Ascultă Radio România Cluj Live

Salonul Internaţional de Artă Fotografică

Castelul Karoly din Carei găzduieşte începând de sâmbătă, 5 noiembrie, Salonul Internaţional de Artă Fotografică Vasile Venig Laszlo, eveniment aflat la cea de-a treia ediţie şi organizat sub înaltul patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică.

Salonul Internaţional de Artă Fotografică
Foto: Salonul Internaţional de Artă Fotografică

Articol editat de , 4 noiembrie 2016, 14:12

Timp de două săptămâni, în cadrul expoziţiei vor putea fi admirate cele 63 de fotografii alese la începutul verii de juriul internaţional constituit pentru a selecta cele mai bune instantanee înscrise pentru participarea la acest eveniment. În total, au fost înscrise 940 de fotografii realizate de 88 de fotografi din 19 ţări. Juriul a selectat 300 de fotografii, iar 63 dintre acestea au fost alese pentru premiere.

Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie, ora 16:00, după deschiderea salonului. Expoziţia va putea vizitată timp de două săptămâni, conform programului Muzeului Municipal Carei, de marţi până duminică, între orele 9:00 -17:00.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 15:42

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național

Premiera ”Cântece de speriat frica”, după idei din textele Hertei Müller, va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 19, în Studioul Euphorion....

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național
Distincție europeană pentru Ateneul Român
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 09:39

Distincție europeană pentru Ateneul Român

Ateneul Român primește Marca patrimoniului european. Ceremonia de decernare va avea loc la Anvers pe 17 aprilie 2024.   Marca patrimoniului...

Distincție europeană pentru Ateneul Român
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa
Cultural duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa

Dramatizare radiofonică de Doina Papp.   Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: George Constantin, Constantin Codrescu,...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa
Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida
Cultural vineri, 12 aprilie 2024, 13:02

Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida

Fundația Transilvania Trust organizează din nou Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida, duminică, 28 aprilie, între orele...

Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida
Cultural joi, 11 aprilie 2024, 09:55

S-a stins din viață Cornel Udrea!

Cornel Udrea s-a născut la 27 martie 1947, în Gheorgheni, județul Harghita.   A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj, promoția...

S-a stins din viață Cornel Udrea!
Cultural miercuri, 10 aprilie 2024, 09:38

Pagini de Operă la Radio Cluj

Pagini muzicale interpretate de Arona Bogdan, Liliana Feher, Sorin Lupu, Horațiu Ruști, Corneliu Huțanu vor aduce eleganța pe scena Casei Radio!...

Pagini de Operă la Radio Cluj
Cultural marți, 9 aprilie 2024, 13:29

55 de ani de teatru românesc în Satu Mare 

Stagiunea 2023 – 2024 este așadar una aniversară pentru Trupa Mihai Raicu, pentru publicul din Satu Mare și nu numai.    Scurtă...

55 de ani de teatru românesc în Satu Mare 
Cultural duminică, 7 aprilie 2024, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Meditaţiile Ritei

Traducerea, adaptarea radiofonică și regia artistică: Florian Pittiș.   În distribuţie: Emilia Popescu şi Florian Pittiş. Regia de...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Meditaţiile Ritei