Ascultă Radio România Cluj Live

Haralambie Vochiţoiu: Nu vrem să fie distrus Radioul Public

Datoriile mari ale Televiziunii Publice trenează de foarte mult timp – susţine vicepreşedintele comisiei pentru cultură şi media din Senat, Marius Paşcan. El consideră că modificarea legii de organizare şi funcţionare luată în discuţie în ultimul timp nu ar rezolva problema.
În plus, în opinia lui Marius Paşcan, parlamentarii sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă acum cu TVR, întrucât nu au cerut verificări cu privire la cheltuirea banilor în această instituţie:
În urmă cu doi ani, pe un plan de redresare al Societăţii Române de Televizune, parlamentul s-a manifestat ca girant, ca garant al unui împrumut. Este nefiresc ca noi să garantăm orice fel de împrumut, să se pretindă noi şi noi bani pentru Televiziune, câtă vreme ea funcţionează într-un cerc vicios absolut ineficient şi neperformant. Ba, mai mult decât atât, noi suntem culpabili, noi toţi, parlamentarii, că am acceptat, am tolerat această existenţă a Televiziunii în registrul ineficienţei şi n-am apelat la nici un fel de verificări, deşi Televiziunea publică şi Radioul de altfel, sub control parlamentar.

SRR si TVR
Foto: SRR si TVR

Articol de camelia.veltan, 29 februarie 2016, 19:36

Nici senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu nu vede în modificarea legii de profil, o soluţie pentru situaţia în care se află Televiziunea Publică. El a anunţat, luni, 29 februarie, că partidul pe care-l reprezintă va susţine interesele angajaţilor din aceste instituţii şi pe cele ale românilor, în general:
Nu vrem să fie distrus Radioul Public după atâţia ani şi nici Televiziunea Publică, dar noi credem că ele nu trebuie să fie despărţite şi ulterior să intre în dificultate. Trebuie găsite soluţii împreună cu conducerea, cu administraţia de acolo şi cu angajaţii de acolo.

 

Radio România Actualităţi

Peste 17 tone de produse lactate, confiscate
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:13

Peste 17 tone de produse lactate, confiscate

Ei au vrut să verifice autenticitatea şi parametrii de calitate ale unor produse alimentare rezultate din lapte.   Cele peste 3.200 de...

Peste 17 tone de produse lactate, confiscate
Schimbarea orei ne creează probleme?
Social miercuri, 27 martie 2024, 12:00

Schimbarea orei ne creează probleme?

Somnul ne este dat de la natură, pentru că în acest fel putem desfăşura activitatea cerebrală – să învăţăm şi să lucrăm mai bine,...

Schimbarea orei ne creează probleme?
Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”
Social miercuri, 27 martie 2024, 11:07

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”

Într-o postare pe facebook, preşedintele ANPC avertizează că inspectorii autorităţii au descoperit operatori economici care hrănesc puii de...

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”
Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba
Social marți, 26 martie 2024, 14:36

Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba

Acțiunea are dublu rol: educarea cetăţenilor pentru a colecta selectiv ambalajele de băuturi şi creşterea implicării acestora în susţinerea...

Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba
Social marți, 26 martie 2024, 13:36

În mediul online a apărut o nouă formă de înşelăciune

Ce trebuie să facem dacă primim un astfel de e-mail sau mesaj text:   Atacatorii cibernetici încearcă prin aceste mesaje să fure date...

În mediul online a apărut o nouă formă de înşelăciune
Social marți, 26 martie 2024, 12:32

Supermarketuri închise în weekend?

Ei spun că măsura închiderii marilor magazine se aplică și în alte țări, cum ar fi Germania, Austria sau Polonia, care închid magazinele în...

Supermarketuri închise în weekend?
Social marți, 26 martie 2024, 11:10

Doi copii blocați într-o mașină au fost salvați de pompieri

Sesizarea privind incidentul a fost făcută, prin Sistemul Unic 112, luni, 25 martie, chiar de mama micuților, aceasta solicitând intervenția...

Doi copii blocați într-o mașină au fost salvați de pompieri
Social luni, 25 martie 2024, 12:50

Județul unde jumătate din izvoarele publice nu au apă potabilă

Din această cauză primăriile fiind obligate să pună anunţuri care să avertizeze populaţia asupra riscului la care se expune prin consum,...

Județul unde jumătate din izvoarele publice nu au apă potabilă