Ascultă Radio România Cluj Live

Elevi braşoveni premiaţi de NASA

Şapte din cele nouă proiecte trimise de elevii Colegiului Naţional Andrei Şaguna au fost recompensate cu premii sau menţiuni, în competiţia anuală lansată de NASA, pentru şcolile din întreaga lume.

Elevi braşoveni premiaţi de NASA
Foto: Elevi braşoveni premiaţi de NASA

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 aprilie 2015, 18:00

Numărul echipelor participante la această întrecere tradiţională a depăşit 2700, ceea ce reprezintă un adevărat record. Tema acestei ediţii a concursului a reprezentat-o crearea unor staţii sau oraşe spaţiale, unde omenirea s-ar putea refugia şi ar putea supravieţui, în cazul unui dezastru pe pământ.

Cele trei proiecte ale elevilor braşoveni, premiate de NASA sunt: „Columbus”, premiul al II-lea autor Iulia Chiş, „Spes-Elpida”, premiul al II-lea – autor Mihai Bâscă şi ,,I Celex AndRosar” premiul al III-lea, autor Alexandru Rădulescu.

Cele trei echipe care au obţinut premii vor merge la Conferinţa Internaţională de la Toronto, care se va desfășura în perioada 9-24 mai. Acolo, micii şagunişti vor fi înscrişi la ambele secţiuni ale competiţiei, respectiv cea de postere şi cea de prezentare academică.

 

RADOR

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI

Nutella – 60 de ani într-un borcan!
Diverse luni, 22 aprilie 2024, 09:32

Nutella – 60 de ani într-un borcan!

Cei 60 de ani, celebrează geniul lui Michele Ferrero, care în 1964 a inventat crema de alune și ciocolată.   Timp de decenii a fost o...

Nutella – 60 de ani într-un borcan!
Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 12:00

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii

Alimentația nesănătoasă poate duce la creșterea riscului de îmbolnăvire, iar copiii în perioada de creștere sunt vulnerabili la...

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii
Se pot descifra visele păsărilor?
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

Se pot descifra visele păsărilor?

Un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Buenos Aires a aruncat o nouă lumină asupra acestei întrebări intrigante prin...

Se pot descifra visele păsărilor?
O vilă veche din Pompeii a fost iluminată într-un mod inedit
Diverse sâmbătă, 20 aprilie 2024, 16:00

O vilă veche din Pompeii a fost iluminată într-un mod inedit

Aceste ţigle conţin celule solare fotovoltaice, care îi permit sitului arheologic inclus de UNESCO pe lista patrimoniului mondial să îşi...

O vilă veche din Pompeii a fost iluminată într-un mod inedit
Diverse sâmbătă, 20 aprilie 2024, 12:00

Care este cea mai bună brânză pentru…inimă?

Brânza este un produs versatil care poate fi adăugat în mâncăruri, sandvişuri, salate, precum și consumată cu vin.   Cu toate acestea,...

Care este cea mai bună brânză pentru…inimă?
Diverse sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

”Colțul Celibatarilor” în parcuri!

În Suzhou, a fost deschisă o „Grădină a Întâlnirilor”, o iniţiativă care are ca scop organizarea şi formalizarea procesului de...

”Colțul Celibatarilor” în parcuri!
Diverse vineri, 19 aprilie 2024, 18:00

Oraşele majore ale Chinei se scufundă sub propria greutate

Un nou studiu relevă că cel puţin jumătate din oraşele majore ale Chinei se scufundă sub propria greutate.   Cercetătorii au evaluat 82...

Oraşele majore ale Chinei se scufundă sub propria greutate
Diverse vineri, 19 aprilie 2024, 12:00

Alimente crude versus mâncare gătită

Consumul unor alimente în forma lor naturală este uneori benefic. Gătirea alimentelor poate distruge unele enzime şi poate afecta unii...

Alimente crude versus mâncare gătită