Femeia din lumea bărbaților clujeni

A fost atrasă de lumea plantelor, unde credea că va lucra o viaţă. Are chiar un doctorat în domeniul ameliorării genetice a plantelor. A obţinut şi un brevet de inventator pentru descoperirea calităţilor pe care le are lupinul, o plantă înrudită cu mazărea şi soia, care conţine o proteină vegetală ce poate înlocui carnea. În 1996 a venit din Satu Mare şi s-a alăturat cadrelor didactice de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, unde spera să îşi continue cariera. Dar, un an mai târziu s-a transferat în administraţia locală unde a organizat corpul de control al primarului. Acum Minodora Fritea conduce Poliţia Locală, o instituţie care, în mod tradiţional, se bazează mai mult pe bărbaţi.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 mai 2015, 12:00

– Doamna Fritea, cum v-aţi acomodat într-o lume a bărbaţilor?
– Până acum nu m-am gândit la asta. Poate şi pentru că totul, acum, pare că a apărut şi s-a desfăşurat firesc. Am avut şi avantajul că am participat de la început la formarea acestei structuri, care s-a dezvoltat din Corpul de Control. Împreună cu inspectorii de acolo am format prima formă de poliţie a primăriei, devenită ulterior Poliţia Locală.

– Cum reuşiţi să va impuneţi în faţa subalternilor? Bărbaţii nu au o reticenţă, pentru că sunt conduşi de o femeie? Nu aţi întâlnit această problemă?
– Ba da. Însă de la început am mers pe ideea că eu îi respect, iar ei trebuie sa respecte, la rândul lor, meseria pe care şi-au ales-o, regulamentul de poliţist, cu toate rigorile pe care le impune. Am avut şi avantajul că am

Discuții cu subaltern

participat la selecţia majorităţii celor care fac parte astăzi din structurile Poliţiei Locale. Am început în 2004 cu 10 oameni iar astăzi sunt peste 200. Şi am tras împreună cu ei. Probabil asta a contat foarte mult, pentru că în momentele dificile am fost alături de ei pe teren, indiferent că a fost noapte, ploaie sau ger. Şi să nu uităm munca în echipă cu 7 bărbaţi, şefii serviciilor în care e împărţită la Cluj Poliţia Locală, fără de care nu m-aş putea descurca.

– E nevoie de multă fermitate? Sunteţi o femeie dura?
– Nu neapărat. Doar în situaţiile când se impune asta. În general am reuşit altfel. Avem şedinţe săptămânale în care discutăm toate problemele. În acelaşi timp, cred că am discutat, măcar o dată, cu fiecare dintre ei. Le-am cerut câteva lucruri simple. În primul rând să nu mintă. Ignoranţa o mai accept, dar minciuna niciodată. Când eşti într-o astfel de poziţie, e esenţial să te poţi baza pe cuvântul celor pe care îi coordonezi. Trebuie să ştii exact ce s-a întâmplat. Am greşit, n-am ştiut, asta a fost… Important e să mergi mai departe. Apoi respect faţă de cetăţean. Asta mă nemulţumeşte cel mai mult. Când cineva se plânge de comportamentul subordonaţilor. Nu e uşor să lucrezi cu oamenii, e necesară o anumită conduită, nu trebuie să devii recalcitrant când şi cel cu care intri în contact este. Asta le cer. comportament decent şi mult calm.

De când conduce Poliţia Locală, Minodora Fritea a coordonat sau a participat la sute de acţiuni. Multe în colaborare cu structurile poliţiei naţionale sau ale Jandarmeriei. Dintre toate, cel mai greu moment a fost evacuarea de pe strada Coastei. Acolo stăteau în barăci improvizate cam 270 de persoane, printre care erau bătrâni şi copii.

– Primăria le construise locuinţe în altă parte, ei ştiau de aproape un an că vor fi mutaţi, dar, cu câteva zile înainte de strămutare, n-au mai vrut să plece. Am intervenit şi noi, au fost şi jandarmii la faţă locului; nu a fost uşor. Din fericire, lucrurile nu au degenerat. Până la urmă cei care locuiau ilegal pe Coastei au acceptat să se mute. Dar poliţiştii locali au rămas 5 zile şi 5 nopţi să păzească locul, pentru că oamenii aveau acolo bunuri. Şi până nu le-au dus pe toate, noi n-am părăsit zona.

– Vă reproşaţi că aţi făcut şi greşeli atunci?
– Nu neapărat. Dar e un moment trist. Erau şi copii mici, ei erau speriaţi, normal, era şi frig. Pentru mine a fost un moment foarte trist. Aş fi preferat să nu particip la aşa ceva. Dar exista o dispoziţie legală, pe care a trebuit să o ducem la bun sfârşit. Oamenii ştiau că nu noi decidem. Până la urmă au înţeles că trebuie să se mute.

