Ascultă Radio România Cluj Live

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul

Expresia la pomul lăudat să nu te duci cu sacul rezumă filosofia de viaţă a omului prudent, realist. O zicere cu sens apropiat este afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul. În termeni moderni, ar suna cam aşa: cu cât reclama e mai agresivă, cu atât produsul e mai suspect. Sau, vorba lui Murphy, cu cât biroul managerului e mai luxos, cu atât firma e mai puţin fiabilă.
De fapt, totul are o logică.

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul
Foto: La pomul lăudat să nu te duci cu sacul

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 ianuarie 2016, 14:03

Omul de valoare nu are nevoie de lăudători profesionişti, aşa cum marfa de bună calitate nu are nevoie de reclamă agresivă şi continuă.
Calitatea bună, valoarea ridicată, utilitatea evidentă sunt vizibile pentru oricine vrea să le observe.
Fireşte, în privinţa mărfurilor treaba e mai simplă, fiindcă nimeni cu toate ţiglele pe casă nu vrea să cumpere un produs numai bun de expediat la rebuturi. Doar înainte de 1990 ne mândream că am reuşit să cumpărăm o Dacie refuzată la export.

În schimb, când e vorba despre oameni, lucrurile se complică, fiindcă intervine subiectivismul.
Ia gândiţi-vă numai câţi politicieni aţi votat din cauza unor campanii electorale inteligente, care v-au făcut să treceţi cu vederea nişte hibe evidente şi să vă daţi votul, plus un sac de speranţe, unor inşi care v-au dezamăgit iar şi iar şi iar.
Aceeaşi poveste în cazul relaţiilor interumane, când dăm crezare unor promisiuni făcute de oameni care ne impresionează prin atitudine şi prin vorbe adaptate slăbiciunilor şi nevoilor noastre, deşi ei sunt foarte departe de ceea ce par a fi.

Dacă ne gândim bine, atracţia pe care o exercită asupra noastră pomul cel lăudat este bazată exclusiv pe speranţe nemărturisite, pe complexe de inferioritate şi pe nevoia, uneori disperată, de a crede în ceva. Avantajul este că, după ce ne dezamăgeşte teribil, avem pe cine da vina, ceea ce ne scuteşte de necesara introspecţie şi de schimbarea de abordări pe care, de când ne ştim ca neam, le evităm din răsputeri.

 

Dan Horea

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

party
Vorba dulce joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Vorba dulce luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Vorba dulce miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Vorba dulce vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Vorba dulce vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Vorba dulce duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Vorba dulce marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Vorba dulce vineri, 16 iunie 2017, 11:32

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre. O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut,...

Fost-ai lele cât ai fost