Ascultă Radio România Cluj Live

A început procedura pentru demolarea Podului Traian din Cluj

A început procedura pentru demolarea Podului Traian din Cluj şi construcţia altuia nou.

Podul Traian (2)

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 14 iunie 2016, 12:31 / actualizat: 14 iunie 2016, 14:21

Marți, 14 iunie, a fost predat amplasamentul către firma care a câştigat licitaţia de execuţie, iar ordinul de începere a lucrărilor va fi semnat la începutul lunii viitoare.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a precizat că lucrările au fost amânate pentru a nu se suprapune peste investiţiile aflate în derulare în Piaţa Gării şi Splaiul Independenţei.

Au fost realizaţi toţi paşii prealabili pentru stabilirea unui executant, însă nu s-au demarat lucrările efective pentru a nu se bloca oraşul, având în vedere că existau în zonă şantiere de reabilitare de drumuri în execuţie. În momentul în care aceste şantiere se închid, poate fi începută lucrarea de reabilitare a Podului Traian. La finalul investiţiei vom avea un pod cu două benzi de circulaţie pe sens, piste de biciclete şi trotuare, deci un pod mult mai generos decât cel pe care l-am avut înaintea lucrărilor. (Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj Napoca)

 

Lucrările la reconstrucţia Podului Traian vor impune devierea traficului rutier. Troleibuzele de pe liniile 1, 3 şi 4 vor fi înlocuite cu autobuze, iar principalele rute alternative vor fi strada Horea şi Piaţa Abator.

Reconstrucţia Podului Traian va dura şase luni din momentul semnării ordinului de începere a lucrărilor. Investiţia va costa 6,5 milioane de lei.

 

Mihai Miclăuş

Radio Cluj se poate asculta online AICI:

Clujul devine capitala benzilor desenate și a animației
De prin Cluj marți, 27 octombrie 2026, 10:47

Clujul devine capitala benzilor desenate și a animației

Platforma BD – International Cluj Comics, Illustration and Animation Festival revine la Cluj-Napoca cu cea de-a doua ediție, intitulată...

Clujul devine capitala benzilor desenate și a animației
Creșă, școală gimnazială și liceu în noul hub educațional din Borhanci
De prin Cluj luni, 26 octombrie 2026, 14:30

Creșă, școală gimnazială și liceu în noul hub educațional din Borhanci

Creșa este primul obiectiv care va fi deschis în cadrul hubului educațional din cartierul clujean Borhanci. Autoritățile locale vor să...

Creșă, școală gimnazială și liceu în noul hub educațional din Borhanci
Un pacient de la Clinica de Psihiatrie s-a sinucis
De prin Cluj vineri, 23 octombrie 2026, 11:46

Un pacient de la Clinica de Psihiatrie s-a sinucis

Un pacient în vârstă de 62 de ani, care era internat la Clinica de Psihiatrie I din Cluj-Napoca, a fost găsit spânzurat, vineri dimineaţă, 23...

Un pacient de la Clinica de Psihiatrie s-a sinucis
Planul de reducere a zgomotului din Cluj-Napoca: critici pentru datele depăşite și lipsa unor măsuri punctuale
De prin Cluj vineri, 23 octombrie 2026, 10:23

Planul de reducere a zgomotului din Cluj-Napoca: critici pentru datele depăşite și lipsa unor măsuri punctuale

Planul de acțiune pentru reducerea zgomotului din Cluj-Napoca a fost prezentat joi, 22 octombrie, într-o dezbatere publică moderată de...

Planul de reducere a zgomotului din Cluj-Napoca: critici pentru datele depăşite și lipsa unor măsuri punctuale
De prin Cluj joi, 22 octombrie 2026, 11:51

Platformă gratuită de pregătire pentru Bacalaureat

Elevii care se pregătesc pentru Bacalaureat vor avea la dispoziție o platformă de meditații în care vor fi încărcate cursuri de română și...

Platformă gratuită de pregătire pentru Bacalaureat
De prin Cluj joi, 22 octombrie 2026, 11:40

Târg de toamnă în Grădina Radio Cluj!

Sâmbătă și duminică, 24-25 octombrie, vă așteptăm pe strada Donath nr. 160 cu  preparate tradiționale, meșteșugari locali și cântece...

Târg de toamnă în Grădina Radio Cluj!
De prin Cluj miercuri, 21 octombrie 2026, 14:47

EXCLUSIV: Gata cu statul în coloană! Drum lărgit la două benzi la ieșirea din Cluj-Napoca spre Baciu

Măsuri de fluidizare a traficului la ieșirea din Cluj-Napoca înspre comuna Baciu. În zona intersecției cu strada Valea Seacă, municipalitatea a...

EXCLUSIV: Gata cu statul în coloană! Drum lărgit la două benzi la ieșirea din Cluj-Napoca spre Baciu
De prin Cluj marți, 20 octombrie 2026, 15:42

Aeroportul din Cluj-Napoca țintește 10 milioane de pasageri

Consiliul Județean Cluj va începe de anul viitor mai multe lucrări la Aeroportul Internațional din Cluj, având ca obiectiv creșterea numărului...

Aeroportul din Cluj-Napoca țintește 10 milioane de pasageri