Cartea de weekend. Doina Cetea, „Voievodul Gelu. O poveste”

Vă propunem astăzi, prin literatură, o întoarcere în timp, tocmai în secolul al X-lea. Cunoscuta poetă clujeană Doina Cetea şi-a găsit timp şi aplecare înspre proză şi istorie. Şi a făcut-o cu har. La sfârşitul anului trecut, sub egida editurilor Şcoala Ardeleană şi Eikon, ne-a oferit volumul „Voievodul Gelu. O poveste”. Am întrebat-o pe Doina Cetea dacă nu este riscant pentru un autor consacrat să se întoarcă în timp, să scrie o poveste despre un personaj de legendă din istoria noastră, mai mult sau mai puţin cunoscut?

Articol editat de dan.mosoiu, 31 ianuarie 2015, 18:38 / actualizat: 14 martie 2024, 15:05

 „Voievodul Gelu este un personaj foarte interesant, dar, din păcate, foarte puţin cunoscut, ba chiar neglijat. Mie îmi pare rău că istoricii nu au insistat asupra personalităţii lui. Aşa că am fost nevoită eu să inventez o poveste despre Voievodul Gelu. Sigur, m-am bazat pe documente. M-am documentat foarte mult şi am reuşit să scriu această carte. Practic am citit aproape tot ce s-a scris despre Voievodatul lui Gelu.”

De ce neapărat despre Voievodul Gelu?

„A, asta e foarte greu de spus… Aş zice că de undeva gândul meu s-a întâlnit cu cel al lui Gelu şi mi-a spus: ia scrie şi despre mine! E o glumă, fireşte! De fapt, e simplu: mi s-a părut că Voievodul Gelu nu a fost valorificat pe măsură în istoriografia şi literatura noastră. Şi atunci am căutat să suplinesc eu această lipsă. Prin date exacte, istorice, dar şi prin ficţiune.”

Am rugat-o pe doamna Doina Cetea să ne prezinte în rezumat povestea… poveştii lui Gelu!

„Mi-am imaginat că Gelu are un fiu, un fiu de 15 ani, am zis eu. Din acel moment în care mi l-am imaginat pe fiul Voievodului, am văzut toată povestea, am văzut aproape tot ce s-a întâmplat în secolele IX – X, în secolul în care Voievodul era stăpân peste teritoriile Transilvaniei. Unele personaje sunt reale, Tuhutum este real, Horca, tatăl lui Tuhutum… Dintre ceilalţi voievozi, adică Menumorut şi Glad, Gelu a fost singurul care a rezistat şi s-a luptat pentru pământul pe care l-a avut în stăpânire. El era un soldat şi provenea dintr-o familie de oşteni. Am descris în carte întâlnirile repetate dintre războinicii lui Tuhutum şi oastea lui Gelu, capcanele care i s-au întins de nenumărate ori… Finalul este pe Valea Căpuşului, unde a şi murit. Din păcate, nu se cunoaşte locul în care a fost înmormântat. Sigur, există numeroase legende, dar ele au rămas numai legende… Gelu era un bărbat tânăr, în plină forţă, şi-atunci mi-am zis că nu putea să moară în luptă decât atras într-o capcană şi trădat. De altfel, istoria noastră este plină de trădări…

Mi-a plăcut foarte mult să scriu această carte, pentru că realmente m-am smuls din timpul nostru şi m-am cufundat în secolul al X-lea. M-a întrebat redactorul de carte: Doina, e adevărat tot ce ai scris tu acolo? Şi i-am răspuns: da, e adevărat, pentru că am văzut totul cu ochii mei! Am fost acolo şi am văzut tot. Nu puteam descrie casele şi îmbrăcămintea, şi obiceiurile, cetăţile şi atmosfera vremii fără să fi fost acolo, să fi văzut totul cu ochii mei! Sigur, în ghilimele spun asta… Toate le-am descris documentându-mă temeinic. Cu toată modestia, le recomand această carte celor tineri, în mod special, dar şi celor mai în vârstă, pentru că sigur vor avea parte de o lectură foarte plăcută din care vor înţelege cine a fost Voievodul Gelu şi ce a fost cu acest pământ minunat al Transilvaniei, cu secole în urmă.”

Dan Moşoiu