Raţiunea plăcerii
Prin iubire atingem Paradisul, prin sexualitate îl pierdem, căci suntem sclavii instinctelor controlate de raţiune. Umanitatea funcţionează condusă de impulsuri complementare: iubire şi moarte ( eros şi thanatos), raţiune şi instinct, tandreţe şi agresivitate, suferinţă şi plăcere. Un termen nu îl exclude pe celălalt, iar întrebarea pe care o ridică indirect piesa lui Franz Xaver Kroetz, Dorinţa, este cum putem face viaţa posibilă de vreme ce instinctele ne conduc peste puterea de reglementare a raţiunii.
Articol de , 3 martie 2015, 13:43 / actualizat: 4 martie 2015, 8:16
Un cuplu matur desincronizat, Hilda şi Otto, în care sentimentele şi sexualitatea nu se mai condiţionează reciproc, trăiesc în vecinătatea morţii şi din exploatarea suferinţei. Administrează un cimitir şi cresc crizanteme în grădina-seră a afacerii de familie. Tensiunea dorinţelor neîmplinite explodează odată cu venirea fratelui/cumnat Friz eliberat condiţionat din închisoare, unde fusese pedepsit pentru exhibiţionism. Asupra acestui personaj se proiectează fanteziile dorinţelor refulate ale celor trei personaje Hilda, Otto şi Mitzi, grădinăreasa.
Încotro se îndreaptă dorinţele, într-acolo merge şi fantezia spune dramaturgul german Franz Xaver Kroetz., când se opreşte asupra oamenilor simpli,pe care îi aşează în ringul de luptă al vieţii de familie şi de cuplu, pentru a ne vorbi despre o realitate interioară, justificată doar de dorinţe. Considerat în anii ’70 scandalos, pornografic, exotic, limbajul pieselor lui Kroetz e epurat în spectacolul lui István Albu de excesul de naturalism pentru a propune cu acum o alegorie a naturii umane conduse de instinct.
Scenografia semnată de Tibor Tenkei oferă o arenă pătrată, umplută cu nisip, un spaţiu care ridică spectacolul din naturalismul textului la înălţimea metaforei generalizatoare. Aici, împiedicaţi în pământ, cu patul aşezat în apropierea gropii din cimitir, în seră şi pe băncile berăriei populare, îşi dispută Otto şi Mitzi dreptul la plăcere, îşi apără Hilda şi Friz dreptul la iubire. Regizorul István Albu găseşte soluţii teatrale simple dar eficiente, cum e cea a plimbării cu barca, pentru a rezolva scenele scurte şi alerte ale dialogurilor piesei. În spectacol imaginea vizuală se substituie realismului naturalist.
Cuplul are un copil, Zsuzsi, un personaj fără text, care apare ca un înger căzut; inocenţa pervertită de exemplul părinţilor. Cel mai normal personaj e Friz, perversul, care prin aspiraţiile sale de a-şi controla raţional partea întunecată a fiinţei, se întâlneşte cu fiica Zsuzsi, ambii condamnaţi la rătăcire într-o lume care aleargă doar în întâmpinarea plăcerilor carnale.
Remarcabilă prestaţia actoricească a întregii distribuţii: Andrea Kali , Ervin Szücs, Ěva Imre Loránd Farkas şi Rita Sigmond.
Textul piesei cântate la microfon în finalul spectacolul spune: dacă credeai ca viaţa e un dar, priveşte cum trăiesc părinţii, şi ne reaminteşte că succesul dramaturgului german Franz Xaver Kroetz se datorează tocmai acestei capacităţi de a surprinde în piesele sale oamenii simpli şi lumea lipsită de orizont în care trăiesc.
(fotografii realizate de Biro Istvan, TMS)
Oana Cristea Grigorescu