Prostul care nu-i fudul, ăla nu e prost destul
Expresia prostul care nu-i fudul, ăla nu e prost destul are un sens clar şi confirmări din abundenţă. Totuşi, parcă niciodată n-a fost atât de evident adevărul acestei zicale ca în epoca Internetului. Forumurile site-urilor şi reţelele de socializare, în special Facebook, au prilejuit ieşirea la lumină a unor întregi armate de proşti fuduli. Şi, ca să prevenim o replică des întâlnită, trebuie spus că nici individul prost informat sau dezinformat, care-şi dă vehement cu părerea într-o chestiune care-l depăşeşte, nu e mai breaz ca prostul în cauză.
Prostul care nu-i fudul, ăla nu e prost destul
Scriitorul italian Umberto Eco, decedat zilele trecute, a primit 38 de titluri Doctor Honoris Causa, iar multă lume consideră că ar fi meritat un Nobel pentru Literatură. În vara lui 2015, Eco a onorat titlul de Doctor Honoris Causa în Comunicare și Cultură mass media la Universitatea din Torino, iar la întâlnirea cu jurnaliștii a vorbit despre rețelele de socializare tip Facebook.
Aceste rețele dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau doar la bar, după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Atunci erau imediat reduşi la tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca un laureat Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului, față de care spectatorul se simțea superior. Drama Internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr, mai spunea Umberto Eco.
Cine e cât de cât familiarizat cu Agora virtuală a observat cu siguranţă că idiotul satului se manifestă în trei categorii distincte.
Prima este populată de postaci. Plătiţi, adică mercenari, sau voluntari, pe care Lenin îi numea idioţi utili. Ei laudă sau critică, adesea chiar insultă, în funcţie de interesele celor ce-i plătesc sau pe care-i adulează. Cel mai adesea, postacii apar la subiectele cu conţinut politic si scriu sub acoperirea anonimatului.
A doua categorie cuprinde masa de share-uitori, care repostează articole sau comentarii. Trupa Divertis îi numea, pe vremuri, răspândaci. Ei sunt, cel mai adesea, idioţi utili care prestează servicii din convingere sau din naivitate. Nu verifică niciodată credibilitatea informaţiei sau calitatea comentariului, ci îl apreciază doar în măsura în care le susţine propriile convingeri.
În sfârşit, cea de-a treia categorie, mai puţin numeroasă dar extrem de vizibilă, sunt aşa-numiţii hater-i. Un fel de Gică Contra care neagă, batjocoresc sau înjură orice, doar din plăcerea de a fi altfel. Un astfel de individ – culmea, avocat de meserie! – scria despre salvamontista bătută de un interlop în staţiunea Straja:
Eu nu cred în astfel de ştiri pline de muci şi lacrimi. Prefer să aştept rezultatul anchetei oficiale. Nu ştim de ce a lovit-o băiatul ăla şi, oricum, fata n-avea ce căuta noaptea la 2 într-un bar.
Idiotul satului de pe net este mai periculos decât orice manipulator profesionist fiindcă în viaţa reală sunt foarte mulţi ca el, iar idioţii au o trăsătură de invidiat : sunt solidari. Un astfel de specimen nu doar că va nega violent orice argument care nu-i convine, dar va promova, exponenţial, aberaţiile scrise de cei ca el. Iar pe Facebook, postările cu multe Like-uri şi comentarii apar mereu în fruntea listei. De aceea, un text bine scris, logic şi de bun simţ va fi greu de găsit, pe când drojdia postărilor îţi va sări imediat în ochi.
Nivelul de educaţie scăzut contribuie, din plin, la creşterea cantităţii de prostie fudulă. Semn că, într-adevăr, cantitatea de inteligenţă pe planetă este constantă, doar populaţia creşte. Valabil şi pentru bunul simţ.
Dan Horea
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:
