Ascultă oameni de poveste: Sorin Turc – de la Cluj la Monte-Carlo
Articol editat de , 15 ianuarie 2015, 07:00
Când l-am întrebat pe Sorin Turc dacă se consideră un „om de poveste”, mi-a răspuns că a ajuns de poveste o singură dată, atunci când a ales să rămână în Franţa, pe vremea regimului comunist. După ce a părăsit ansamblul folcloric în care cânta ca violonist pentru a alege calea libertăţii, s-a povestit despre gestul său la Radio Europa Liberă.
Absolvent al Liceului de Muzică din Cluj, dar neavând acces, pe vremea aceea, la Conservator, Sorin a ales să îşi urmeze chemarea. Pentru asta a trebuit să se rupă de familie, prieteni, colegi.
„Poţi să fii profesionist dacă eşti şi respectat ca profesionist. Dacă autorităţile pun la dispoziţie nişte condiţii care să te şi împlinească şi să te facă fericit cu ceea ce faci, cu munca ta, atunci vei avea multe şanse să fii profesionist”, explică Sorin. „Am ales sa fac muzică acolo unde se putea face muzică.”
Acel loc a fost Franţa, unde a cântat mai întâi în orchestra Operei din Lyon, apoi în orchestra din Cannes, iar după alte câteva luni şi un al treilea concurs „pe bune”, a ajuns în rândul viorilor I din Orchestra Filarmonicii din Monte-Carlo, unde cântă şi azi.
„Acolo, doar prin concurs se poate intra în orice orchestră. Nu interesează pe nimeni ce diplome ai, ce studii ai, cu cine ai studiat şi ce-ai făcut. Important e cum cânţi, şi asta se vede prin concurs, în faţa unui juriu, sau în faţa orchestrei în plenul ei.”
Lunea – zi liberă, în rest – câte două repetiţii pe zi, în funcţie de repertoriul următoarelor concerte. Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo susţine, în mod obişnuit, câte două concerte pe săptămână, cu programe diferite. Multă muncă, dar şi o plăcere imensă de a lucra, spune Sorin Turc.
„În primul rând, e ceva foarte, foarte plăcut. Este chiar o plăcere imensă să poţi face muzică cu 100 de muzicieni de înaltă calitate. Atâţia oameni din est care au emigrat în vest în vremea comunismului au ridicat foarte mult nivelul de acolo. /…/ Plăcerea e imensă de a cânta cu astfel de oameni şi pot să spun că există chiar o comuniune de suflet între noi. În mod cert, orice concert e un eveniment pentru fiecare dintre noi.”
Alături de muzică, Sorin practică şi predă yoga, o pasiune care o completează pe prima. Yoga îl ajută în concentrarea pentru concerte şi în stăpânirea tracului.
„În meseria noastră, poţi să te pregăteşti cât vrei, dar tracul în sine al momentului spectacolului îţi ia 20-30 la sută din capacităţile tehnice, de performanţă. Bineînţeles, câştigi în ceea ce transmiţi ca sentiment dar, pur tehnic, eşti penalizat. M-am gândit că, prin yoga, aş putea să fac în aşa fel încât să nu pierd decât 10 la sută… Şi, într-adevăr, am reuşit, în timp, în ani de zile, o anumită performanţă în direcţia asta. Dar am descoperit şi foarte multe alte lucruri, între care esenţial este că l-am descoperit pe Dumnezeu”.
Şi astăzi, când revine la Cluj şi trece prin faţa fostului sediu al Liceului de Muzică, o veche mănăstire franciscană, Sorin e cuprins de emoţie. Chiar dacă urmatorul concert îl aşteaptă la Filarmonica din Monte-Carlo.
Text/foto: Ioana Bindea
