Povești despre schi. Începutul.
Aveam peste 30 de ani când a trebuit să învăț să schiez.
Articol editat de Alina Vingan, 16 februarie 2016, 11:07
Asta s-a întâmplat demult…cam prin anul 2000. Pe de o parte, soțul, schior de performanță, pe de altă parte, juniorul, care trebuia să învețe devreme. Determinare maximă!
Înscriem copilul în tabăra de ski organizată de Palatul Copiilor, unde altundeva decât la Băișoara!
Singura pârtie, cea veche, beneficia de destulă zăpadă naturală, încât să putem performa. La vremea aceea, pârtia era bătută doar de schiori. Ratracul cu Mirel au apărut după o vreme. Dar asta nu știam atunci.
Profesorul ales de noi pentru inițierea acestui sport a fost Ștefan Fediuc. Un drăguț cum nu se mai poate!
Începem lecțiile într-o sâmbătă dimineață cu soare și zăpadă pufoasă. Ne adunăm, copii și părinți, emoționați, la baza zidului mic, să ascultăm primele sfaturi.
Sunau cam așa: Bă părinți, să știți că schiul e un sport scump! Dacă nu aveți bani de echipament, să-i dați la înot, că acolo vă trebuie doar chiloți!
Timorată, mă uit spre copil, echipat corespunzător cu tot ce-i rămăsese mic vărului său. E drept, vărul din Germania. Eu nici nu mai contam, în salopeta de la second și boots moșteniți.
Continuarea articolului o găsiți AICI
