Limba română ne este patrie oriunde am fi
Limba română conţine suficiente cuvinte pentru ca orice idee sau informaţie să poată fi expusă atât limpede, cât şi elegant. Sigur, între regiunile istorice există diferenţe dialectale, dar nu găseşti doi români, indiferent din ce parte a ţării, care să nu se poată înţelege. În schimb, în Germania, fiecare land are un dialect care aduce mai degrabă a limbă distinctă. Noroc cu germana literară, Hochdeutsch, pe care o învaţă toţi la şcoală, astfel încât hamburghezul şi münchenezul pot comunica.
Articol de , 3 martie 2016, 14:00
Limba română are un fond lexical curent şi unul livresc, ale cărui cuvinte puţini le înţeleg. Din acest fond livresc se inspiră, de pildă, criticii literari, sau cei de artă, care compun texte ce abundă în cuvinte rare, motiv pentru care devin, adesea, subiect de bancuri.
Fiindcă tot am abordat subiectul lingvistică, ştiaţi că o limbă specifică unui anumit teritoriu se numeşte vernaculară, iar o limbă care permite comunicarea între oameni sau entităţi politice diferite se numeşte lingua franca? În prezent, lingua franca este engleza, aşa cum, în antichitate, au fost greaca şi latina, iar până după primul război mondial era franceza.
Limbile vorbite evoluează. Ba prin creaţii proprii ale nativilor, ba prin import, cu sau fără adaptare.
Din păcate, evoluţia limbii române nu poate evita riscul barbarizării sau/şi al ridiculizării.
Imediat după decembrie ’89, premierul Petre Roman ne-a „asasinat” cu franţuzismele: antamăm, anvizajăm, implementăm. Subalternii, slugarnici, i-au preluat fixurile verbale şi, în scurt timp, clasa politică şi administrativă gemea în efortul de a trece de la limba de lemn ceauşistă la noua limbă de lemn, capitalistă.
Un pas nefericit pe calea pocirii limbii noastre s-a făcut după apariţia firmelor corporatiste, cu şefi străini. Aproape peste noapte s-a lansat corcitura numită, băşcălios, romgleză.
Nu mai ţintim ci targhetăm, nu mai facem instruiri ci training-uri, nu mai avem serviciu de personal ci Human Resources, nu mai ţinem legătura cu publicul ci prestăm PR, nu mai facem publicitate ci advertising, nu ne mai concentrăm ci ne focusăm, nu mai avem amplasamente ci locaţii, nu mai avem echipe ci team-uri, nu mai căutăm pricepere ci skills, nu mai avem şefi ci leaderi, nu mai avem termene limită ci deadline-uri, nu mai primim sarcini de lucru ci task-uri, iar lista poate continua.
Până şi în fata oglinzii, fiţoasele nu-şi mai aleg poşeta în funcţie de rochie, ci o accesorizează.
Computerele au contribuit şi ele la creşterea numărului de englezisme adaptate, chit că, doar în acest domeniu, multe sunt justificate.
O altă noutate, deloc necesară, apărută după plecarea în Spania şi Italia a milioane de români, este schimbarea numelor de botez ale copiilor. Ne umplem de fete ca Emma, Olivia, Ava, Beatrice, Evelyn, Edith, Sophia, Ariana, Ingrid, Serena, Alana, Alisa, Alesia şi Matiana, sau de băieţi ca Liam, Noah, Ethan, Lucas, Matius, Tiberius, Albert, Alfred şamd.
Adoptarea, prin adaptare, a unor cuvinte străine nu este o idee rea în sine. Rău este doar atunci când cuvântul străin înlocuieşte forţat un cuvânt românesc deja existent, fără a aduce nimic în plus, doar pentru ca vorbitorul cu pricina să se simtă deasupra „banalilor” care vorbesc corect româneşte.
Ce uită aceşti „europenizaţi” şi corporatizaţi este că noi avem un proverb: fiecare pasăre pre limba ei piere. Iar limba lor, le place sau nu, este şi va rămâne limba română.
Asta fiindcă, vorba lui Octavian Paler, în viaţă poţi trăi în multe ţări, dar ai o singură patrie.
Pentru Nichita Stănescu, patria era limba română.
Din fericire, nu doar pentru el.
Dan Horea
Ascultă Radio Cluj online AICI: