Ascultă Radio România Cluj Live

Ambasadorii țărilor europene în vizită la ADR Centru

La invitația Reprezentantei Comisiei Europene la București, care derulează campania ”Yes, we care!” (”Da, ne pasă!”), pentru familiarizarea ambasadorilor statelor membre UE la București cu proiectele finanțate din fonduri europene în România, o delegație de ambasadori și reprezentanți oficiali din Slovacia, Irlanda, Cipru și Polonia a vizitat județul Alba la sfârșitul săptămânii trecute.

Ambasadorii țărilor europene în vizită la ADR Centru

Articol editat de cristina.rusu, 18 octombrie 2016, 12:45

Excelențele lor Jan Gabor, Ambasadorul plenipotențiar al Slovaciei, Derek Feely, Ambasadorul plenipotențiar al Irlandei, Dimitris Hatziargyrou, Ambasadorul plenipotențiar al Ciprului, alături de doamna Monica Loloiu, Consilier în cadrul Reprezentantei CE (RCE) la București și domnul Arkadiusz Michoński, Consilier Ministerial la Ambasada Poloniei, au văzut, în total, 11 proiecte finanțate prin Instrumentele Structurale în Alba Iulia, Aiud și Pianu.

Astfel, au fost observate nemijlocit rezultatele concrete obținute în urma derulării inițiativelor finanțate prin trei importante programe de finanțare: pentru investiții în dezvoltare locală și regională (POR 2007-2013), pentru dezvoltarea resurselor umane (POSDRU 2007-2013) și pentru modernizarea zonelor rurale (PNDR 2007-2013).

Datorită bunei colaborări cu RCE, dezvoltate de-a lungul anilor, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și partenerii săi instituționali din județ, Consiliul Județean Alba și Primăria municipiului Alba Iulia s-au implicat în buna organizare a acestui eveniment, în perioada 14-16 octombrie 2016.

Acest eveniment va facilita, în viitor, promovarea exemplelor locale de bune practici pentru implementarea proiectelor europene. Obiectivul campaniei RCE este de a sublinia realizările românești în utilizarea sprijinului UE pentru dezvoltarea țării. Tema celei de-a patra vizite din campania ”Yes, we care!” a fost”Transilvania, între tradiție și reânnoire!”

Pe latura de est a Cetății Vauban din Alba Iulia, Poarta a III-a, un obiectiv spectaculos din punct de vedere arhitectural și stilistic, a fost punctul de pornire în vizita înalților oaspeți străini. Poarta a IV-a, Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail”, unde este înmormântat și Iancu de Hunedoara, Catedrala Ortodoxă, construită cu scopul de a oferi un cadru adecvat încoronării Regelui Ferdinand și Reginei Maria și Latura de Vest a Cetății Alba Carolina, complet restaurată, au constituit atracții deosebite pentru diplomații invitați la Alba Iulia. A urmat vizita la Muzeul Principia și la Sala Unirii.

La finalul vizitei, delegația de ambasadori a avut, la Hotel Medieval, o importantă întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri locali, la discuții fiind prezenți reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Alba, ai Parcului Industrial Cugir, precum și reprezentanți ai companiilor Transavia si Jidvei. Ulterior acestei întrevederi, înalții oaspeți au vizitat, la Aiud, proiectul prin care a fost reabilitat Colegiul Național ”Bethlen Gabor”, complet modernizat și pregătit pentru o educație de calitate. În ultima zi a vizitei oficiale în Regiunea Centru, ambasadorii și reprezentanții țărilor membre UE au vizitat Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, precum și comuna Pianu, unde s-au derulat multe proiecte finanțate din fonduri europene pentru dezvoltare rurală. Practic, în acest fel, oaspeții au observat, la fața locului, rezultatele obținute prin 11 proiecte, cu o valoare totală de aproape 90 milioane euro, prin care au fost atrase pentru dezvoltare peste 51 milioane euro.

