Ascultă Radio România Cluj Live

Tanti Ana: „De năcaz, soţu’ meu m-o furat cu tractoru’!”

Pe tanti Ana Baciu din Aruncuta am zărit-o în curte, cu treburile de dimineaţă. Umbla de colo-colo, intra în casă, ieşea în scurt timp, din nou, afară. Imediat ce ne-am apropiat de poartă şi i-am spus cine suntem, ne-a poftit înăuntru. Ba ne-a invitat chiar şi-n casă, la căldură. De ce să stăm în frig? Dar n-am vrut să deranjăm. Am rămas afară, i-am ascultat povestea.

Tanti Ana: „De năcaz, soţu’ meu m-o furat cu tractoru’!”

Articol editat de dan.mosoiu, 30 ianuarie 2016, 06:00 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 15:49

Sărut mâna! V-aţi apucat de lucru?

Da. Am spălat haine, fac ceai de zmeură. Avem zmeură, aici în spate la casă.

Văd că aveţi şi stupi!

Aveeem, da! Avem vreo 40 de familii.

E mult de muncă?

Îi mult, vara mai ales. Şi normal, dacă ai găini, ai porci, ai… După tăite trebe să umbli, că altfel… Numa’ că vine vulpea, uită cum le-am îngrădit pe-acolo, până sus. Da’ tăt intră acolo. Ca pisica se bagă. Şi-am rămas fără găini, aproape.

Tanti Ana, aici v-aţi născut?

Nu, la Suat. Dar m-am căsătorit aicea.

V-a plăcut de domnu’ şi l-aţi urmat aici!

M-o furat!

V-a furat? Cum adică?

Da, cu tractoru’ m-o furat. Aşe bine… O vinit la mine, cum era atuncea că umblau băieţii la fete, stau în poveşti seara cu ele, şi o vinit la mine şi io eram cu alt băiat. Şi el de năcaz m-o furat! (Râde)

Deci dumneavoastră eraţi cu alt băiat…

În casă, povesteam, că aşa era atuncea. Umblau băieţii la fete, nu ca acum la discotecă… Umblau la peţit.

Şi, dumneavoastră, la care dintre ei vă stătea capul?

Apăi, amu’ eram tânără…

Care-o fost mai iute de mână!

Daaa! (Râde)

Şi tanti Ana a rămas definitiv în Aruncuta, împreună cu soţul ei care a furat-o cu tractorul. Şi-au făcut o casă frumoasă, o gospodărie mare şi au crescut patru copii.

Unul lucrează pe TIR în Germania, iar ceilalţi îs în Cluj. Am şi două nepoate, una-i studentă, alta-i la liceu.

Când vin acasă, ce le pregătiţi special, ce le place?

Sarmale. Şi, cum facem noi p-aici, plăcinte de alea fără ouă, fără… Numa’ aşe, ca pe lespede, cum se făceau mai demult.

Scoverzi?

Da, da.

Aşa le zice aici?

Ăăăă… Reteaşe! Şi le-ncingem şi le-nţeapă şi punem în ele şi iară le strângem aşe. Şi după aia le facem aşe, ca o vespre, şi le-ncingem iară. Aşe ca plăcinta vine, uite-aşe mari!

Şi înăuntru ce puneţi?

Călesc un pic de ceapă în ulei. Şi palaneţe se mai fac la noi! Cu brânză, cu varză, cu urdă, când este.

La ce oră vă treziţi dimineaţa?

La 5, la 6, când-cum. Da’ soţu’ se scoală primu, face foc şi face cafeaua. După aia iese afară, isprăveşte şi, pă când vine, io fac mâncarea.

Astăzi ce-i pregătiţi?

Am sarmale de ieri, astăzi nu fac. Am sarmale, plăcinte, că o fost copiii acasă.

Tanti Ana, nu vi-i chiar uşor!

Pi nu ne-o fost uşor, da’ ce să facem? Asta-i viaţa.

Aşa încet-încet le-aţi făcut pe toate.

Brusc, vocea îi devine moale, stinsă. În colţul ochilor îi răsar două mărgele.

Da. Am făcut cât am putut. După ce s-o dus copiii, am rămas numa’ noi. S-o îmbolnăvit soţu’, după aia am fost şi io. Am vândut vacile…

Sper că n-a fost nimic grav!

Mărgeluţele alunecă încet pe obraji.

Ba da. Soţu’ o avut accident vascular şi io am făcut tratament pentru cancer.

Dar acuma sunteţi bine!

Bine, trebuie să mă duc la control. O fost foarte greu tratamentu’ ăla. Am făcut chimioterapie, după aia am făcut radioterapie. Anu’ ăsta ce-o trecut o fost foarte greu. Ne-o ajutat Dumnezo sfântu’ şi am trecut păstă greu.

Cu colţurile năfrămii, tanti Ana îşi şterge lacrimile. Important este că ce a fost mai greu a trecut. Cei doi şi-au reluat viaţa şi munca în gospodărie. N-au timp nici să se plângă, nici să se plictisească.

Avem ce face aicea, numa’ să vrem! Tanti Ana şi-a recăpătat buna dispoziţie. Mai ales dacă vine vara! Apăi, pui, apăi raţe, apăi porci… Tre’ să umbli, să pui în grădină ce-ţi trebe.

Vă mulţumim foarte mult şi vă dorim multă sănătate!

Doamne ajută la tătă lumea!

Înainte să ne luăm la revedere de la tanti Ana din Aruncuta, de nici nu ştim unde a apărut un căţeluş simpatic, mic şi zburdalnic. Ne-a amuşinat, după care Iuiu, pentru că aşa îl cheamă, deşi i s-a spus pe un ton drăgăstos să fie cuminte, a început să se răstească la noi cu un lătrat ascuţit, de căţel răsfăţat, de căţel care trebuie mereu băgat în seamă. Tanti Ana l-a luat în braţe, l-a mângâiat. Boala era undeva în urmă, departe. Poate că nici n-a existat.

 

Dan Moșoiu

Foto: Larisa Bîldea

 

 

 

 

Cărți scrise de copii pentru copii
Reportaje sâmbătă, 20 aprilie 2024, 06:00

Cărți scrise de copii pentru copii

Invitați la eveniment au fost prof. dr. Vasile Flueraș , scriitorul Horia Corcheș și editorul Bianca Mereuță de la Editura Singnatura.  ...

Cărți scrise de copii pentru copii
Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Reportaje vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri

Anul acesta are de gând să crească miza şi să participe la 3 etape ale Campionatului European.    Ciprian Lupu, singurul pilot de curse...

Ciprian Lupu va participa la 3 etape ale Campionatului European de Raliuri
Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj
Reportaje duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea

FIAP Best Author la un Salon Internațional de Fotografie este unul dintre cele mai râvnite premii pentru un artist în domeniu. Fotograful orădean...

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea
Reportaje sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română

Geamul cu poezie – o altfel de oră de limba și literatura română D-na profesoară de limba și literatura română, Ingrid Galasiu, de la...

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii