Oameni de poveste: Crinuţa Pop -Nu i-aş cere lui Dumnezeu două picioare sănătoase!

Dacă faci abstracţie de faptul că nu-şi poate folosi picioarele, iar scaunul cu rotile îi este indispensabil pentru a se deplasa, Crinuţa Pop din Satu Mare se încadrează perfect tiparului standard al femeii ce nu ar trece neobservată în societatea zilelor noastre: inteligentă, independentă, cochetă, cu simţul umorului şi foarte dinamică.

Articol editat de , 30 martie 2015, 21:03 / actualizat: 31 martie 2015, 9:47

Handicapul grav dobândit în copilărie în urma unei poliomielite, nu a reprezentat o piedică şi nici nu a determinat-o să se izoleze. Dimpotrivă, a motivat-o să lupte: Crinuţa Pop a făcut şcoală, a devenit soţie şi mamă, iar din anul 2003 este preşedinta Asociaţiei Handicapaţilor Fizic din Satu Mare.

Acum, la cei 60 de ani pe care îi va împlini la mijlocul lunii aprilie, Crinuţa Pop se consideră un om împlinit şi spune că datorează asta felului în care a ştiut să-şi asume handicapul, puterii de-a trece peste complexe şi dorinţei de a-şi câştiga locul în societate.

„Societatea asta nu e frumoasă fără noi! Gândiţi-vă cum şi-ar alege bărbaţii soţiile dacă toate femeile ar fi miss. E normal să fim deosebiţi! Este adevărat că pentru noi nu e uşor să fim aşa cum suntem, nu e uşor să ştim că suntem priviţi altfel de către cei care nu sunt ca noi. Însă, depinde de noi felul în care suntem priviţi, deci trebuie să învăţăm să facem abstracţie de felul în care suntem priviţi, trebuie să învăţăm societatea să ne accepte, şi mai ales să nu căutăm doar felul în care suntem priviţi de către cei fără handicap! E firesc să fim priviţi altfel, pentru că şi noi privim altfel ceea ce ni se pare diferit. Să nu credeţi că nu am complexe, dar o să râdeţi dacă am să vă spun că aceste complexe ale mele nu sunt legate de handicapul pe care îl am. De exemplu, sunt complexată pentru că am nasul mare. Iar acest lucru l-aş putea rezolva mergând la un medic, care mi-ar spune că doar nasul nu e perfect, iar restul sunt în regulă. Am complexe şi din cauza unor asimetrii ale feţei. Iată, aşadar care ar fi complexele mele! Altele decât acelea legate de handicapul grav pe care îl am, pe care nu-l pot ascumde, deci nici nu-l pot corecta!” (Crinuţa Pop, preşedinte Asociaţia Handicapaţilor Fiozic Satu Mare)

Pentru că tratamentele făcute ani la rând în timpul copilăriei nu au ajutat-o să meargă, Crinuţa Pop a decis că e timpul să se descurce aşa cum e şi să devină independentă. Iar acest sfat îl dă tuturor persoanelor cu handicap fizic.

„Sunt prea multe persoane cu handicap care depind de familia care încearcă să le coordoneze viaţa. De exemplu, familia le spune acestora să nu se căsătorească deoarece având un handicap, ar putea să dea greş. Şi ce dacă? Asemeni oamenilor fără handicap şi noi putem divorţa, dar măcar am încercat să facem ceva asemeni celor ce nu sunt ca noi! Am să spun ceva ce ar putea să nu fie pe placul unora: De multe ori familia oferă un mediu nociv pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru că membrii acesteia ori manifestă o superprotecţie faţă de aceste persoane, ori manifestă jenă faţă de ele şi le este ruşine să le scoată în lume”.

Cu responsabilitatea unui handicap asumat, Crinuţa Pop a muncit, s-a căsătorit, a devenit mamă, este gospodină şi are grijă ca problemele celor asemenea ei să fie rezolvate. Ea nu-şi doreşte să poată să meargă vreodată, deoarece consideră că ar pierde timpul învăţând să-şi folosească picioarele.

Dacă m-aş întâlni cu Dumnezeu, i-aş cere cu siguranţă o grămadă de prostioare, nicidecum două picioare sănătoase. Primind două picioare sănătoase n-aş face decât să pierd vremea învăţând şi încercând să le folosesc! De ce să fac asta? Când există foarte multe lucruri pe care le-am început, sau altele pe care doresc să le fac aşa ca până acum, fără două picioare sănătoase!

Stela Tudor

Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.