Somnul raţiunii naşte monştri
Expresia somnul raţiunii naşte monştri îi aparţine pictorului şi gravorului spaniol Francisco de Goya, trăitor la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Interesant e că, până pe la 50 de ani, Goya a fost un creator tradiţionalist, dar apoi a surzit, iar liniştea din urechi i-a facilitat explorarea dizarmoniei din străfundurile minţii omeneşti, aşa cum pe germanul Beethoven, contemporan cu spaniolul, surzenia l-a inspirat în compunerea Simfoniei a IX-a.
Cele 80 de gravuri din ciclul Los Caprichos (Capriciile), realizate între 1797-1799, prezintă imagini fantasmagorice care apar când rațiunea doarme, iar voința omului este dominată de prostie, mârșăvie, durere sau pofte. Între 1810-1815 creează un al doilea ciclu, Los desastres de la guerra (Dezastrele războiului), în care prezintă imagini cumplite din războiul cu Napoleon și de la strivirea sângeroasă a revoltei din Madrid.
Un român de nota 10 cu steluţă, Octavian Paler, adăuga:
Goya spunea că somnul raţiunii naşte monştri. Da, e adevărat probabil. Dar şi somnul dragostei naşte monştri. Şi somnul încrederii în ceilalţi.
În sfârşit, halul în care au ajuns multe popoare, imature civic sau/şi anesteziate de propaganda totalitară – fie ea comunistă, fascistă sau corectă politic – a inspirat o adaptare a zicerii lui Goya: Somnul naţiunii naşte monştri.
Multe n-ar fi de comentat, fiindcă şi această expresie are valoare universală, evidentă şi permanentă.
Poate că ar trebui adăugată, în acelaşi context, sintagma noaptea minţii, care tot la somnul inteligenţei, logicii, bunului simţ natural şi al instinctului de supravieţuire colectivă se referă.
Trupul are nevoie de odihnă, dar mintea n-are voie să tragă obloanele. Nici o clipă.
Dan Horea
Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:
