Ascultă Radio România Cluj Live

Cel mai norocos om din lume

Un supravieţuitor al accidentului aviatic care a avut loc, în această lună, pe aeroportul internaţional din Dubai, a devenit cel mai norocos om din lume, după ce a câştigat un milion de dolari la loterie, la doar şase zile distanţă de la producerea incidentului.

Cel mai norocos om din lume
Foto: cel mai norocos om din lume

Articol editat de , 12 august 2016, 15:00

Mohamed Basheer Abdul Khadar a fost una din cele 300 de persoane aflate la bordul avionului operat de compania aeriană Emirates, care a efectuat o aterizare forţată, după care a luat foc, pe trei august. El a devenit câştigătorul loteriei Dubai Duty Free Millennium Millionaire.

Khadar, în vârstă de 61 de ani, un indian din statul Kerala, se întorcea la Dubai, după sărbătoarea religioasă musulmană Eid. Simt că Dumnezeu mi-a dat o a doua viaţă, după ce am supravieţuit accidentului aviatic şi că m-a binecuvântat cu aceşti bani pentru a face lucruri bune, a declarat el. Faptul că am putut să ies din avionul avariat – care a explodat la puţin timp după ce toţi pasagerii şi membri echipajului au fost evacuaţi – a fost un miracol, a mai spus Khadar.

Preţuiesc salvarea mea ca pe cel mai de preţ dar oferit de Dumnezeu şi ştiu că Dumnezeu m-a salvat cu un anumit scop. Probabil acesta este.

 

 

RADOR

 

Ascultă Radio Cluj online AICI:

Gimnastele victime ale lui Larry Nasser vor primi o sumă însemnată de bani
Diverse miercuri, 24 aprilie 2024, 10:02

Gimnastele victime ale lui Larry Nasser vor primi o sumă însemnată de bani

Ancheta în cazul acestuia a fost gestionată deficitar de FBI.   În 2015, când FBI a aflat primele informaţii privind abuzurile sexuale ale...

Gimnastele victime ale lui Larry Nasser vor primi o sumă însemnată de bani
Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație
Diverse miercuri, 24 aprilie 2024, 06:00

Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație

Sacoul galben narcisă, decorat cu nasturi aurii, pe care Prințesa Diana l-a purtat ​​în timpul unei călătorii la Hong Kong în 1989 se...

Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație
Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă
Diverse marți, 23 aprilie 2024, 12:00

Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă

Există diverse soiuri de radicchio, care diferă nu numai prin aspect, ci şi prin compuşi şi gust. Leguma este cunoscută de oameni drept aliment...

Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă
În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară
Diverse marți, 23 aprilie 2024, 06:00

În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară

Între zidurile unui apartament de la etajul cinci al unei clădiri din Villa Ada, un cartier elegant al Romei, a fost găsită o comoară.  ...

În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară
Diverse luni, 22 aprilie 2024, 12:00

„Fructul memoriei” este foarte util pentru creier

Fructele cresc în ciorchini la baza frunzelor, salak fiind cunoscut şi sub denumirea de fructele şarpelui, deoarece coaja sa are un aspect solzos....

„Fructul memoriei” este foarte util pentru creier
Diverse luni, 22 aprilie 2024, 09:32

Nutella – 60 de ani într-un borcan!

Cei 60 de ani, celebrează geniul lui Michele Ferrero, care în 1964 a inventat crema de alune și ciocolată.   Timp de decenii a fost o...

Nutella – 60 de ani într-un borcan!
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 12:00

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii

Alimentația nesănătoasă poate duce la creșterea riscului de îmbolnăvire, iar copiii în perioada de creștere sunt vulnerabili la...

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

Se pot descifra visele păsărilor?

Un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Buenos Aires a aruncat o nouă lumină asupra acestei întrebări intrigante prin...

Se pot descifra visele păsărilor?