În urma cu un an, în cadrul acestei campanii, delegația de ambasadori ai țărilor membre ale Uniunii Europene a vizitat proiecte europene din județul Sibiu. După cum stiți, ADR Centru urmărește o mai bună promovare a oportunităților conturate prin profilul economico-social și turistic al celor șase județe componente ale Regiunii, în concordanță cu deciziile Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, pentru creșterea atractivității Regiunii ca pol de dezvoltare economică, pe baza tuturor investițiilor realizate inclusiv din fonduri europene în ultimii ani. Vom avea și alte activități de promovare a oportunităților existente la nivel local și județean, cu scopul atragerii de noi investitori și să dezvoltăm serviciile de sprijin pentru companii.

Dorim să multiplicăm experiențele pozitive privind proiectele europene, să arătăm implicarea și pregătirea autorităților publice locale – cum sunt CJ Alba și Primăria Alba Iulia, dar și a mediului privat pentru dezvoltarea de noi investiții și parteneriate. Mulțumim Consiliului Județean și Primăriei albaiuliene că au susținut inițiativa noastră și a Reprezentanței CE, că se implică în promovarea oportunităților regionale și îmbunătățirea potențialului economic, Simion Crețu, director general ADR Centru.

Înalții oaspeți prezenți la Alba Iulia au fost impresionați de cele văzute, Excelențele lor menționând nu doar că au constatat că fondurile europene sunt chibzuit cheltuite în județul Alba, dar și-au exprimat și speranța că în județul nostru vor veni și ceilalți reprezentanți oficiali ai țărilor europene, pentru a se documenta despre realizările de excepție de aici.

 

Cezar Firu

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 12:30

Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației

Festivalul Madrigal are loc în perioada 15 – 28 aprilie și reprezintă un amplu turneu desfășurat la Baia Mare și Sighetu Marmației, ce...

Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației
De la Așchileu la Buza-Habadoc, pe un drum nou-nouț!
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 10:53

De la Așchileu la Buza-Habadoc, pe un drum nou-nouț!

Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a adus detalii, luni, 15 aprilie, la Radio Cluj, despre proiectul finalizat:   Este un drum...

De la Așchileu la Buza-Habadoc, pe un drum nou-nouț!
Aprilie capricios – vremea în următoarele zile
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 10:19

Aprilie capricios – vremea în următoarele zile

UPDATE: ora 18.00 Vremea se strică în zilele următoare, pe măsură ce în România pătrunde un val de aer polar, care va duce la scăderea...

Aprilie capricios – vremea în următoarele zile
Atenție la carnea de porc pe care o consumați!
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 15:46

Atenție la carnea de porc pe care o consumați!

Cele cinci persoane au consumat carne de porc din propria gospodărie, dar nu a cerut în prealabil un examen de specialitate asupra cărnii,...

Atenție la carnea de porc pe care o consumați!
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 15:36

Mai multe trenuri pentru minivacanța de Paști

Pasagerii au în plus mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, cu trenuri directe din Oradea, Arad, Satu Mare, Baia Mare,...

Mai multe trenuri pentru minivacanța de Paști
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 15:19

Restricții de circulație între Râșnov și Poiana Brașov

Restricţiile se aplică sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 9:00 la ora 19:00, pe un sector de 4 kilometri, iar duminică, 14 aprilie, de la ora 9:00...

Restricții de circulație între Râșnov și Poiana Brașov
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 14:05

Asociația Caiac SMile a fost premiată

Implicarea asociației din Satu Mare în dezvoltarea turismului accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități a fost premiată în data de 10...

Asociația Caiac SMile a fost premiată
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 09:00

Zboruri dinspre Oradea spre capitală și spre Londra

Contractul a fost parafat joi, 11 aprilie 2024, la sediul companiei aeriene din Chișinău, fiind semnat de city-managerul Mihai Jurca,...

Zboruri dinspre Oradea spre capitală și spre Londra