Tanti Elvira: „No, la aista aşe-i zâce: mângalău. Mângalău!”

Când am intrat în curte, tanti Elvira terminase de spălat vasele şi urma să le limpezească afară, pe prispă, într-un lighean. O viaţă întreagă a fost bucătăreasă în Cluj. Imediat după pensionare, a renunţat la confortul de la bloc şi s-a întors în sat, în Topa Mică, la vechea casă bătrânească, o căsuţă cu tindă şi târnaţ, care a fost readusă la viaţă de băiatul femeii şi soţia acestuia. Lângă aragaz, frigider şi televizor, au fost păstrate, ca într-un mic muzeu, obiecte vechi, moştenite de la părinţi şi bunici. Am rugat-o pe tanti Elvira să ne spună mai întâi povestea acestei vechi şi minunate căsuţe ţărăneşti.

Articol editat de dan.mosoiu, 13 martie 2016, 13:31 / actualizat: 17 ianuarie 2018, 16:00

Bunicu’ meu o renovat casa, că el s-o căsătorit cu buna în 1918, şi în 1920 o început renovarea, o dat jos paiele şi-o acoperit casa cu şindrilă. După aia, tata o pus ţigle. Dar pereţii îs din lemn şi din pământ, nu-i beton, nu-i fier, nu-i nimic…

Bine că n-aţi dărâmat-o, ca să construiţi alta mai mare!

Nu, n-o fost de acord băiatul şi nora!

Şi aţi păstrat totul în casă aşa cum a fost!

Apăi, ne-am şi modernizat, că avem aragaz, frigider, televizor… Dar unele lucruri aşe o rămas, ca pe vremuri. Avem roată de tors, sucală, covată de frământat pita, din aia de lemn.

Dar băiatul cum de a renunţat la oraş şi a rămas cu dumneavoastră?

Aşe o vrut el să rămâie, să nu mă lase singură. Da’ io dat Dumnezo noroc, are servici aici, la Arhive, are şi liber, de poate să lucre în grădină, poate să îngrijească de animale, no! Că io nu pot să duc mâncarea la porci…

Pe prispă au apărut două pisici jucăuşe.

Dar de pisici dumneavoastră vă ocupaţi!

Oioioi, încă prea mult, că vine băiatu’ şi le trimite afară. Şi ştiu de nume, fiecare. Bobiţă!

Una dintre pisici îşi întoarce capul.

Tu eşti, mamă, ala mai mare! Celălalt îi Riţi. L-am adus de la un vecin şi nu l-o acceptat multă vreme aista, Bobiţă. Da’ amu’s prieteni, că, ia, îl spală. Riţi! Riţi! Hai la mama! Amu’ ţi-i frică? Hai că nu-ţi fac nimnica. Riţi! Hai că tu eşti a lu’ mama. Ştiu de vorbă. Găina aia se ouă aicea în curte. Acuma ştiţi ce aşteaptă? Pâine!

Tanti Elvira, ce faceţi toată ziua, de dimineaţa până seara?

Toată ziua? Acuma anu’ ăsta nu prea mare lucru am făcut, în afară de măturat, spălat vase, un pic de mâncare. Până anu’ ăsta, am tricotat ciorapi. La tăite neamurile, la vecini, la prieteni… Da’ nu pă bani, că nu-s io de acelea. Da’ amu m-am îmbolnăvit un pic cu coloana.

Vine primăvara, mai mergeţi prin grădină, puneţi straturile!

Băiatu’ le face. Da’ io pun sămânţa. Ieu bota, că nu umblu fără botă, şi le samăn. Şi-api el le udă, le îngrijeşte, da’ mie îmi place să pui sămânţa.

Ce era prin sat înainte să plecaţi dumneavoastră?

Lume mai multă, tineret… Aicea unde-i Cioroiu’ se ţinea jocu’, cum s-ar zâce. Lumea aicea venea, că era mijlocu’ satului. Numa’ ce ieşea lumea de la biserică şi erau pline lăiţile. Tineri, bătrâni… O dată cu vinirea Colectivului, s-o dus oamenii la muncă, în fabrici, s-o dus băieţii la şcoli… Le-o luat pământu’ şi-o plecat oaminii din sat.

