Oamenii străzii: ”tri pături, două plapume, haine groase pe mine”

Am tri pături, două plapume, haine groase pe mine… Mâncarea o încălzim aicea pe butelie, aşteptăm să dăm drumu’ la gaz, acuma. Îi faină butelia, din asta micuţă, din aia de dus la pescuit. Am primit-o de la un vecin de-aicea, de vizavi. Pe ăsta se poate încălzi şi ceai, se poate face de mâncare…

Articol editat de dan.mosoiu, 4 ianuarie 2016, 22:15

De când staţi aici?

(Bărbatul îşi întoarce capul) Rodica, tu de cât timp stai­?

Din doişpemiidoi.

No, din doişpemiidoi! Şi eu amu am trecut pe al triilea an de când stau aicea. Da’ afară-s de zăce ani! Un an și jumătate am stat în pădure.

Domnul Viorel şi cu doamna Rodica, împreună cu căţeluşa Linda, ”locuiesc” de câţiva ani buni pe treptele de la intrarea într-o fostă cladire publică, astăzi abandonată, din cartierul Grigorescu. Bărbatul ocupă spaţiul din faţa uşilor, femeia şi-a făcut culcuş lângă scări.

Io stau sus şi ea stă mai jos. Io stau la etaj şi ea stă la parter, glumeşte domnu’ Viorel. După care râde sănătos. Face haz de necaz.

În ciuda celor -15, -17 grade câte s-au înregistrat în ultimele nopţi, cei doi par a nu avea probleme cu frigul.

Până la minus 30 n-am treabă. La minus 30, atuncea trebe să plec. Iau un bilet şi mă duc până-n Braşov cu personalu’. Până ajung în Braşov, de-acolo înapoi, no, îs 16 ore şi să duc zîlele.

Îi amintesc domnului Viorel că la Cluj există Centre de găzduire temporară…

Da, aseară am fost la adăpost. Ne-o dus Locala (Poliţia Locală, n.n.) şi cum ne-o dus, aşa ne-o adus înapoi. Am semnat că nu stăm. De ce? Pentru că erau vreo tri-patru scaune… Să stau noaptea pe scaun? Dacă-mi oferă condiţii, să am o cameră separat, să pot să-mi închid… Acolo dacă ai plecat până la duş sau până la veceu, îţi ia straiţa. Deci tăţi îs nişte hoţi, nişte bolunzî cu capu’, no. Unu’ dă cu capu’ de pereţi, altu’ se strâmbă. Dintr-un om normal când ajungi acolo, ieşi plecat cu pluta… Aşa că am semnat că nu mai stăm. De-acolo ne-o dus Poliţia Locală până la Gară, am luat 27-le şi am vinit acasă.

Cele două Centre de găzduire temporară din Cluj adăpostesc în momentul de faţă 85 de persoane. Iarna, pe timp geros, Centrele devin neîncăpătoare.

La ora actuală, sunt libere încă 25 de locuri, în cele două Centre. Noi le oferim acestor persoane cazare şi, prin partenerii pe care-i avem, le oferim şi masă. Mulţi dintre cei care sunt aduşi aici, a doua zi revin pe stradă. Pe perioadele când vremea este extrem de geroasă creşte numărul persoanelor care sunt găzduite, uneori chiar şi peste numărul de locuri. Dar, sigur, îi găzduim acolo, în spaţiile noastre, decât să stea în stradă. (Aurel Mocan, şeful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj)

Unele persoane fără adăpost se prezintă singure la Centrele de găzduire, altele sunt aduse de către Poliţia Locală. În fiecare oraş al judeţului Cluj există cel puţin un astfel de Centru. Ba chiar şi în unele comune. Date fiind condiţiile meteo vitrege, ideal pentru oamenii străzii ar fi să ajungă în aceste adăposturi.

Noi avem şi-n Cluj, şi-n celelalte municipii ale judeţului mai multe Centre de cazare a acestor persoane. Chiar vreau să fac un îndemn cetăţenilor care observă persoane fără adăpost să semnaleze la 112 sau la Ambulanţă pentru a fi ridicate şi transportate în aceste Centre de asigurare a cazării persoanelor fără adăpost în sezonul rece. Fiecare asemenea Centru are 40-50-60 de locuri pregătite pentru aceste situaţii. (Gheorghe Vuşcan, prefectul judeţului Cluj)

Aciuaţi care prin sau pe lângă clădiri părăsite, în pădure sau prin preajma blocurilor, aceşti nefericiţi ai sorţii au bucurii extrem de simple, atunci când ele există. Ne întoarcem la domnu’ Viorel.

Astăzi tre’ să merem jos în capăt la Radio TV, unde-i Biserica aia reformată. Vin teologii care-s ultimu’ an şi popa care-o gătat. Şi-acolo astăzi merem, ne bagă într-o sală şi ne dă mâncare caldă, felu’ întâi, felu’ doi… De la ei am bocancii ăştia, păturile, plapumele. Şi medicamente ne dau. Da’ nu stăm mult acolo, ne întoarcem repede, ca să nu ne fure cineva păturile, plapumele, butelia asta mică. Tăt oamenii nevoiaşi fură, că n-o să fure oamenii normali. Îi tare rău când ţi se fură câte ceva… Iau pătura în spate şi se duc.

În dimineaţa asta am mâncat ceva cârnaţi. Şi mai am acolo, în tigaie. Da’ o îngheţat. Acuma trebe să aprind ăsta să fac focu’, să-l dezgheţăm. Adică să-l încălzăsc. Şi să fac un ceai. Nu trebe mâncat aşa mult, că dacă pe la amiază merem acolo şi se dă mâncare caldă, nu mai poţi mânca, mai ales că io am un sfert de stomac. Io dintr-o juma’ de felie de pită… Mie o franzelă îmi ajunge o săptămână, nici n-o mânc într-o săptămână.

Cum doamna Rodica, înfofolită bine în patul ei de lângă scări, nu doreşte să vorbească (am copii, nu vreau să mă audă), îl întreb pe domnu’ Viorel cum au trecut sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi Revelionul. Răspunsul vine dintr-o suflare, de parcă s-ar fi treyit brusc într-o noapte caldă de vară.

Extraordinar! Am avut nişte sărbători cum n-am avut nici când am fost acasă. O vinit lumea… M-am fost săturată câte pungi cu plase… Atâtea sarmale şi de ăstea că nu-mi mai trebe să văd sarmale doi ani. Unu’ merea cu plasa, altu’ vinea, no! Am primit şi băutură, da. No, aşe, ca să nu bei tare, să te îmbeţi şi să mori îngheţat. Am primit nişte vin, vin cald, da’ am băut cu grijă. Că la beţie omu’ ce face? Doarme! Te dezvăleşti, te-o prins un frig din ăsta de minus 17 şi te mai scoli la primăvară, când se încălzeşte afară…

Dan Moșoiu