Ascultă Radio România Cluj Live

Medicii de familie atrag atenţia asupra lipsei de vaccinuri

Medicii de familie atrag atenţia că nu sunt destule doze pentru unele vaccinuri cuprinse în Programului Naţional de Imunizare. Aceasta în condiţiile în care autorităţile sanitare sunt alarmate de rata de vaccinare din ce în ce mai scăzută în rândul copiilor. Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Sandra Alexiu:
Există un deficit înceea ce priveşte priveşte vaccinul hexavalent care se face la copiii de 2, 4 şi 11 luni. În ceea ce priveşte vaccinul ROR, rujeolă, rubeolă, oreion, care se face la vârsta de un an şi la vârsta de cinci, au existat mici inconsistenţe în aprovizionare, dar nu în atât de mare măsură încât să se declanşeze o criză, să zic că a lipsit maximum o lună şi jumătate, dar acum este. Mai sunt probleme cu vaccinurile care se fac la vârste mai mari, ne referim la vaccinul tetravalent, care se face la copiii de şcoală. Ceea ce ne lipseşte de multă vreme este vaccinul antitetanic pe care să-l putem face adulţilor care se rănesc.
Pe de altă parte, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, afirmă că derularea, fără întreruperi, a Programului Naţional de Imunizare va putea fi asigurată cu ajutorul viitoarei legi a vaccinării:
Soluţia este una legislativă pentru a crea un stoc de vaccin, suficient să acopere perioadele în care acesta nu poate fi procurat din motive obiective. Există doar doi producători cel puţin pentru unul dintre vaccinurile combinate, perioada de fabricaţie este extrem de lungă, durează aproape trei ani şi există multe riscuri ca să apară penurie şi nu se referă doar la ţara noastră, ci şi la alte ţări şi atunci singura soluţie este să avem o aprovizionare constantă pe baza unor stocuri care să existe la nivel naţional.
Alexandru Rafila a mai spus că viitoarea lege a vaccinării va trebui să prevadă atât finanţarea unei campanii continue de informare a părinţilor cu privire la beneficiile vaccinării copiilor, cât şi asumarea, de către Ministerul Sănătăţii, a tuturor consecinţelor legate de vaccinare. În România se înregistrează o rată de vaccinare a populaţiei de sub 75 la sută pentru mai multe tipuri de vaccin, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca aceasta să fie de peste 95 de procente.

vaccin

Articol editat de camelia.veltan, 6 octombrie 2016, 20:33

 

Radio România Actualităţi

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”
Sănătate sâmbătă, 13 aprilie 2024, 13:48

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”

A început deja urmărirea penală pentru infracţiunea de omor. În paralel, continuă ancheta internă şi verificările făcute atât de Colegiul...

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”
Investigaţiile la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt în desfăşurare
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 10:34

Investigaţiile la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt în desfăşurare

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru omor, adică sunt cercetate faptele, fără să...

Investigaţiile la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt în desfăşurare
Este nevoie de sânge!
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 09:55

Este nevoie de sânge!

Reprezentanții unității atrag atenția că stocul de sânge la aceaste grupe este aproape epuizat.   Ei mai spun că în spitalele din județ...

Este nevoie de sânge!
Excepții de la taxarea cu 10% a concediilor medicale
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 08:35

Excepții de la taxarea cu 10% a concediilor medicale

Astfel pe lângă concediile medicale din categoria celor cu indicele 01 – pentru boală obişnuită, se va plăti în continuare contribuţia...

Excepții de la taxarea cu 10% a concediilor medicale
Sănătate joi, 11 aprilie 2024, 19:13

Bărbat de 41 de ani, mort din cauza rujeolei

Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a anunţat joi, 11 aprilie, că bărbatul din Vurpăr a fost internat după 10 zile la Spitalul de...

Bărbat de 41 de ani, mort din cauza rujeolei
Sănătate joi, 11 aprilie 2024, 16:46

Servicii medicale decontate de stat și pentru persoanele neasigurate

Aceste servicii vor fi decontate din bugetul de stat, declarã Președinta Casei Naționale de Asigurãri de Sãnãtate, Valeria Herdea.  ...

Servicii medicale decontate de stat și pentru persoanele neasigurate
Sănătate joi, 11 aprilie 2024, 16:36

Morți subite la secția ATI a unui spital! [UPDATE]

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti s-a autosesizat şi a demarat o cercetare cu privire la situaţia semnalată la Spitalul Clinic de...

Morți subite la secția ATI a unui spital! [UPDATE]
Sănătate joi, 11 aprilie 2024, 14:16

Cazurile de rujeolă în creștere și la Cluj

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat, la începutul acestei săptămâni că, în perioada 1 ianuarie 2023 – 7 aprilie 2024,...

Cazurile de rujeolă în creștere și la Cluj