Anotimpurile veneau după Abecedar… Ce mai citesc copiii noştri?

Printre puţinele lucruri pe care nu le vom uita niciodată sunt cărţile copilăriei şi personajele pe care le-am iubit sau le-am urât. Ce înseamnă cărţile la vârsta copilăriei? L-am întrebat pe poetul Ion Mureşan.

Articol editat de dan.mosoiu, 3 aprilie 2015, 08:48

„Primele cărţi citite nu sunt doar o exersare a alfabetului, a deprinderii de a citi. Copilul învaţă că sunt două realităţi, că, dincolo de litere, se ascunde o lume, că fiecare cuvânt îi creează o portiţă spre imagini, spre alte lumi. El poate să-şi exerseze imaginaţia pornind de la nişte cuvinte străine, de la o poveste. De la scris să treacă la o lume paralelă. O altă lume, mult mai frumoasă, mult mai vie faţă de lumea noastră. O lume care pulsează şi stă ascunsă după un şir de litere, după un şir de cuvinte, şi la care ai acces numai prin lectură.”

Copiilor încă le plac poveştile, crede poetul Ion Mureşan. Numai că în calea lor stau calculatorul, televizorul…

„Eu nu mă îndoiesc că şi astăzi poveştile au aceeaşi importanţă. Atâta doar că media, calculatoarele, desenele animate sărăcesc imaginaţia. Li se dă copiilor totul deodată. Totul este dat în formă de pastile şi imaginaţia copilului este exclusă. Interioritatea lui şi participarea lui la lumea imaginarului sunt excluse pentru că sunt date de către producători foarte harnici şi foarte imaginativi, oameni mari care se ocupă să-l suprasatureze pe copil cu imagini străine.”

Am fost crescuţi cu poveştile lui Creangă, Emil Gârleanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Brătescu Voineşti etc. Mai sunt aceşti autori şi poveştile lor pe gustul copiilor noştri?

„Nu mă îndoiesc că le plac. Cred că şi orăşenii, şi ei au văzut vrăbiuţe, au văzut iarna păsărici zgribulite. Aceste poveşti sunt puternice încă, pentru că au o încărcătură morală, nu vor să îndoctrineze cu nimic. Este o morală topită, ca să zic aşa, o morală accesibilă, o morală plăcută, aş spune.”

Într-o lume supertehnologizată, în care copiii noştri mânuiesc mai bine calculatorul decât noi, mai sunt oare poveştile de altădată pe placul lor? Preferă, oare, altfel de cărţi, altfel de personaje? Ion Mureşan:

„Sunt surogate de poveşti, sunt gata prelucrate. Copiii nu mai participă, sunt nişte poveşti exterioare lor, cred eu. Când eram mic, primăvara venea după Abecedar, vara la fel, apoi toamna… Toate veneau mai întâi în Abecedar şi pe urmă se arătau în sat.”

Să trecem şi la catedră. Învăţătoarea Maria Moţu, de la Şcoala Iuliu Haţieganu, ne spune ce mai citesc copiii din clasele primare.

„Citesc aproape aceleaşi poveşti, pentru că acestea le sunt recomandate de programa şcolară, de familie…Se citeşte mai puţin, din păcate, din literatura română. Cu succes, în clasele primare, se citeşte Mircea Sântimbreanu, „Recreaţia mare”, este pe primul loc. Dacă sunt împinşi de la spate, ca să zic aşa, citesc. Contesa de Segur, Mark Twain, de exemplu, se citesc cu plăcere. Dar n-am văzut promovarea în literatura pentru copii, în şcoli, a unor scriitori noi care să aibă impact rapid şi direct în rândul copiilor. În programa şcolară tot literatură veche avem, tot la Gulliver şi Alice în ţara minunilor ne raportăm când le dăm copiilor lectură suplimentară. Ce citesc greu copiii este, de exemplu, Creangă. Foarte greu înţeleg limbajul şi mai puţin gustă glumele pe care le ştiam noi când citeam Amintiri din copilărie. Este acum şi o tendinţă să ne ferim de partea dramatică din poveşti, în Capra cu trei iezi sau în Scufiţa roşie. Am văzut cronici în care se mergea pe latura emoţională, copiii ar fi influenţaţi negativ de cruzimea lupului, de exemplu. Puiul de Brătescu-Voineşti impresionează foarte mult, până la lacrimi. Şi ni s-a recomandat, din punct de vedere psihologic, să avem grijă când predăm această lectură. Dar nu mai avem textul în lectura obligatorie. La fel, Nicuşor este tristă, Niculăiţă Minciună, iarăşi. Nu se citesc, din păcate, nu se citesc… În ciclul primar este extraordinar că s-a introdus în programa şcolară obligatorie ora de lectură. În fiecare săptămână, în trunchiul comun, există o oră dedicată lecturii, unde, conform unei planificări, se fac lecturi în clasă şi se dă ca temă continuarea ei.”

Şi, apropo de personaje… Colega noastră Rodica Tulbure a aflat de la câţiva copii cine ar vrea să fie în urma lecturilor pe care le-au parcurs. Care sunt personajele preferate?

„Mie mi-a plăcut Piciul, pentru că el merge şi face aventuri.”

„Sarea în bucate. Mi-a plăcut fetiţa cea mai mică, pentru că era blândă.”

„Aş vrea să fiu Robinson Crusoe, pentru că mi-a plăcut cartea şi vreau să fiu şi eu ca el.”

„Eu aş vrea să fiu Alba ca Zăpada”

„Eu o zână ursitoare, din Pinocchio, pentru că e frumoasă şi face minuni.”

„Eu aş vrea să fiu Crăiasa Zăpezii, pentru că e întotdeauna îmbrăcată în alb.”

„Mie mi-ar plăcea să fiu Degeţica!”

În concluzie, mai citesc copiii noştri, mai sunt ei interesaţi de cărţi. Învăţătoarea Maria Moţu:

„Vreau să cred că da, ca învăţătoare vreau să cred că da…”

Dan Moşoiu