– Cred că acesta nu e singurul moment când poliţistul local devine antipatic. Nu sunteţi foarte iubiţi nici când aplicaţi amenzi pentru staţionările neregulamentarile.
– Aşa e. Nu e plăcut să găseşti o amendă pe parbriz. Dar gândiţi-va ce s-ar întâmpla dacă nu am face asta. Amintiţi-va cum se parca acum câţiva ani pe strada Moţilor sau pe Napoca. Cel puţin 2 benzi erau ocupate de maşini staţionate. Cum s-ar mai circula în Cluj dacă şi astăzi s-ar întâmplă la fel? Sau spaţiile verzi transformate în locuri de parcare. Acum ni se pare normal să nu lăsăm maşina pe iarbă. Dar acum 10 – 15 ani lucrurile stăteau cu totul altfel. Sau gândiţi-vă când aţi văzut ultima dată o căruţă pe străzile din municipiu. Ori cerşetorii. Încă mai sunt în Cluj, dar ţinem fenomenul sub control.

Minodora Fritea a venit la Cluj în 1996, la un an după ce şi-a dat doctoratul. O problemă familială a fost determinantă în luarea acelei decizii. Spera să lucreze în continuare în cercetare, la USAMV, dar aici nu i s-a oferit decât o poziţie de cadru asociat. Aşa a fost nevoită să se reorienteze profesional şi a câştigat un concurs de inspector în cadrul primăriei.

– Aţi regretat vreodată că aţi lăsat lumea plantelor pentru administraţie?
– Nu cred. Asta a fost situaţia. Copilul avea 6 ani, ne-am gândit şi la el când ne-am mutat în Cluj. Sigur, credeam că voi rămâne în cercetare. Dar, ajunsă în primărie am învăţat să interacţionez altfel cu oamenii. În cercetare, între plante, e foarte multă linişte. Îmi plăcea pentru că şi eu eram im mare măsură o persoană introvertită. Dar încet, încet, m-am schimbat, am devenit mai sociabilă. Aşa că, nu regret.

– Fie ca şef al Corpului de Control, fie ca şi coordonator al Poliţiei Locale, aţi colaborat cu toţi primarii aleşi de după 1989. Cu 2 dintre ei aţi fost şi colegă la USAMV.
– Da, aşa e. Dar şi pe domnul Funar şi pe domnul Apostu i-am cunoscut în primărie. Auzisem de ei la USAMV, ştiam cine sunt, dar nu îi cunoscusem personal.

– Cum v-aţi înţeles cu cei 4 primari?
– Am avut o relaţie foarte bună cu fiecare dintre ei. Ca funcţionar public nici nu se putea altfel. I-am respectat pe toţi şi cred că fiecare dintre ei ştia că se poate baza pe mine.

– Cum i-aţi caracteriza?
– … Nu ştiu… Asta e o provocare… Dar, am să încerc:
Gheorghe Funar. Era un om hotărât. Au fost multe probleme în acea perioadă şi din cauza faptului că instituţiile abia învăţau să funcţioneze.
Sorin Apostu. I-am apreciat consecvenţa. Şi mai avea o foarte mare capacitate. Era organizat. Putea să facă mai multe lucruri deodată. Dacă avea o masă plină de planşe, ştia ce reprezintă fiecare.
Radu Moisin. Cu el am lucrat mai puţin, dar pot să spun că e ambiţios. Are o gândire rapidă şi poate să ia decizii complicate.
Emil Boc. E foarte corect şi foarte modest. Are şi „un mare defect”. Îl impresionează foarte mult copiii şi bătrânii. De aceea la Cluj s-au şi făcut foarte multe pentru ei. Am observat că cel mai bine se simte când e între copii sau bătrâni.

Între copii alături de Emil Boc

Minodora Fritea nu e singura femeie din ţară care conduce Poliţia Locală dintr-un mare oraş. Are o colegă la Arad, dar încă nu s-au întâlnit. Ca femeie e puţin mai greu. Pentru că, inevitabil, nu poate fi lângă familie atât de mult cât şi-ar dori.

Minodora Fritea în discuții la Primărie

– Regretaţi acest lucru?
– Regret, de exemplu, că am uitat să zâmbesc. Cel puţin asta mi se reproşează uneori.

– Şi chiar aţi uitat?
– Nu chiar. Zâmbesc foarte mult când sunt cu nepoţelul.

– El ce spune ştiind că are o bunică poliţist?
– Păi chiar aşa spune când mă vede în uniformă. „Buni poliţista”. Sau „uite-o pe poliţista mea.”

– Si probabil că vrea să se facă polițist.
– Mai are timp să se gândească. Acum oricum îl încântă. Se joacă afară cu copiii și vine să mă întrebe dacă avem cătușe, pe cine prindem, unde-i ducem, ce le facem… Ca să știe și ei ce au de făcut.

– Mai aveţi timp liber?
– Nu prea. Ăsta e un dezavantaj. N-am mai mers la un film de ani de zile. Dar ajung din când în când la un spectacol. Şi îmi fac timp să mai citesc câte o carte. Nici în concediu n-am mai mers de foarte mulţi ani. Decât aşa… câteva zile. Dar, asta e meseria pe care mi-am ales-o; nu mă plâng. Sper să recuperez după ce am să las arma jos.

Mihai Miclăuș

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI