Ascultă Radio România Cluj Live

O zi din viața unui frizer

Bună ziua! O tunsoare, vă rog! Se poate?

O zi din viața unui frizer

Articol de dan.mosoiu, 13 decembrie 2015, 06:00 / actualizat: 16 august 2017, 23:41

Bună ziua! Da, sigur, sigur! Avem proaspete, am primit astăzi.

Nu arăt eu prea bine, dar dacă mă aranjaţi dumneavoastră…

După ce plecaţi de aici, toată lumea o să vă admire. Până la colţ. De la colţ e un alt coleg care şi el lucrează foarte bine.

Cu părul crescut binişor şi cu gândul la apropiatele sărbători, am intrat în prima frizerie care mi-a ieşit în cale, undeva pe strada Fântânele din cartierul Grigorescu. Frizeria domnului Vasile, Vasile Ilea. Imediat ce te aşezi pe scaun, maistrul frizer îşi începe poveste în ritmul foarfecii.

Domnule, eu m-am făcut frizer în anul 1968. Îmi plăceau meseriile curate, meseriile finuţe şi am zis că cea mai bună ar fi o meserie din asta, unde să lucrez şi cu omul. Am făcut o şcoală profesională la Ploieşti, numai acolo era şcoală de frizeri. Acolo am făcut teoria şi la Cluj am făcut practica. În ’70 m-am angajat la Cooperativa Igiena unde am lucrat până în anul 1999 când Cooperativa a început să intre în declin. De ce? Păi, primarul de atunci, Funar, ne-a luat aproape toate spaţiile din centru, pentru că noi n-am avut valută să le plătim. Domnule, eu am fost lider de sindicat şi m-am dus de multe ori în audienţă la el. N-am putut păstra spaţiile. Atunci m-am simţit străin în ţara mea. Dar am avut curaj să mă privatizez şi mi-am deschis aici frizerie. Oamenii din cartier mă cunosc, ne respectăm, ne sunăm, vorbim, am clienţii mei fideli.

Dintr-o meserie ca asta nu poţi face avere. Nu eşti bogat, dar nici sărac nu eşti dacă munceşti 7-8 ore pe zi.

Înţeleg că domnul Vasile stă măcar 7 ore în frizerie.

Domnule, nu stau, mai şi lucrez. Când stau e pericol.

Dar ce făcea când am intrat eu?

Ce făceam? Meditam. Meditam la apropiatele sărbători… Am un nepoţel de 6 luni care-i bucuria familiei şi mă gândeam ce-ar mai trebui să mai facem, să iasă şi sărbătorile bine, să încheiem anul cu sănătate, toată lumea să fie mulţumită.

Ca să ajungă frizer, domnul Vasile Ilea a învăţat vreme de doi ani. Astăzi, meseria se învaţă în câteva luni.

Sunt nişte cursuri la scară mică, de două-trei luni unde nu înveţi aproape nimic. Îţi iei o diplomă şi-i mulţumeşti frumos maistrului care nu s-o ocupat de tine. Ca să poţi să înţelegi despre ce-i vorba în meseria asta, trebuie să ai minim, minim doi ani de activitate pe lângă un maistru.

Mă uit în oglindă. Tunsoarea e aproape gata. Şi asta numai din foarfecă. Încep să arăt şi eu bine.

Arătaţi foarte bine, dar io-s bărbat şi n-am voie să vă fac complimente. Şi încă mai iubesc partea feminină, ştiţi…

Sunt curios să aflu cam ce vorbeşte domnul Vasile cu clienţii.

În primul rând evit politica. Politica enervează pe toată lumea. Şi atunci mă duc mai mult pe discuţii relaxante. Am clienţi foarte fini şi foarte eleganţi, cu care pot să abordez o grămadă de subiecte. Ne mai informăm şi noi, mai citim, urmărim programe de ştiinţă, de cultură…

Domnul Vasile face mici retuşuri cu aparatul electric de tuns. Îl întreb dacă a venit vreodată vreun client care să-i solicite o frizură cu care nu s-a descurcat.

Să nu mă descurc, nu. M-am dus până la 80 la sută din pretenţiile lui. Ştiţi ce se întâmplă? Ei îşi caută frizuri pe net, în diferite reviste şi zic: aşa să mă faci! Şi nu înţeleg că ceea ce văd ei acolo sunt frizuri făcute la diferite festivaluri de modă de către tot felul de stilişti. Ei le spun creaţii. La experienţa mea, eu le zic caricaturi. Dar mă rog… Şi mai e o chestie. Noi vrem totul foarte ieftin. Foarte ieftin nu există! Vine câte unul, se aşează, îşi bagă mâna de două ori în păr, îmi arată o poză şi zice: aşa să mă faci! Bun, putem s-o facem, dar trebuie să vă spăl. Nu, că mă spăl acasă! Trebuie să te frecţionez. Nu am nevoie! Trebuie să ţi-l aranjez cumva cu feonul. Mă descurc singur! Păi, tată, atunci cum vrei să-ţi iasă aşa? Tu nici asta, nici asta, nici asta! Atunci cum vrei să-ţi iasă? Pentru că, într-adevăr, costă. Dar nu costă enorm de mult. Dacă un bărbat ar trebui să dea, ştiu eu, 40 de lei, ăla-i bolnav o săptămână că ce mulţi bani o dat el la frizerie.

Între timp tunsoarea e gata. Ne aşezăm amândoi, faţă în faţă, pe scaune. Domnul Vasile ţine într-o mână o ţigară neaprinsă, în cealaltă foarfecele pe care le mânuieşte cam cum mânuiesc piloţii de Formula 1 volanul.

V-am spus că am fost şi maistru, mai sunt şi acum. Dacă foştii şi actualii mei colegi ar auzi acest interviu şi numele de Vasile Ilea, v-ar spune că am fost, după cum au zis ei, cel mai al dracu’ maistru la mânuirea foarfecelor. Dacă un frizer nu este în stare să mânuiască în continuu minimum 7-8 minute foarfecele, să se lase de meserie!

Am multe foarfece, dar cel mai mult ăsta îmi place. O foarfecă făcută de nişte meseriaşi romi din şină de cale ferată.

Aha, fură şina!

Nu, au furat-o, acuma n-o mai fură! Acuma o au în depozit. O foarfecă dacă nu merge în ritmul ăsta (tac-tac-tac-tac-tac), l-aş ruga pe colegul să-şi schimbe meseria. Pentru că toată viaţa se va încurca.

Ei, ce mare lucru? Ia să încerc şi eu.

Nu, nu vă pricepeţi. Aţi văzut? În primul rând că n-o ţineţi bine. Uitaţi-vă, se bagă degetul ăsta şi se pune pe al treilea, pe inelar, pentru ca foarfeca, în momentul închiderii şi deschiderii să aibă forţă. Dacă vă uitaţi, merge degetul de jos. O lamă rămâne dreaptă şi celaltă reprezintă ghilotina. Vedeţi? Tac-tac-tac-tac-tac!

Deci n-am nici o şansă să pot şi eu tunde pe cineva…

Nu, nu aveţi. Fără un studiu cât să puteţi înjura şi maistrul şi meseria, nu puteţi.

La 63 de ani împliniţi anul acesta şi după o viaţă agitată, domnul Vasile Ilea nu mai are chef să-şi complice existenţa. Până la vârsta asta, datoria şi-a făcut-o. Aşa încât, zilele curg aproape identic, după un program de la care rareori se abate.

O zi din viaţa mea… Domnule, eu am o vârstă la care am zis că ar trebui să stau mai calm. Am şi nişte boli subterane care mă mai macină. Eu am fost un om foarte vesel, un om comunicativ, am fost şi sportiv, am cochetat un pic şi cu arta, am iubit mult copiii, familia, am iubit femeile la modul general, după fiecare femeie mă uitam ca şi cum aş fi fost debusolat… Ce vreau să spun? Omul trebuie să facă în viaţă ceea ce crede că e confortabil pentru el. Şi-atunci, eu am un program de lucru cam aşa: trei ore dimineaţa, trei-patru ore după-amiaza. Deci la ora 9 fără ceva mă prezint aici, îmi aerisesc salonul şi-mi aştept clienţii. La ora 12 vine o colegă care mă suplineşte până eu intru într-o uşoară pauză de masă. Mă duc, fac cumpărături, servesc masa, mă odihnesc, îmi fac tabieturile mele, la ora 3 sunt înapoi în frizerie. Dar s-o luăm cu începutul, nu?

La 7-7,30 mă trezesc. Primul lucru: mergem în bucătărie, punem de-o cafeluţă. Pe urmă, merge programul de baie, iar eu, ca un, hai să zic, un duşman al persoanei mele, fumez vreo două ţigări, poate chiar trei, la prima cafea. Dar în linişte. Fără să mi se adreseze soţia, fără televizor, fără radio. Linişte deplină să pot să îmi revin, un fel de trezire în linişte. După care vine soţia, se agită cu programul ei – ea are un salon mai mare, mai complex în alt cartier, acolo lucrează cu fiică-mea care o absolvit Dreptul, dar încă nu profesează -, mai îmi dă şi mie de înţeles că ar fi cazul să mă duc la serviciu, mă îmbrac, salut respectuos, mă duc şi-mi fac treaba.

Seara la 7 simt nevoia să mă plimb măcar un cinsprezece minute! Şi-atunci ce fac? Ies printre blocuri, până la Someş şi eventual mă duc până la Podul Garibaldi şi mă întorc. Mă simt foarte bine. Ajung acasă şi, normal, în fiecare seară duş, schimbat hainele şi… pijama. Nu mai vreau să-mi complic viaţa. Am avut-o atâta de grea şi atâta de complicată, pentru că voiam să fac foarte multe. Am făcut destule. Îmi complicam singur viaţa. Şi mă stresam, şi mă enervam. Trebuia să iau pastile de somn, pastile să mă calmez. Până într-o zi când am zis: da’ ce-mi trebuie mie? De ce trebuie să fiu eu m-am deştept ca alţii? Pentru ce? Avem o situaţie materială bună, copiii sunt sănătoşi, normali, funcţionali. De ce trebuie să mă agit eu atât? Şi-atunci am lăsat un pic, un pic mai moale pedala. Eu datoria mi-am făcut-o.

Seara servesc cina şi mă pun în faţa televizorului până îmi intră un pic de nisip în ochi. Am programele mele, dar mai sunt şi filme care mă ţin… Domnule, când îţi bagă la un film un 7-8-10 minute de publicitate, păi te şi enervează publicitatea aia şi-i înjuri. Nu că vrei să-ţi cumperi nu ştiu ce, la ce fac ei reclamă. Tu aştepţi să vezi acţiunea filmului şi ei te toacă 10 minute cu… Dar, mă rog, ăsta-i mersu’, din asta trăiesc.

În timp ce îl ascultam pe domnul Vasile, în frizerie a intrat un client, un domn în vârstă. N-aş vrea să-l fac să aştepte prea mult, aşa încât mai am o singură întrebare.

Ce mă supără cel mai mult? Nesiguranţa zilei de mâine. Nu avem siguranţă nici noi care am ajuns la o anumită vârstă, dar nici cei tineri. Mă uit la voi, la tineri, şi nu-mi dau seama, tot am încercat să înţeleg: unde vrem să ajungem? Mi se pare că intrarea musulmanilor în Europa nu-i un lucru bun. Mi se pare că intervenţia în ţările orientale, în ţările arabe nu trebuia să se întâmple. Ei au lumea lor, au viaţa lor, orientarea lor. Nu ştiu ce caută în Europa… Noi când îi integrăm? Viaţa Europei se va schimba.

