Oameni de poveste: Nicolai Tand,bucătarul vedetelor
Depănăm acum povestea unui moroşan din comuna Rozavlea care consideră că mâncarea îi face pe oameni fericiţi.
A renunţat la şcoală în urmă cu 20 de ani şi s-a dus în capitala Franţei să îşi încerce norocul. A vândut la început ziare, apoi a lucrat în construcţii; o vreme a fost şofer de ambulanţă. Iar în cele din urmă a descoperit că locul lui este în bucătărie. A ajuns să înveţe atît de bine secretele gastronomiei din Hexagon, încât a gătit pentru Metallica şi Jennifer Aniston.
După ce s-a întors în România, Nicolai Tand a deschis un restaurant franţuzesc în Bucureşti, unde l-a întîlnit Valentin Ţigău.
Articol de Bianca Câmpeanu, 2 februarie 2015, 22:00
Reporter: Care este diferenţa dintre un francez şi un moroşan, aşezaţi fiecare în faţa farfuriei pline?
Nicolai Tant: „Când mergi la el, moroşanul îţi dă să te culci, îţi taie găina din curte, deci face mâncarea cu drag. Francezul, la fel, face mâncarea cu drag şi se simte în farfurie. Nimic nu se compară cu modul de a trăi şi de-a mânca pe lângă masă-mi se pare cel mai fain lucru-şi doi duşmani poţi împăca cu mâncarea! Îţi aduci aminte din copilărie, când mama îţi făcea o zeamă de fasole, adică mâncarea ne- a unit oarecum pe noi, moroşenii, care am fost nişte nomazi. Şi pe vremea lui Ceauşescu umblam prin ţară, munceam la defrişări, la cules de porumb, la viţă-de-vie, la plantat, ei , la un moment dat, eu am avut şansa să plec de tânăr prin lume şi să descopăr că de fapt, mâncarea uneşte o familie şi îi face pe oameni fericiţi. Îmi dau seama că meseria asta e chiar o plăcere.”
R: Când v-aţi dat seama că puteţi fi excelent în bucătărie?
N.Ţ. „În Franţa am început să lucrez într-un restaurant, la spălătorie şi ca să mă împrietenesc cu bucătarii, făceam tot ce vroiau ei ca să-mi dea lecţii de gătit. Multă lume zice că mâncarea franţuzească e puţină în farfurie-nu e adevărat-în Franţa au inventat lucrurile simple, adică la resturant mânînci trei feluri, iar dacă ţi-ar da mult prea mult, ai pleca mult prea sătul. Când pleci de la restaurant trebuie să fii mulţumit, satisfăcut, adică să ştii că ai ieşit să petreci o seară faină, să vezi lume bună, să fii servit bine.
Mai demult, la noi, oamenii trăiau, mâncau, munceau, dar se şi respectau. Pentru mine acela e momentul de a trăi! Un om care-i flămând e mai nervos, dă-i un pic de pită şi-o slănină şi-un pahar de vin, şi-l molcomeşti!”
Valentin Ţigău