Ascultă Radio România Cluj Live

Jocurile pe computer, extrem de dăunătoare copiilor

Utilizarea excesivă a jocurilor pe computer de către copiii şi tinerii din China pare să aibă rezultate alarmante, dar fenomenul ar putea avea o relevanţă deosebită şi pentru părinţii din Statele Unite, ai căror copii petrec prea multe ore concentraţi asupra dispozitivelor mobile.

jocuri pentru copii
Foto: jocuri pentru copii

Articol editat de Carmen Sas, 31 august 2015, 06:00 / actualizat: 1 septembrie 2015, 9:46

Documentarul „Web Junkie”, prezentat recent pe postul de televiziune PBS, a evidenţiat efectele tragice pe care acest fenomen le are asupra adolescenţilor, care devin dependenţi de jocurile video, informează site-ul publicaţiei The New York Times.

Mulţi copii chinezi se joacă pe computer timp de multe ore la rând, adeseori fără pauză pentru a mânca, pentru a dormi sau pentru a merge la toaletă. Mulţi dintre aceşti adolescenţi încep să creadă că lumea reală din jurul lor este o lume falsă. Medicii chinezi consideră că acest fenomen reprezintă o boală clinică şi au înfiinţat deja centre de reabilitare, în care adolescenţii dependenţi de jocurile pe computer sunt închişi timp de mai multe luni, urmând o terapie draconică, rămânând complet izolaţi de orice tip de mass-media. Eficienţa acestui tip de terapie nu este deocamdată cunoscută şi urmează să fie evaluată în anii următori.

Deşi dependenţa de internet nu este considerată încă o boală clinică în Statele Unite, nu există însă nicio îndoială în legătură cu faptul că şi adolescenţii americani rămân conectaţi la dispozitive digitale – şi deci „deconectaţi” de la viaţa reală – mult prea mult timp în fiecare zi, depăşind numărul orelor pe care experţii le consideră „sănătoase” pentru o dezvoltare normală a tinerilor.

Acest comportament începe devreme, adeseori la nivelul copiilor care încă nu pot să vorbească, cărora părinţii le oferă telefoanele mobile sau tabletele lor cu scopul de a se amuza şi juca singuri, în loc să observe lumea din jur şi să interacţioneze cu persoanele în grija cărora se află.

Într-o declaraţie publică pe care a făcut-o în 2013 la conferinţa „Children, Adolescents and the Media”, Asociaţa Pediatrilor Americani a citat statisticile şocante furnizate de un studiu realizat de Kaiser Family Foundation în 2010:

Copiii cu vârste medii cuprinse între 8 şi 10 ani petrec aproape 8 ore pe zi folosind o varietate de surse media, iar copiii mai mari şi adolescenţii petrec peste 11 ore pe zi folosind aceste surse media.

Televiziunea, cel mai popular „babysitter” timp de multe decenii, a rămas elementul mass-media dominant, însă computerele, tabletele şi telefoanele mobile devin gradual tot mai importante.

Mulţi părinţi par să impună prea puţine reguli în ceea ce priveşte durata de folosire a acestor dispozitive media de către copiii lor”, precizează aceeaşi asociaţie, potrivit căreia două treimi dintre participanţii la studiul menţionat nu au impus copiilor lor absolut nicio regulă în privinţa duratei zilnice de utilizare a dispozitivelor mobile. Părinţii, mulţumiţi că au găsit o metodă de a-i “calma pe copiii lor turbulenţi, făcându-i să nu mai întrerupă propriile lor activităţi ce au legătură cu utilizarea dispozitivelor mass-media, par să nu fie la curent cu potenţialul dăunător generat de petrecerea unui număr de ore prea mare în universul virtual.

Oferim copiilor, toată ziua, tot felul de dispozitive cu ecrane digitale, oferindu-le astfel de distracţii, în loc să îi învăţăm să se controleze şi cum să se calmeze, a spus Catherine Steiner-Adair, profesor de psihologie la Universitatea Harvard şi autoare a bestsellerului “Big Disconnect: Protecting Childhood and Family Relationships in the Digital Age”.

Înainte de vârsta de 2 ani, copiii nu ar trebui să fie expuşi la niciun dispozitiv electronic mass-media, afirmă Asociaţia Pediatrilor Americani, deoarece creierul unui copil se dezvoltă foarte repede în acei primi ani de viaţă, iar bebeluşii învaţă cel mai bine din interacţiunile cu oamenii, nu cu ecranele tactile.

Copiii mai mari şi adolescenţii nu ar trebui să petreacă mai mult de o oră sau două ore pe zi folosind aceste forme de divertisment media, de preferat alegând un conţinut media de înaltă calitate, deoarece ar trebui să îşi petreacă timpul liber jucându-se mai degrabă în aer liber, citind, exercitându-şi pasiunile şi “folosindu-şi imaginaţia în jocuri libere, nu în formate multmedia”, a adăugat aceeaşi organizaţie americană.

 

RADOR

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi on line, AICI.

Nutella – 60 de ani într-un borcan!
Diverse luni, 22 aprilie 2024, 09:32

Nutella – 60 de ani într-un borcan!

Cei 60 de ani, celebrează geniul lui Michele Ferrero, care în 1964 a inventat crema de alune și ciocolată.   Timp de decenii a fost o...

Nutella – 60 de ani într-un borcan!
Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 12:00

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii

Alimentația nesănătoasă poate duce la creșterea riscului de îmbolnăvire, iar copiii în perioada de creștere sunt vulnerabili la...

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii
Se pot descifra visele păsărilor?
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

Se pot descifra visele păsărilor?

Un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Buenos Aires a aruncat o nouă lumină asupra acestei întrebări intrigante prin...

Se pot descifra visele păsărilor?
O vilă veche din Pompeii a fost iluminată într-un mod inedit
Diverse sâmbătă, 20 aprilie 2024, 16:00

O vilă veche din Pompeii a fost iluminată într-un mod inedit

Aceste ţigle conţin celule solare fotovoltaice, care îi permit sitului arheologic inclus de UNESCO pe lista patrimoniului mondial să îşi...

O vilă veche din Pompeii a fost iluminată într-un mod inedit
Diverse sâmbătă, 20 aprilie 2024, 12:00

Care este cea mai bună brânză pentru…inimă?

Brânza este un produs versatil care poate fi adăugat în mâncăruri, sandvişuri, salate, precum și consumată cu vin.   Cu toate acestea,...

Care este cea mai bună brânză pentru…inimă?
Diverse sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

”Colțul Celibatarilor” în parcuri!

În Suzhou, a fost deschisă o „Grădină a Întâlnirilor”, o iniţiativă care are ca scop organizarea şi formalizarea procesului de...

”Colțul Celibatarilor” în parcuri!
Diverse vineri, 19 aprilie 2024, 18:00

Oraşele majore ale Chinei se scufundă sub propria greutate

Un nou studiu relevă că cel puţin jumătate din oraşele majore ale Chinei se scufundă sub propria greutate.   Cercetătorii au evaluat 82...

Oraşele majore ale Chinei se scufundă sub propria greutate
Diverse vineri, 19 aprilie 2024, 12:00

Alimente crude versus mâncare gătită

Consumul unor alimente în forma lor naturală este uneori benefic. Gătirea alimentelor poate distruge unele enzime şi poate afecta unii...

Alimente crude versus mâncare gătită