Ascultă Radio România Cluj Live

O zi din viaţa unei taximetriste

Un taxi! De fapt, de un elicopter aş avea nevoie. Trebuie să ajung urgent la Radio şi eu sunt în celălalt capăt al oraşului. Am şedinţă. Alerg spre staţia de taximetre, deschid grăbit portiera primei maşini. Şi abia când mă aşez pe scaun constat că la volan se află o doamnă. Cu siguranţă şoferiţa a băgat de seamă uşoara grimasă pe care am făcut-o involuntar. Am prejudecăţi? Hm, n-o să ne strecurăm cu abilitate printre maşini, n-o să trecem în viteză şi riscant de pe o bandă pe alta, n-o să „călcăm” semaforul pe galben. N-o să ajungem la timp. Dar nu mai pot da înapoi, mi-e ruşine.

O zi din viaţa unei taximetriste

Articol de dan.mosoiu, 31 ianuarie 2016, 06:00 / actualizat: 2 februarie 2016, 12:30

Sărut mâna! La Casa Radio, vă rog, Donath 160.

Doamna îşi aşează pe bord cartea pe care o ţinea în mâini, o aşează deschisă, cu paginile în jos, după care porneşte maşina. Un Logan curat, îngrijit. Nu tu iconiţe, nu tu animăluţe sau alte brizbrizuri. Semnalizează, priveşte în oglinda retrovizoare, se strecoară cumva între două maşini.

Mă trezesc vorbind: mai rar ai ocazia să circuli cu un taxi condus de o femeie!

Nu chiar atât de rar. Cred că suntem cam 50 de doamne care facem taximetrie în Cluj. Dar mai demult, pe vremea când m-am apucat eu de taxi, în 1998, eram 4 sau 5 doamne.

Când şi de ce să se fi apucat doamna de taximetrie?

La momentul respectiv a fost singura opţiune pe care am avut-o. Adică să fac ceva din care să pot să-mi întreţin familia, să fie ceva care să ştiu să fac bine şi să-mi aducă nişte satisfacţii financiare minime.

Vă spun, aşa, un mic secret: în 30 ianuarie am împlinit 25 de ani de şoferie, deci fac, cum ar veni, „permisul de argint”. Sunt foarte mândră, pentru că au trecut cei 25 de ani fără nici un eveniment major. Acuma, aşa, câte-o zgârietură, câte-o… Ăstea-s nimicuri.

Exact atunci, pe o străduţă laterală pe care am intrat pentru a evita aglomeraţia din centru, un alt taxi era gata-gata să ne lovească în timp ce forţa maşina în marşarier. Doamna e calmă, nu claxonează, nu coboară geamul să…

Da, un coleg mai neatent. Am fost eu atentă în locul lui, nu-i o problemă. Astfel de cazuri sunt cu zecile într-o zi. Estimez că zilnic un taximetrist, dacă nu este atent, ar putea lovi minim 10 maşini.

Cum, până la destinaţie, mai avem drum lung de parcurs, o întreb cum au reacţionat colegii când s-a aliniat cu ei, în aşteptarea unei curse.

Colegii au fost foarte drăguţi. Misoginii nu se află printre colegii mei. Au fost şi sunt foarte drăguţi, foarte amabili.

Bun, cu colegii aşa o fi. Dar clienţii? Ce spun când văd într-un taxi o femeie la volan?

În proporţie de 90 la sută sunt încântaţi. Mai există o proporţie care, mă rog, sunt uşor misogini, trebuie s-o spun. Văzând că este o femeie la volan, o ocolesc, chiar dacă e prima maşină în stand. Am păţit de multe ori, te ocolesc şi merg la următorul taximetrist care este bărbat. Sigur, e o lume a bărbaţilor asta, dar chiar cred că femeile sunt mai atente. Probabil intervine aici şi spiritul maternităţii care tinde să ocrotească.

Cu siguranţă primeşte şi complimente! Unele amuzante, altele deocheate…

Da, da, da! Ultimul a venit de la un domn drăguţ, poate aflat un pic sub imperiul licorilor bahice, care mi-a spus că am nişte buze frumoase.

