Ascultă Radio România Cluj Live

Donarea de organe şi transplantul

În urmă cu 3 ani, specialiştii Centrului de Excelenţă în Transplant din Oradea au realizat, în premieră naţională, un transplant cu prelevare multiorgan şi multiţesut de la un donator fără activitate cardiacă.
Tot o premieră naţională a avut loc în acest an, la Târgu-Mureş. De această dată, o echipă de medici români şi străini au realizat un implant cu un dispozitiv pentru pomparea sângelui, care preia funcţiile inimii, aşa numită inimă artificială. Intervenţia este pentru specialişti o soluţie modernă în tratarea insuficienţei cardiace, dar şi o alternativă a transplantului.
Mai nou, cei care vor să-şi doneze organele după moarte îşi pot da acordul din timpul vieţii şi pot trece acest lucru pe cipul cardului de sănătate, la medicul de familie.
Primul transplant reuşit din România a fost efectuat de profesorul Eugeniu Proca, în februarie 1980, la Spitalul Fundeni, iar în 1992 se pun bazele primului program modern de transplant renal din ţara noastră, de către prof. dr. Mihai Lucan, la Clinica de Urologie a Spitalului Judeţean Cluj-Napoca.
Despre donarea de organe şi transplant vorbim joi, 16 aprilie, la Subiectul Zilei.

implant inima
Foto: Transplant de inimă reuşit, la Tărgu Mureş

Articol editat de camelia.veltan, 16 aprilie 2015, 07:00 / actualizat: 16 aprilie 2015, 16:54

 

Redacţia

……………………………………………………………………………………………………………………………………….

Sălaj

Spitalul Județean de Urgență din municipiul Zalău a fost autorizat de Ministerul Sănătății încă de acum doi ani pentru prelevare şi transplant de cord, transplant hepatic şi pancreatic, transplant renal, dar şi pentru prelevare de organe, ţesuturi şi celule. Prima prelevare de organe a avut loc în urmă cu doi ani sub coordonarea unei echipe de medici din Cluj Napoca. Demersurile pentru prelevarea de organe continuă, solicitările fiind tot mai mari.

În completarea acestui program derulat în premieră în județul Sălaj vin și primele acțiuni voluntare. Un astfel de caz este întâlnit în rândul polițiștilor sălăjeni.

Primul exemplu concret vine de la sălăjeanca Tincuța Domuța, ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, tânăra alegând să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Organe, Țesuturi și Celule.

Ofițerul a declarat că a ales să facă acest pas din considerente care țin de necesitatea acordării unui sprijin real persoanelor care au nevoie de ajutor și îi îndeamnă și pe colegii săi să facă acest pas.

 

Adrian Lungu

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Satu Mare

Ficatul, rinichii şi pancreasul prelevate de la un tânăr de 21 de ani din Satu Mare, decedat în urma unui accident rutier petrecut în urmă cu zece zile, au salvat vieţile unor oameni din Bucureşti şi Cluj.

Este primul caz de donare de organe înregistrat în acest an la Unitatea de Transplant din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare.

După ce familia tânărului a fost de acord, s-a luat legătura cu clinicile de specialitate din Cluj şi Bucureşti. Apoi a venit o echipă multidisciplinară din Cluj şi au fost prelevate ficatul, rinichii şi pancreasul. Ficatul şi pancreasul au ajuns la Cluj, iar rinichii la Bucureşti.(Constantin Demian, purtător de cuvânt SJ Satu Mare)

Unitatea de Transpant din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare a fost înfiinţată în primăvara anului 2013.

În luna octombrie a aceluiaşi an a fost efectuată prima prelevare de organe, de la un bărbat în vârstă de 60 de ani, decedat în urma unui accident cerebral grav.

Deşi Unitatea de Transplant a fost înfiinţată în anul 2013, anterior, până în anul 2006, la Spitalul Judeţean din Satu Mare au mai avut loc trei prelevări de organe.

 

Stela Tudor

…………….

SIBIU

Persoanele care doresc să devină donatori de organe, în cazul în care ajung pe patul de moarte, pot să facă acest lucru prin intermediul cardului naţional de sănătate.

