Ascultă oameni de poveste: Bogdan Ota (Reluare)
Când îl vezi prima dată pe Bogdan nu prea ştii ce să spui, pentru că pare a fi un tânăr la fel ca oricare altul.
Articol de Alina Vingan, 1 ianuarie 2015, 06:00
Aşa că recapitulezi: moldovean de felul lui, de vreo trei ani clujean prin adopţie, a plecat în pribegie (cum ar spune bătrânii) în Norvegia, norvegienii l-au făcut celebru, abia după aceea l-a îmbrăţişat şi România, iar acum îşi lansează al doilea album, „Revelaţii”.
Şi îţi spui din nou că e un tânăr la fel ca oricare altul: talentat, entuziast, pragmatic, uneori enervant de politicos, doar că atunci când vorbeşti cu el, îţi dai seama că, de fapt, el îţi spune poveşti. Despre locuri pe care le-a văzut sau doar şi le-a imaginat, despre timpuri prezente sau viitoare, despre el, despre prieteni, despre necunoscuţi şi, dacă asculţi cu atenţie, îţi va spune poveşti chiar şi despre tine.
B.O.: Am evoluat foarte mult faţă de Bogdan cel de acum 3 ani, dar faţă de Dalai Lama, de exemplu, sunt cu mult în urmă, sunt totalmente inexistent, iar Dalai Lama spune în fiecare zi că vrea să evolueze. Deci nu cred că există vreun om foarte evoluat. Nu ştiu, nici măcar Isus, săracul, nu se credea foarte evoluat. Din cauza asta îţi spuneam înainte de înregistrare, că trebuie să ne ascultăm, că dacă ne ascultăm, auzim exact partea de dumnezeire din noi, acea scânteie divină care se instalează în noi la naştere, aceea o ascultăm, acela este glasul. Şi niciodată adevărata noastră esenţă n-o să ne împingă la a face rău aproapelui nostru.
A.M.: Este povestea ta sau povestea albumului tău?
B.O.: E o poveste pe care am ignorat-o şi eu mulţi ani, pe când începusem să studiez şi eu mai profund aceste lucruri. Dar încă îmi spuneam: “Mda, sunt nişte teorii new age, da foarte frumos, dar asta n-o să-mi pună mie salamul în frigider şi nici n-o să-mi plătească motorina pentru maşină”, însă, pe măsură ce anii au trecut, mi-am dat seama că doar astea funcţionează. În absolut tot. Eu, bineînţeles, mă consideram băiat deştept, că am două facultăţi, am citit nu ştiu câte roabe şi valize de cărţi şi le cunosc pe toate. Şi practic eu jucam şah-mat cu mintea mea. Cognitivul e una, emoţionalul e alta. Noi, cu cognitivul, învăţăm să ne minţim: “Da, dar uite că dacă pun o virgulă după verb, aş putea întelege că de fapt îmi este bine!” Nu, nu-ţi este bine, prietene! Dacă te doare capul când te trezeşti din somn şi transpiri şi visezi urât, nu-ţi este bine, indiferent câte virgule pui tu şi cum construieşti fraza care te defineste sau crezi tu că te defineşte în viaţa de zi cu zi.
Fiecare îşi exprimă credinţa în felul lui. Eu am vorbit cu nişte călugări de pe muntele Athos şi ei m-au sfătuit: “Bogdan, roagă-te cu cuvintele tale”. Unii se roagă cu cuvintele lor, alţii se roagă în genunchi, alţii se roagă cu faţa către Mecca, alţii se roagă suflând în cornul de berbec… Pentru mine important e că se roagă. Sfatul pe care l-aş da e să-şi vadă fiecare de rugăciunea lui. Noi avem grijă de capra vecinului: dacă se îngraşă, trebuie să moară, dacă e mai slabă decât a mea, ma bucur, şi dacă a murit, e ştiinţifico-fantastic, pentru că asta înseamnă că nu sunt eu cel mai sărac şi cel mai năpăstuit, deci încă sunt iubit de Dumnezeu. Noi aşa ne măsurăm. Deci, să-şi vadă de rugăciunea lor şi atât. Să se asculte pe ei înşişi, că Dumnezeu le vorbeşte.
Anca Manuela Mureşan