Cu tact. Cum să zic? În meseria asta trebuie să fii şi un pic diplomat. Probabil că omul a fost puţin deplasat, sigur a fost, dar nu m-am supărat, l-am tratat cu zâmbete şi i-am spus: bine, vă mulţumesc frumos pentru compliment, haideţi, coborâţi, vă rog, că trebuie să plec, vă mulţumesc foarte frumos… Sunt nişte situaţii pe care trebuie să le gestionezi cu calm. Ştiţi cum este? Meseria asta e-o meserie foarte frumoasă. Te întâlneşti în fiecare zi cu oameni frumoşi, mă refer la frumuseţea sufletească. Uite, îmi vine în minte o doamnă, mamă de băiat mare… Aşa, de la mamă la mamă, ne-am destăinuit una alteia. Dânsa era foarte, foarte supărată şi am încercat să o încurajez cumva. A şi plâns. Am plâns şi eu cu ea. Copilul dânsei a studiat foarte mult, e plecat dincolo şi nu-şi găseşte o slujbă pe măsura pregătirii pe care o are. Doamna era foarte afectată şi am înţeles-o perfect, cu atât mai mult cu cât fiicele mele au reuşit în viaţă, au slujbe bune. Întâlneşti cazuri din acestea în fiecare zi.

Sunt tot mai curios. În general, are obiceiul să intre în vorbă cu clienţii?

Asta e o meserie în care trebuie să înveţi când să taci şi când să vorbeşti. Îl vezi pe client că se urcă în maşină şi eu îl simt: omul are chef să vorbească sau doreşte să fie lăsat în pace. E foarte important.

Aşteptăm la semafor. În faţă, maşini, în stânga, maşini. Un adevărat furnicar. Cum poate oraşul ăsta să înghită atâtea maşini? Cum poţi să nu dai cu pumnul în bord?

Nu mă enervez deloc, sunt foarte zen. Acuma, şi ăsta-i un aspect… Într-un oraş atât de aglomerat cum este Clujul, dacă te mai şi încarci negativ cu nervi, nu ai cum să supravieţuieşti psihic, n-ai cum. Mi s-a întâmplat destul de rar, dar au mai fost clienţi care să spună: să ne grăbim, să ne grăbim! În acel moment, omul respectiv mă agită. Bun, să ne grăbim! Dar pe unde să ne grăbim când în faţă avem coloane de maşini?

În fine, pornim. Nu mai am puterea să mă uit la ceas. La ceasul afişat de telefonul mobil mă refer. Până la urmă, ce-ar fi dacă? Dacă s-ar aşterne în memoria repertofonului şi, mai apoi, pe hârtie O zi din viaţa unui om obişnuit? O zi din viaţa unei taximetriste! Sunteţi de acord?

Nu ştiu, sunt un om atât de obişnuit…

Păi, tocmai asta e ideea! La ce oră vă treziţi?

A, nu am o oră fixă la care să mă trezesc. Sunt un animal diurn, într-adevăr. Mă trezesc dimineaţa undeva în jur de 6,30, 7, chiar 8.

Care sunt primele lucruri pe care le faceţi dimineaţa?

Sunt un om cu două vicii mari şi late: cafeluţa şi ţigara. Cu ele îmi încep ziua. Abia apoi micul dejun.

La ce oră ieşiţi în cursă?

Mă străduiesc ca undeva înainte de ora 9.

Şi până la ce oră lucraţi?

4, 5, 6 seara, uneori şi până la 7.

Câte curse faceţi în tot timpul acesta?

Între 20 şi 25.

Bun, ajungeţi acasă pe la 6, 7 seara. Ce faceţi? Intraţi imediat în bucătărie?

Am un soţ foarte bun care mă aşteaptă cu masa, cu mâncare făcută. Mâncăm, ne punem şi povestim, râdem foarte mult, da, râdem chiar foarte mult. Probabil că de aia avem şi atâţia ani de căsnicie! Stăm şi ne mai uităm la televizor, cam atât.

Aveţi şi zile proaste, zile în care, să zicem, faceţi numai 5-6 curse?

Da, se mai întâmplă şi asta, sigur că da. Dar nu forţez norocul. Adică, domne, dacă în ziua aceea aşa mi-e norocul, nu mă pun contra. Asta este! Zic: astăzi nu-mi iasă, mă duc acasă. Şi întotdeauna în ziua următoare îmi merge bine.

Ce aţi schimba dumneavoastră, dacă aţi putea, în viaţa noastră, în oraşul acesta, în meseria pe care o aveţi?

Ce-aş schimba eu? N-aş schimba foarte multe. Chiar povesteam acum într-o zi cu soţul meu… De când suntem în branşa asta, tot timpul a fost, aşa, o haiducie. Taximetria e un serviciu public, dar, din păcate, Primăria nu este interesată să ofere condiţii bune de muncă taximetriştilor. Uitaţi-vă, în lumina ultimelor reabilitări ale străzilor din Cluj, s-au desfiinţat standuri de taxi, în loc să fie amenajate altele noi. Acolo unde standurile sunt ocupate de maşini civile, Poliţia Locală nu intervine niciodată, dar niciodată. E greu să ne facem meseria, pentru că nu sunt asigurate condiţii. Dar încercăm să nu călcăm pe coada nimănui şi mergem înainte.