Nu ne spunea domnul Vasile că nu face politică?

Nu fac politică. Mie îmi place să o comentez, să sortez ce-i bun şi ce-i rău.

Gata, aşteaptă clientul, să nu-i punem răbdarea la încercare.

Domnu’ e un domn respectuos şi ne înţelege.

Eu v-am lăsat, nici nu m-am băgat acolo, în comentarii!

Cer plata.

Zece leuţi! La noi avem cel mai ieftin tarif. Ieftin, practic şi rapid!

Îi mulţumesc domnului Vasile Ilea pentru tot (cu plăcere, să fiţi sănătos!), mă mai uit o dată în oglindă (asta numesc eu o tunsoare clasică!) şi îmi strâng lucrurile (aparatele de înregistrat şi cel de fotografiat). Foarfecele lucrează din nou.

Cred că n-am mai fost de vreo două luni, de nu mai bine.

Nici o problemă, că nu-i aşa de mare.

La chelia mea nu-i aşa de mare problemă!

Deschid uşa şi, înainte de a ieşi, îl aud pe domnul Vasile vorbind peste bâzâitul maşinii de tuns: … şi domnu’ de la radio se pare că întâmplător, uite, chiar a găsit un client mai vechi de-al meu, din cartier.

 

Dan Moşoiu

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI.

 

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă
O zi din viață miercuri, 30 martie 2016, 08:40

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă

Sunt ofiţer de marină, inginer electrician. Am absolvit Facultatea de electrotehnică la Cluj. În 1974, la repartiţie, m-am pomenit cu un post la...

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă
O zi din viața unui medic veterinar
O zi din viață miercuri, 23 martie 2016, 14:33

O zi din viața unui medic veterinar

Sunt din satul Mărceşti, comuna Râşca, judeţul Cluj, o zonă de deal. Aveam acasă animale frumoase şi pentru că îmi plăceau foarte mult, am...

O zi din viața unui medic veterinar
O zi din viaţa unui depanator radio-tv
O zi din viață marți, 15 martie 2016, 14:55

O zi din viaţa unui depanator radio-tv

Pe domnul Iacob Meseşan l-am găsit în unul din atelierele Electroservice situat în zona Gării. Tocmai terminase de reparat un mic televizor cu...

O zi din viaţa unui depanator radio-tv
O zi din viața unui artist floral
O zi din viață duminică, 6 martie 2016, 14:37

O zi din viața unui artist floral

Cu proprietara florăriei am căzut de acord să ne întâlnim la ora 11. Mi se întâmplă să fiu uneori şi punctual, aşa că la 11 fix am...

O zi din viața unui artist floral
O zi din viață duminică, 28 februarie 2016, 12:53

O zi din viața unui clujean în America

Horaţiu Moldovan trăieşte de 17 ani la New York. Este inginer mecanic, a absolvit Politehnica clujeană, dar în America lucrează în domeniul...

O zi din viața unui clujean în America
O zi din viață duminică, 21 februarie 2016, 06:00

O zi din viața unui geamgiu

Nu, nu aveam nimic de înrămat. N-aveam nici un geam de înlocuit – greu să spargi termopanele. Nu-mi trebuia nici vreo oglindă. Am destule...

O zi din viața unui geamgiu
O zi din viață duminică, 14 februarie 2016, 14:48

O zi din viața unei cofetărese

La doi paşi de Casa Radio, pe strada Donath, ne-a zâmbit zilele trecute o vitrină apetisantă cu prăjituri. Am intrat în cofetărie, am comandat...

O zi din viața unei cofetărese
O zi din viață duminică, 7 februarie 2016, 11:06

O zi din viaţa unui croitor

Fac ordine în dulapul de haine. Pantalonii ăştia oare de când nu i-am mai purtat? Să tot fie câţiva ani buni. Am şi uitat de ei. Nu cred că...

O zi din viaţa unui croitor