Ascultă Radio România Cluj Live

Transilvania văzută la radio: Casele Adorjan sau detaliul decorativ la Oradea

Revenim la Oradea şi vă propun  o plimbare la pas, potrivită pentu o zi însorită de toamnă, când lumina cade oblic şi decupează detaliile ornamentaţiei bogate a clădirilor.

Transilvania văzută la radio: Casele Adorjan sau detaliul decorativ la Oradea

Articol de , 21 octombrie 2014, 22:00 / actualizat: 22 octombrie 2014, 9:55

Notaţi o adresă: str.Patrioţilor nr. 4-6, de aici începem plimbarea noastră, pentru care nu aveţi nevoie de hartă.  Pe latura vestică a clădirii Teatrului Regina Maria, două case înrudite, dar nu identice, realizate de acelaşi cuplu de arhitecţi, Komor şi Jakob, sunt cunoscute sub denumirea Adorján I şi Adorján II, primele realizări din Oradea ale arhitecţilor  Komor Marcell şi Jakab Dezső.

Această prezentare necesită JavaScript.

Aceste case Adorján au aparţinut coproprietarului Palatului Vulturul Negru, Adorjan Emil care era avocat şi un om înstărit în Oradea. El a comandat propria casă arhitecţilor Komor şi Jakob din Budapesta. Aceştia au proiectat prima dată casa Adorjan I, situată pe colţ cu starda Moscova, unde proprietarul îşi avea şi biroul de avocatură, şi ulterior casa Adorjan II, chiar lateral teatrului, pe strada Patrioţilor 6, care era un imobil de închiriat.

Ambele case sunt caracterizate printr-o decoraţie extrem de bogată florală, inspirată din arta populară, care face trimitere la ţesăturile şi la broderia de pe cojoace. Motivele sunt  trandafir, bujor, rodie, inimi şi pe colţul clădirii pe atic, apare, sub un limbaj oarecum mascat, arborele vieţii; este vorba de un copac într-un ghiveci. La fel şi pe porţi se poate vedea o feronerie de factură curbilinie, care poate fi interpretată ca ramuri de copac sau coadă de păun.

Ne explică istoricul Mircea Paşca, autorul volumuloui Oradea 1900 – Un ghid de arhitectură.

Nerestaurate încă, cele două clădiri păstrează spiritul epocii, iar unii turişti spun că preferă patina de pe faţadele clădirilor cu urmele secolului trecut pe chip, decât lustrul adus de restaurare. Oricum, decoraţiuile clădirilor secession fac apel la un repertoriu tematic floral direct sau stilizat, care dau caracteristicile stilului. Istoricul Mircea Paşca ne oferă un ghid de lectură a motivelor ornamentale de pe casele secession din Oradea:

Mai putem găsi arborele vieţii şi pe Palatul Moskovits Miksa, pe str. Republicii colţ cu parcul Traian dar şi frunzele de laur, mascaoanele de femeie (măşti cu chip de femeie), ghirlandele, elemente vegetale cum sunt flori, laleaua stilizată…

Cu elementele vegetale stilizate facem trecerea la alt architect important, Mende Valer, reprezentant de seamă pentru secessionul orădean dar şi budapestan. Mende Valer aparţine generaţiei lui Koss Karoly  şi foloseşte un limbaj  inspirat din arta populară, mult mai aproape de rusticitatea transilvană, mai stilizat, mult mai puţin încărcat decât la Komor şi Jakob. Mende Valer a proiectat mai multe case în Oradea, dar cele mai cunoscute opere ale lui sunt la Kecskemét şi Budapesta. La Oradea găsim imobile de raport de mai mici dimensiuni, cum e Casa Roth pe strada Vasile Alecsandri, ultima proiectată cronologic,  casa Fodor pe strada Iosif Vulcan, sau casa doctor Nemes pe strada Primăriei, colţ cu Duiliu Zamfirescu.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Dacă tonul face muzica, detaliul restituie întregul în arhitectură, iar atenţia acordată ornamentelor ne spune povestea unui stil care iubea frumosul şi îl restituia prin artele decorative, cotidianului: la Belle Epoque.

 

Oana Cristea Grigorescu

Transilvania văzută la radio: Cetatea medievală a Clujului
Transilvania văzută la radio luni, 27 octombrie 2014, 22:00

Transilvania văzută la radio: Cetatea medievală a Clujului

Zidul cetăţii medievale este întotdeauna fascinant! Avem un astfel de zid sau, mă rog, ce a mai rămas din el, şi la Cluj. El va face subiectul...

Transilvania văzută la radio: Cetatea medievală a Clujului
Transilvania văzută la radio: Sinagogile din Sighet
Transilvania văzută la radio duminică, 26 octombrie 2014, 20:30

Transilvania văzută la radio: Sinagogile din Sighet

Pentru ascultătorul neevreu, trebuie specificat că nu se poate trage linie de egalitate între „biserica” creştină şi...

Transilvania văzută la radio: Sinagogile din Sighet
Transilvania văzută la radio: Casa Radio Cluj
Transilvania văzută la radio joi, 23 octombrie 2014, 22:00

Transilvania văzută la radio: Casa Radio Cluj

Vioara lui Ştefan Ruha, alături de orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj încheia, în ziua de 29 decembrie 1967, concertul festiv organizat la...

Transilvania văzută la radio: Casa Radio Cluj
Transilvania văzută la radio: Contemplatorul – omul satului atemporal
Transilvania văzută la radio miercuri, 22 octombrie 2014, 22:00

Transilvania văzută la radio: Contemplatorul – omul satului atemporal

  Ciobănaşii lui Nicolae Grigorescu au consacrat un personaj de secol XIX, care a supravieţuit până azi. Contemplatorul este un personaj...

Transilvania văzută la radio: Contemplatorul – omul satului atemporal
Transilvania văzută la radio duminică, 19 octombrie 2014, 22:00

Transilvania văzută la radio: Cetatea Oradea

Cetatea din Oradea a fost şi este elementul identitar al municipiului de pe malurile Crişului Repede. Actualul monument istorico arhitectural...

Transilvania văzută la radio: Cetatea Oradea
Transilvania văzută la radio vineri, 17 octombrie 2014, 08:19

Transilvania văzută la radio: Construcţii medievale transilvane

Românii aveau gospodăriile adunate de-a lungul apelor sau a drumurilor de acces, pentru facilitarea comunicaţiei între localităţi sau aveau...

Transilvania văzută la radio: Construcţii medievale transilvane
Transilvania văzută la radio marți, 14 octombrie 2014, 22:00

Transilvania văzută la radio: Ţara „de sub pământ” – Uriaşul de gheaţă

Ascuns în pădurile Apusenilor, departe de razele soarelui, Gheţarul Scărişoara este inconfundabil. De zeci de ani, mii de turişti coboară în...

Transilvania văzută la radio: Ţara „de sub pământ” – Uriaşul de gheaţă
Transilvania văzută la radio luni, 13 octombrie 2014, 22:00

Transilvania văzută la radio: Creasta Cocoşului din Maramureş

Toamnă. Cer albastru nesfârșit. Copaci pictați incredibil de un pictor anonim. Și roșii și galbeni, iar în depărtare, verdele întunecat al...

Transilvania văzută la radio: Creasta Cocoşului din Maramureş