Ce faceţi în timpul dintre două curse?

Citesc. Am abonament la bibliotecă, merg la Biblioteca Judeţeană, îmi iau cărţi, le citesc, le duc înapoi, iar îmi iau cărţi…

De altfel, am prins momentul în care, imediat ce am deschis portiera, doamna a pus cartea pe bord. Citea. Ce citea?

O carte absolut minunată, o recomand cu drag, Zeiţa orezului, de … E o saga malaeziană excepţională, o carte minunată. Uitaţi-vă, de două zile o am şi am citit mai mult de jumătate.

De altfel, ascultând-o, m-am convins că doamna nu are întâlniri întâmplătoare cu lectura.

Eu toată viaţa am citit. Cititul îţi dezvoltă vorbirea, îţi dezvoltă vocabularul, înveţi cuvinte, înveţi să pui cuvintele la locul lor.

„Înveţi să pui cuvintele la locul lor…”. Nici nu mi-am dat seama că am ajuns în faţa Casei Radio. Citesc, de data aceasta, ceasul de pe bord şi plătesc. Lângă el, pe un ecuson, numele şoferiţei: CLAUDIA OLTEAN. Să punem cuvintele la locul lor.

Doamna Oltean, vă mulţumesc! A fost o plăcere să merg cu dumneavoastră, să vă cunosc.

Cu mare drag! Vă mulţumesc frumos.

Cobor din maşină şi, după ce facem câteva fotografii, îmi dau seama că şedinţa trebuie să se fi terminat. Şi ce dacă? La şedinţe, în general, se reinventează roata. Îmi întorc privirea. Taxiul s-a îndepărtat. Probabil că doamna Oltean va opri în cel mai apropiat stand şi îşi va aprinde o ţigară. A avut o cursă lungă. Va intra, apoi, din nou, în maşină. Şi, aşteptând următorul client, se va cufunda iarăşi în teribila sagă malaeziană.

 

Dan Moşoiu

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă
O zi din viață miercuri, 30 martie 2016, 08:40

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă

Sunt ofiţer de marină, inginer electrician. Am absolvit Facultatea de electrotehnică la Cluj. În 1974, la repartiţie, m-am pomenit cu un post la...

O zi din viaţa unui marinar de cursă lungă
O zi din viața unui medic veterinar
O zi din viață miercuri, 23 martie 2016, 14:33

O zi din viața unui medic veterinar

Sunt din satul Mărceşti, comuna Râşca, judeţul Cluj, o zonă de deal. Aveam acasă animale frumoase şi pentru că îmi plăceau foarte mult, am...

O zi din viața unui medic veterinar
O zi din viaţa unui depanator radio-tv
O zi din viață marți, 15 martie 2016, 14:55

O zi din viaţa unui depanator radio-tv

Pe domnul Iacob Meseşan l-am găsit în unul din atelierele Electroservice situat în zona Gării. Tocmai terminase de reparat un mic televizor cu...

O zi din viaţa unui depanator radio-tv
O zi din viața unui artist floral
O zi din viață duminică, 6 martie 2016, 14:37

O zi din viața unui artist floral

Cu proprietara florăriei am căzut de acord să ne întâlnim la ora 11. Mi se întâmplă să fiu uneori şi punctual, aşa că la 11 fix am...

O zi din viața unui artist floral
O zi din viață duminică, 28 februarie 2016, 12:53

O zi din viața unui clujean în America

Horaţiu Moldovan trăieşte de 17 ani la New York. Este inginer mecanic, a absolvit Politehnica clujeană, dar în America lucrează în domeniul...

O zi din viața unui clujean în America
O zi din viață duminică, 21 februarie 2016, 06:00

O zi din viața unui geamgiu

Nu, nu aveam nimic de înrămat. N-aveam nici un geam de înlocuit – greu să spargi termopanele. Nu-mi trebuia nici vreo oglindă. Am destule...

O zi din viața unui geamgiu
O zi din viață duminică, 14 februarie 2016, 14:48

O zi din viața unei cofetărese

La doi paşi de Casa Radio, pe strada Donath, ne-a zâmbit zilele trecute o vitrină apetisantă cu prăjituri. Am intrat în cofetărie, am comandat...

O zi din viața unei cofetărese
O zi din viață duminică, 7 februarie 2016, 11:06

O zi din viaţa unui croitor

Fac ordine în dulapul de haine. Pantalonii ăştia oare de când nu i-am mai purtat? Să tot fie câţiva ani buni. Am şi uitat de ei. Nu cred că...

O zi din viaţa unui croitor