Cartea de weekend: Istoria unui vis. O poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra

Istoria unui vis. O povestea subiectivă a Cenaclului Flacăra este cartea care îi va încânta şi incita pe iubitorii muzicii folk, pe nostalgicii fenomenului muzical, putem să-i spunem aşa, creat de Adrian Păunescu.

Articol editat de dan.mosoiu, 15 noiembrie 2014, 20:37 / actualizat: 14 martie 2024, 15:08

…Da, da. Avea doar treizeci de ani, o inteligență intimidantă, energie pentru mai multe generații, se pregătea să devină un poet excepțional, împărțindu-și cu bună știință opera extremelor, între laude și înjurături, și se mai pregătea să edifice cealaltă lucrare a sade căpătâi, mișcarea națională folk, o altă cruce pentru care urma să-și primească cu prisosință partea de pâine și oțet…, scrie Vali Şerban în Istoria unui vis.

Este prima carte dedicată Cenaclului Flacăra într-o poveste care va stârni, cu siguranţă, comentarii, polemici, dar şi valuri de amintiri din tinereţea noastră. Scrise cu pasiune, sinceritate şi har, paginile cărţii ne introduc în culisele unei poveşti muzicale unice. Autorul? Nimeni altul decât Vali Şerban, folkistul nostru din Alba Iulia, membru vechi al Cenaclului, o voce inconfundabilă, compozitorul şi interpretul unor cântece care au făcut istorie: Dor de Bacovia, A plecat moţul prin ţară, Din nou Beatles, Vânturi pline zăpadă, Toamnă nebun de frumoasă la Cluj şi multe altele.

„Istoria acestei cărţi, ca istoria oricărui vis, este mai veche. În ultimii 10 ani s-a înstăpânit asupra minţii şi inimii mele. Am parcurs 9 ani în sau din existenţa Cenaclului Flacăra şi m-am gândit că e păcat ca un un om atât de adânc implicat în acest fenomen, tânărul acela devenit matur, sper, să nu scrie despre întâmplările acelor ani”, ne-a mărturisit Vali Şerban, pe care l-am întrebat ce a însemnat pentru el Cenaclul Flacăra şi cum a ajuns să cânte pe scena lui.

„Am rămas uimit când am constatat că se ajunge dintr-o dată şi se pleacă din senin… Talent, curaj, o bună întâlnire cu cartea, cu biblioteca şi una dintre cele mai temeinice… Pentru că unul din elementele de bază ale muzicii folk româneşti a fost acel pilon pe care s-a construit marea poezie românească şi universală. Deci, talent, voce, cultură generală, poezie cât cuprinde şi, mai ales, ţăcăneală la dispoziţie!”

Întâmplări de culise, picanterii în Istoria unui vis?

„Atmosferă de culise, chiar şi de cameră de hotel! Nu m-am ferit să scot la iveală şi, să zicem, picanteriile şi ceea ce societatea serioasă ar numi tarele acelui tineret. Tineretul de atunci e cu totul altceva decât tineretul de astăzi. Eram şi noi nişte vicioşi, mai mici sau mai mari, prostiile noastre frumoase, dulci sau nu… toate acestea făceau parte nu neapărat din viaţa de Cenaclu, făceau parte din modul nostru de a fi, din modul nostru de a gândi, din modul nostru de a… nu neapărat de a ne opune unui sistem, pentru că noi nu ne opuneam sistemului, noi pur şi simplu îl batjocoream şi-l bălăcăream. Era modul nostru de a încerca să nu ne lăsăm alienaţi în nici o formă de acel sistem. Trăiam într-o menajerie de sticlă, dar noi îi cunoşteam limitele…”

… Noi locuiam, de fapt, cu toții, într-o foarte frumos colorată menajerie de sticlă, strălucitoare și protectivă, stăpâni și captivi, deopotrivă. Indiferent ce se spunea, se auzea, vedea sau închipui despre noi în exterior, ne cam durea în cot de ideologia la zi. Eram foarte buni actori și reușeam să jucăm cu dibăcie patosul revoluționar și devotamentul de paradă.În momentele de delir ideologic, făceam ceea ce făceau, fără mofturi, alte douăzeci de milioane de români, contemporani cu noi: izbeam convingător cu socialismu-n viitor, cu conducătoru-n genialitate și cu poporu-n fericire…

… Și deodată, în acest adevărat templu al liniștii și profunzimii, se aude un scârțâit. Apoi, mai multe scârțâituri. Câțiva spectatori întorc capetele, deranjați. Pe ușa din spate apare un cetățean extrem de dubios, vizibil turmentat, jerpelit și murdar, târând cu o oarecare grație un instrument muzical, o vioară, care pare trecută printr-un laminor. Încă nu l-a zărit toată lumea; Poetul se exprimă în continuare… Lovește câteva scaune, tușește profund tabagic. Sala începe să murmure. A.P. recită mai departe, aparent netulburat. În sală, pe culoar, intrusul se vede de-acum bine: e cam oacheș,pare că nu s-a spălat de-un… timp, pălăria e desfundată, hainele – ferfeniță, duhnește a alcool de la o poștă…

