De ce să mai luăm ziare?
Imediat după 22 decembrie 1989, această întrebare nu i-ar fi trecut nimănui prin cap.
Articol editat de dan.mosoiu, 11 mai 2015, 13:04
Au apărut zeci, sute de titluri noi, cele vechi s-au reinventat, tarabele erau doldora de publicaţii care de care mai atrăgătoare sau mai fistichii, tipărite pe hârtie proastă, celebra Fabrica de la Letea abia făcea faţă comenzilor (a existat la un moment dat şi o adevărată criză de hârtie), se cumpărau ziare la braţ, se comentau aprins articolele, politicile editoriale ale cotidienelor sau săptămânalelor erau clar definite.
Cel puţin în ce priveşte vânzările, au fost câţiva ani de vârf, ani prosperi ai presei scrise, după cum afirmă şi jurnalistul Tiberiu Fărcaş.
Presa scrisă a avut un moment de boom enorm după Revoluţie, când două ziare, România liberă şi
Adevărul, au ajuns la un tiraj ameţitor de peste un milion, un milion şi jumătate pe zi. Erau cozi la chioşcurile de ziare, lumea, înfometată de informaţie, de comentarii, cumpăra presă la kilogram.
De câţiva ani încoace, însă, tirajele ziarelor au scăzut dramatic. Multe publicaţii au sucombat. Altele au renunţat la varianta tipărită.
Sufocată de televiziune şi de internet, presa scrisă este din ce în ce mai puţin căutată la tonete. Chiar şi aşa, după cum am aflat, încă rezistă, şi o dată cu ea supravieţuiesc şi chioşcurile de ziare.
E drept numărul exemplarelor vândute este, uneori, ridicol. Am trecut pe la câteva chioşcuri din centrul oraşului. Aşadar, cum staţi cu vânzările?
Destul de bine. Dar nu se vinde ca altădată. Se cumpără, de obicei, ziarele locale şi câteva dintre cele centrale, Adevărul, Evenimentul… Înainte mergea mult mai bine, pentru că nu exista internetul, ăsta-i marele dezavantaj de astăzi.
Tocmai atunci o doamnă a cerut Libertatea. Ne-a mărturisit că mai cumpără, din când în când, Libertatea şi Femeia. Am mers la un alt chioşc de presă.
Sunt zile bune şi zile mai puţin bune. Dar încă se mai cumpără. Cel mai bine trece Ziarul financiar. Vânzările au scăzut constant în ultima vreme, şi la ziare şi la reviste. La ziare vând între 5 şi 20 de bucăţi.
Puterea de cumpărare a oamenilor a scăzut, dar încă se mai cumpără. Cel mai bine se vând ziarele locale, apoi cele centrale, Adevărul, Evenimentul şi ziarele de femei. Din clienţii vechi unii au murit, alţii, în loc să ia trei ziare, iau numai două.
Cu vânzările nu se poate face o predicţie. Sunt zile în care trec toate ziarele şi sunt zile în care nu vând mai nimic. Din presa locală vând cel mai bine Făclia şi Szabadsag. Din publicaţiile centrale, revistele de cultură le vând toate. Şi mai merg ziarele cu promoţii, cu filme, cu cărţi, cu mai ştiu eu ce. Faţă de anul trecut, vânzările au scăzut cam la jumătate.
Între două chioşcuri, am dialogat şi cu câţiva trecători. Mai cumpăraţi ziare?
Nu mai cumpăr. E mai mult decât suficient ce este la televizor, chiar exasperant. Şi mai e şi internetul. Da, înainte cumpăram foarte multă presă. Dar acum, nu.
Cumpăr tot mai rar. Citesc presă on-line. Şi, totuşi, intervievatul nostru avea două ziare în mână. A, am cumpărat acum Piaţa, caut ceva acolo… Şi am luat Dilema Veche, asta merită întotdeauna, o cumpăr regulat. Eu cred că încă sunt ziare de calitate, dar varianta aceasta on-line este mult mai comodă pentru mulţi.
Autor al unei impresionante Istorii a presei scrise clujene din 1989 până în 2010 (Colosul cu picioare de hârtie), jurnalistul Tiberiu Fărcaş caută explicaţii la declinul presei scrise.
Presa locală, uneori, paradoxal, merge mai bine decât presa centrală. Există judeţe în România şi în
Transilvania unde sunt ziare cu tiraje de la 10 până la 15 mii de exemplare pe zi. Din păcate, la Cluj-Napoca nu putem vorbi de aşa ceva, tirajele fiind foarte mici. La această scădere a interesului pentru ziarele tipărite a contribuit televiziunea şi, mai ales, internetul care a dat, după părerea mea, lovitura de graţie presei tipărite.
E adevărat, dar în Occident presa scrisă coexistă bine-mersi cu televiziunea şi internetul.
În Occident, există o cultură a cafenelei, o cultură a cititului presei. Presa de calitate rezistă. Dau câteva titluri: El Pais, Gazzetta delo Sport, Corriere dela Sera, The Guardian, The Times, Frankfurt Allgemaine Zeitung sau Suddeutsche Zeitung în Germania, unde este şi tabloidul Bild, ziarul cu cel mai mare tiraj din Europa, 3 milioane de exemplare, A Bola, AS, Marca, L’Equipe… Vorbim de nişte titluri mari care merg în Occident. La noi, principalul ziar de calitate tipăreşte pe zi 13 mii de exemplare…(Tiberiu Fărcaş)
Dar să nu cântăm prohodul presei scrise româneşti, pentru că încă se mai citeşte. E drept, nu ca altădată, când oamenii se aşezau în câteva cafenele clujene, în restaurante sau pe băncile din parc şi lecturau ziarele favorite. Totuşi, încă mai există iubitori de presă scrisă care, imediat după ce au cumpărat ziarul de la chioşc, îl răsfoiesc din mers, pe trotuar, bucurându-se de foşnetul paginilor proaspăt tipărite. Ba se mai şi opresc să citească un articol.
Cumpăr zilnic ziare, în special Gazeta sporturilor. Astăzi e ziua lui Ioaniţoaia şi m-am oprit să parcurg un articol interesant despre el. Mie îmi place să simt foaia în mână. Dacă văd un titlu interesant, mă opresc pe trotuar şi citesc repede articolul. Când eram mai tânăr, cumpăram aproape tot ce apărea.
De ce să mai luăm ziare? Parafrazând refrenul unui relativ cunoscut cântec al regretatului Valeriu Sterian, cum am făcut-o de altfel şi în titlul acestui reportaj, suntem convinşi că, în ciuda televizorului şi a internetului, merită, totuşi, să mai cumpărăm şi să mai citim ziare. Cât despre calitatea presei scrise româneşti, nu este cazul să ne pronunţăm noi. Vă lăsăm dumneavoastră plăcerea să comentaţi.
Dan Moşoiu
Nu uitaţi, Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.
