pentru verificarea mărfurilor din vamă
Economic vineri, 9 februarie 2024, 09:22

Sprijin financiar pentru cultivatorii de cartofi

Cultivatorii de cartofi vor primi în acest an un sprijin financiar de cel mult 200 euro pe hectar, potrivit unui proiect de hotărâre pus în...

Sprijin financiar pentru cultivatorii de cartofi