Transilvania văzută la radio: Construcţii medievale transilvane

Românii aveau gospodăriile adunate de-a lungul apelor sau a drumurilor de acces, pentru facilitarea comunicaţiei între localităţi sau aveau gospodăriile risipite pe dealuri şi pe piemont.

Articol editat de Carmen Sas, 17 octombrie 2014, 08:19 / actualizat: 29 august 2017, 17:47

După venirea populaţiilor colonizate, în special mă refer la germani- ei veneau din aşezări care trebuiau să fie fortificate, fiind mereu expuşi la fel şi fel de atacuri şi de războaie. De aceea, germanii construiau cetăţi din piatră. De acolo vine şi numele Transilvaniei, Siebenbürgen, adică Şapte Cetăţi. Lor li se şi dă dreptul de a construi aşezări din piatră, ceea ce românilor nu li s- a îngăduit. Printr- o dietă din 1294 li se interzicea cu desăvârşire construirea caselor din piatră, erau obligaţi să construiască numai din bârne de lemn, din împletituri de nuiele şi chirpici sau din cărămidă nearsă. La fel erau construite şi monumentele ţărăneşti, bisericile lor, din lemn.

Dar, în afară de acest lucru, care privea construirea propriu- zisă, românii aveau obiceiul de a-şi lăsa gospodăria  la vedere, fără garduri înalte, fără tendinţă de cetate, fără fortificare, aveau o deschidere unii spre alţii şi deschidere spre natură şi spre Dumnezeu. Ulterior, chiar li s- a şi interzis să construiască fortificaţii, în afară de zonele aflate sub influenţa populaţiei germane, respectiv zona Braşovului, a Branului şi chiar în zona Bistriţei şi Năsăudului, unde apar  gospodării fortificate, construcţii patrulatere care apără întreaga ogradă, fără să se poată vedea nimic dinspre stradă către gospodărie.

La 1763, chiar împărăteasa Maria-Tereza dă un edict draconic care s-a numit At ordinem redigant, adică tragerea la linie, spargerea tuturor gospodăriilor, aşezărilor de pe dealuri, de pe munte şi aducerea lor pe lângă drumuri, pe lângă văi, deci o organizare a aşezărilor. Cu toate că s-a făcut sub poruncă aspră, pentru a putea percepe dările mai cu uşurinţă din partea iobagilor români, pentru a se eluda lotria, pentru că ei fugeau în pădure ca să scape de asupririle la care erau supuşi, şi de asemenea, să scape de luarea la oaste cu arcanul.

Totuşi, această lege de sistematizare a dus la facilitarea legăturilor dintre localităţi, la igienizarea gospodăriilor şi, mai ales, la obligativitatea  de o construi într- un anumit mod. S-a dat chiar o schemă, un plan de construcţie: fiecare casă trebuia să aibă minimum trei încăperi: de locuit, de depozitare, de acces,  fiecare încăpere să aibă trei ferestre: două spre uliţă şi una sau două spre curte, să aibe anumite dimensiuni- un lucru benefic pentru satele româneşti. Nu aveau voie însă, să- şi vopsească casa în nici o altă culoare decât în mieriu, adică varul cu albăstreală pe care românii au numit-o vânătă sau de mândră Mărie,  adică se simţeau protejaţi de culoare de parcă ar fi fost maphorionul siniliu al Maicii Domnului .

Obligaţia de a construi într-un anumit mod intră în tradiţia satelor noastre şi treptat, preiau modul de construire, de cromatizare a construcţiilor, de fortificare , de la vecinii lor, germanii şi chiar de la maghiari.

Redacţia