… Într-un final, A.P. se ridică radios: „Va fi un debut excepțional! Așteaptă-mă lângă scenă, te rog! Vin imediat să te prezint!” Și-a venit, într-adevăr, imediat. A urcat pe scenă, s-a așezat – la de-acum vestita și simbolica masă de colț de scenă – și m-a prezentat cald, încurajator și entuziasmat: „… l-am ascultat o oră, acolo, în culise, și l-am mai fi ascultat încă una dacă nu ne chema datoria de-al împărți cu dumneavoastră!” Atac treptele care duc spre scena înălțată la peste doi metri, trepte care la fel de bine puteau duce spre… „ține-ți firea!”… în gând; apoi, urcând, încep să văd cu adevărat puhoiul de lume adunat acolo, și care, de data asta, are toate motivele să se holbeze la mine, îl văd cu coada ochiului pe Dinu făcându-mi tot felul de semne inutile acum, și-mi spun în gând, înaintând spre microfon: „Cenaclu ți-a trebuit, tâmpitule!”…

Cui i se adresează, în mod special, autorul?

„Mă adresez acelora care au iubit fără condiţii muzica folk, care au iubit Cenaclul Flacăra, care şi-au iubit tinereţea atât de mult încât tresar şi acum ori de cîte ori aud vorbindu-se despre Cenaclu, m-aş bucura să-şi regăsească trăirile între paginile cărţii, să-şi regăsească visele, să-şi regăsească iubirile împlinite de atunci, iubirile rătăcite, m-aş bucura să-şi regăsească tinereţea. Să-şi regăsească puterea de a crede nu în ceilalţi, nu, e prea complicat, de a crede încă o dată în ei.”

…Când mă așteptam mai puțin, intervenea încă o sincopă în relațiile mele cu A.P. – sau în relațiile lui cu mine, tot un drac! – și fusesem nevoit să plec de la Cenaclu. Era nedrept, era o toană a „boss”-ului, dureros plătită de mine, pentru că în 7 iunie, în absența mea, începuseră înregistrările cântecelor pentru album… Adică după ce muncisem cu elan, și peste normă, luni de zile – și eram și în urcare vizibilă – ore întregi pe seară, trăgând la vâsle patriotice și politice, mă trezeam exclus de la ceva atât de așteptat și meritat, pentru ce? (Degeaba mi-a promis apoi patru cântece pe următorul album, a fost o iluzie, pentru că nu s-a mai dat nici în ruptul capului altă aprobare până în vara lui 1985!) Mi-e foarte greu să-mi amintesc acea perioadă, mă simțeam gol și inutil, mai ales după ce prietenii din Cenaclu îmi povestiseră, la revenire, cum răspunsese A.P. insistențelor lor: „Lasă-l acasă, să se învețe minte!” Și uite-așa, mi-a luat cartea devizită și mi-a făcut-o bucățele – cum s-ar zice –, ca-n filme… Și, așa cum dorise, m-am învățat minte… nimic n-a mai fost la fel, după aceea; mi-a dat „Premiul pentru consacrare” – mulțumesc frumos… – m-a premiat pentru „cel mai important cântec al anului ’84 – „Omul liber” –, mulțumesc și mai frumos, boss…, mi-a conferit Marele Premiu al Cenaclului, tot pe ’84 – sunt fericit și onorat, boss –, dar nimic, niciodată, nu mi-a putut aduce înapoi, pe acel amărât și nevinovat vinil, în fond, cele două cântece pe care le meritam cu prisosință, după cinci ani de credință…

Ce înseamnă muzica pentru Vali Şerban?

„Modul meu de a trăi, modul meu de a gândi, modul meu de a mă exprima, modul meu de a încerca să conving…”

… Până una alta, mie mi-au adus acei ani dragostea necondiționată de Cluj, care mi-a dăruit Cenaclul „Gaudeamus”, și mi i-a dăruit in corpore și individual pe Cornel Udrea, pe Horia Bădescu, pe Radu Săplăcan, pe Florin Zaharescu, pe Tibi Iancu, pe Tavi Dohotaru, mai târziu și pe Florin Săsărman, regăsit în folk prin a lui „Diligență de Bizanț” și pe toți acei dragi ai vieții mele, de la prima întâlnire! Tot aici, într-o toamnă nepământeană, am intrat în Parc, pe la Teatrul Maghiar, cu un poem în suflet, și-am ieșit după un sfert de oră pe la „Casino” cu un cântec pe buze: „De juventute”, sau „Toamnă la Cluj”, pe versurile nebun de frumoase ale lui Horia… Firește că mi-a împuiat capul cu tot felul de revolte eroi-comice și năstrușnicul Cornel Udrea, și-am comis și pe versurile sale două cântece de album: „Euro viziune” și „Cântec fără titlu”, ambele lăsate de fapt fără titlu, după bunul nărav al sus-numitului, și poreclite apoi de mine, după inspirație…

Volumul Istoria unui vis va fi lansat vineri, 21 noiembrie, ora 18, la Alba-Iulia, în cadrul Festivalului Naţional de Muzică Folk „Ziua de mâine”.

Săptămâna viitoare veţi putea citi pe www.radiocluj.ro un amplu interviu cu Vali Şerban.

Dan Moşoiu