Ascultă Radio România Cluj Live

Românii îşi aleg preşedintele a 7-a oară în 25 de ani

Este pentru a şaptea oară când românii sunt chemaţi la urme să îşi aleagă preşedintele.
În cei 25 de ani de democraţie, prezenţa la vot a scăzut constanţ până la 53,5% la ultimele alegeri.

Românii îşi aleg preşedintele a 7-a oară în 25 de ani

Articol editat de camelia.veltan, 2 noiembrie 2014, 19:06

La primele alegeri prezidenţiale libere, din 1990, a fost cea mai mare prezenţă la vot -86 de procente- şi a câştigat cu un scor zdrobitor – 85% – Ion Iliescu. El a mai primit un mandat şi după doi ani, învingându-l pe Emil Constantinescu, dar după patru ani, situaţia se răstoarnă în favoarea acestuia.

În anul 2000, Ion Iliescu ajunge din nou în turul doi şi câştigă în faţa lui Corneliu Vadim Tudor, dar patru ani mai târziu, reprezentantul PSD, Adrian Năstase, pierde alegerile în favoarea lui Traian Băsescu, aflat acum la al doilea mandat câştigat cu puţin peste 50%, în 2009, în faţa lui Mircea Geoană.

 

RADOR

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO
Politic vineri, 29 martie 2024, 11:04

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO

Parteneriatul strategic cu Statele Unite încheiat în timpul preşedintelui Emil Constantinescu, la 8 ani de la căderea comunismului, şi...

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO
Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC
Politic joi, 28 martie 2024, 09:49

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC

Într-o postare pe o reţea de socializare, Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi...

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC
Informații utile pentru românii din străinătate
Politic duminică, 24 martie 2024, 12:34

Informații utile pentru românii din străinătate

Aceștia au la dispoziție informații privind procedura de vot, documentele de identitate necesare și alte detalii legate de scrutin.   Lista...

Informații utile pentru românii din străinătate
Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern
Politic joi, 21 martie 2024, 13:34

Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern

Ordonanța de urgență cu caracter fiscal, care se află în primă lectură, permite majorarea salariilor celor care lucrează la stat la...

Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern
Politic marți, 19 martie 2024, 10:50

Contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită se dezbate astăzi

Biroul Electoral Central a respins, duminică, 17 martie, protocolul de constituire a alianţei electorale ‘Dreapta Unită USR – PMP...

Contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită se dezbate astăzi
Politic luni, 18 martie 2024, 19:12

Moţiune simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu

Formaţiunea politică USR îl acuză că de la preluarea mandatului i-a tratat cu dispreţ pe fermierii nemultumiţi şi nu a raspuns solicitărilor...

Moţiune simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu
Politic luni, 18 martie 2024, 15:12

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului

Discuțiile încep în comisiile de specialitate de la Senat, prima Cameră sesizată în acest caz. Între timp, coaliția de guvernare se reunește...

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului
Politic joi, 14 martie 2024, 11:36

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]

UPDATE: ora 14.45 Parlamentul European a adoptat joi, 14 martie, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al...

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]