Opţiunea de a deveni donator de organe îi aparţine deţinătorului cardului de sănătate, însă medicii spun că primul cuvânt îl au încă membrii familiei.

Înaintea recoltării trebuie să avem acordul familiei în ordinea importanţei acordului. Pe primul loc se află soţul sau soţia, apoi urmează copiii, părinţii şi în ultimul rând fraţii şi surorile. Mai nou s-a introdus pe cardul de sănătate opţiunea de donator dar din păcate legea încă nu s-a schimbat şi în continuare pe lângă acordul formal al pacientului e nevoie şi de acordul familiei. O altă problemă este faptul că nu s-a reglementat foarte clar unde se pot înscrie aceştia pe lista de potenţiali donatori. (Mihai Sava, medic şef al Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă, la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu)

Părerile oamenilor sunt împărţite. Majoritatea spun că este un lucru bun şi că sunt dispuşi să devină donatori de organe, în timp ce alţii îşi pun încrederea în Dumnezeu şi spun că preferă să lase viaţa să îşi urmeze cursul.

Eu aş fi de acord cu acest lucru, să îi ajut pe alţii.

Aş fi de acord. E un lucru bun.

Nu sunt de acord pentru că îi dă viaţă încă câteva luni, un an şi e mai multă chinuială decât orice altceva. Cum a lăsat Dumnezeu de la început, aşa ar trebui să rămână fiecare.

E ok, e un lucru bun şi aş fi de acord şi eu să devin donator de organe dar nu mă înscriu încă.

Cardul naţional de sănătate a ajuns la beneficiar alături de un formular pe care va fi bifată şi opţiunea de a deveni donator de organe, acesta fiind doar primul pas spre a deveni donator.

 

Cristian Florea

Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu
Stirea zilei miercuri, 6 martie 2024, 09:26

Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu

Șoferii de autocamioane care doresc să tranziteze frontiera dintre România și Ucraina prin punctul de la Halmeu, au de așteptat în prezent...

Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu
Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România
Stirea zilei marți, 5 martie 2024, 14:26

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România. Marți, 5 martie, a pornit primul utilaj pentru forajul...

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România
Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor
Stirea zilei miercuri, 14 februarie 2024, 08:42

Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor

Mai multe instituţii – printre care şi DIICOT – investighează atacul cibernetic care a afectat activitatea a 25 de unităţi medicale...

Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor
Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Stirea zilei marți, 13 februarie 2024, 06:00

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România

Marți, 13 februarie, va fi Ziua mondială a Radioului, mijloc de informare pe care UNESCO îl apreciază ca pe o parte esențială a vieții...

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Stirea zilei luni, 12 februarie 2024, 13:23

Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]

UPDATE: ora 13.35 Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Spitalul din Sighetu Marmației se numără printre...

Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]
Stirea zilei luni, 12 februarie 2024, 09:29

Coaliţia de guvernare reia discuţiile privind comasarea alegerilor

La şedinţa de săptămâna trecută PSD şi PNL nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. Cea mai vehiculată variantă este ca în 9 iunie,...

Coaliţia de guvernare reia discuţiile privind comasarea alegerilor
Stirea zilei vineri, 9 februarie 2024, 12:07

România, în așteptarea deciziei în procesul Gabriel Resources vs. Roșia Montană [UPDATE]

UPDATE: ora 16.14 România este pregătită pentru orice decizie în procesul privind Roşia Montană, dă din nou asigurări premierul Marcel...

România, în așteptarea deciziei în procesul Gabriel Resources vs. Roșia Montană [UPDATE]
Stirea zilei joi, 8 februarie 2024, 12:02

Comasarea alegerilor – o nouă rundă de discuții în coaliția de guvernare [UPDATE]

UPDATE: ora 18.00 Liderii PSD şi PNL nu au ajuns la o concluzie finală în privinţa comasării alegerilor, în urma şedinţei de coaliţie...

Comasarea alegerilor – o nouă rundă de discuții în coaliția de guvernare [UPDATE]