Dumneavoastră ce v-a luat Colectivul?

Da’ ce nu ne-o luat?! Am avut un cal aşa de fain, după ala am plâns când ni l-o luat. Că l-am crescut io. Meream după el, înaintea lui, acolo cătă capătu’ satului, când vinea de la păşune, aşa vinea la mine, îmi mânca din mână… Pă când i-o făcut tata sanie, căruţă, l-o luat, cu sanie cu tăt, cu căruţă cu tăt…

Unde aţi învăţat să povestiţi aşa bine?

(Râde) Io citesc foarte mult. În timpul liber. Mi-aduce noră-mea Formula AS, o ieu din capăt în capăt. Tototot, din capăt în capăt. Numa’ politica mai puţân, aia nu-mi place.

La televizor vă uitaţi?

Da, mă uit la ştiri, da-s descurajată. Descurajată… Mai ales de faptele pe care le fac ăia care-s la conducere.

Sunt gata să-i mulţumesc gazdei, să-i urez multă sănătate.

Da’ nu viniţi să vedeţi casa şi pă dinauntru?

Ba, cum să nu, doar că nu mă puteam invita singur. Trecem de fosta tindă, transformată acum într-o mică bucătărie şi intrăm în odaia mare unde, alături de combina frigorifică şi de un dulăpior ceva mai nou, stau obiecte pe care le-am mai văzut cândva, demult, în casa bunicilor.

Laiţa aia-i tare veche, îi de când mă ştiu io.

Văd sucala, roata de tors, covata imensă din lemn, pentru frământat aluatul, peretarele, farfuriile pictate prinse pe pereţi şi, în jurul lor, ştergarele ieşite din războiul de ţesut. Pe una dintre grinzile din tavan sunt expuse ulcioare şi vase vechi din lut.

Ia, în vasul ăla…

În ol?

Nu în uăl, în hârbul ăla bunica punea lapte la prins. Şi-l punea în pivniţă – nu era curent electric atunci -, îl punea la răce şi când vineam de la sapă, amestecam cu un pic de lapte dulce, şi mâncam cu pită.

Da’ aista ce zâceţi că îi?

Tanti Elvira îmi arată un obiect lung din lemn, cu coadă, un fel de „mai” cu care bătrânii „băteau” hainele ude pe un scaun înalt şi lung. Atâta doar că suprafaţa acestuia nu este plată, ci puternic ondulată. Hm, nu cred să mai fi văzut aşa ceva. Dar, să încerc:

De spălat haine?

Nuuu. De călcat haine.

Ei, cum aşa?

Îi zâcea la noi mângalău. Buna aduna hainele… Ia acole este ceva ştergar, pă sub hainele ălea, dă-mi-l! Buna aduna hainele… Adă şi o sâcitoare, că-i acolo pă raft! Buna aduna hainele că erau numa’ de cânepă, le aduna, le împătura şi le învelea ia ’şe ni pe un sâcitor… Ştii ce-i sâcitoru’?

Da’ cum!

Nu-l afli? Acolo pă sus îi sâcitoru’ ăla mic. Dar nu-l văd, mamică, zice băiatul. No, cine ştie unde l-o pus, că… Le punea aşe strânse şi… Dacă era sâcitoru’ se învârtea, ştii? Şi-aşe să călca şi să muia hainele ălea de cânepă. No, aşe-i zâce, mângalău. Mângalău… Da’ avem şi ticlazău, din ala de se încălzea pă cuptor. Oare pă unde-i? Ştii ce-i ticlazăul?

Ştiu, ştiu!

No, trebe să şed un pic, că m-am obosât.

Tanti Elvira se aşează pe laiţa aceea lungă pe care o ştie acolo, lângă geam, de când s-a născut.

Să-mi daţi voie să vă fac şi nişte fotografii!

Poţi face, numa’ să-mi pui năframa. Dă-mi năframa, dragu’ mamii!

Dan Moşoiu