Rivalitatea dintre CFR şi „U” îşi consumă un nou episod
CFR şi Universitatea Cluj se întâlnesc miercuri, în semifinalele Cupei României la fotbal.
Articol editat de , 3 martie 2015, 19:57
Antrenorul „Şepcilor Roşii”, Adrian Falub, a declarat că echipa sa îşi doreşte victoria în acest meci.
„Este un meci special. Toată lumea îl așteaptă, și cei de la Universitatea și cei de la CFR. Cât nu am fost antrenor eram, poate, cel mai mare suporter de la al echipei clujene. Încerc să ma eliberez de aceste gânduri și mă concentrez să să fiu cât mai coerent și mai lucid, pentru a câștiga. Sper ca U Cluj să fie echipa care își dorește foarte mult să câștige acest meci și de aceea, aceasta, trebuie să aibă un entuziasm, o anume stare de spirit, pentru a câștiga.” ( Adrian Falub, antrenorul „Şepcilor Roşii”)
De cealaltă parte, antrenorul „feroviarilor”, Eugen Trică, crede că jucătorii săi au prima şansă.
Nici ei nu stau foarte bine în clasament, noi la fel, dar vă dați seama este un derby, al dolilea derby al României, după păreea mea. Cu siguranță veți vedea un CFR foarte agresiv, care o să atace . Eu zic că valoarea este de partea jucătorilor mei. (Eugen Trică, antrenorul „feroviarilor”)
Meciul dintre CFR şi Universitatea Cluj, din prima manşă a semifinalelor Cupei României, se dispută miercuri, de la ora 21.30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
Ioan Vasile Vanea
Nu uitați, Radio Cluj se poate asculta și online AICI