Ascultă Radio România Cluj Live

GAUDEAMUS rămâne cel mai citit târg de carte: 5 zile, 850 de evenimente şi 125.000 de vizitatori

Ediţia 2016 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, organizat de Radio România (Centrul Cultural Media), s-a încheiat duminică, 20 noiembrie, în prezenţa unui public încă foarte numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta bogată şi de atmosfera inconfundabilă ale evenimentului. Numărul mare al participanţilor (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 850) şi al vizitatorilor – peste 125.000 – , care egalează recordul înregistrat la ediţia precedentă, reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: „cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România”.

GAUDEAMUS rămâne cel mai citit târg de carte: 5 zile, 850 de evenimente şi 125.000 de vizitatori

Articol editat de , 21 noiembrie 2016, 10:06 / actualizat: 22 noiembrie 2016, 8:42

Târgul Internaţional GAUDEAMUS, eveniment reper al peisajului cultural românesc de peste două decenii, a avut loc în acest an în perioada 16 – 20 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Ediţia 2017 va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, şi va avea ca invitat de onoare Statele Unite ale Americii.

Premiile ediţiei 2016 a târgului, decernate duminică, 20 noiembrie, au fost:

Trofeele GAUDEAMUS, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), RAO (locul 2) şi Nemira (locul 3);

Trofeul pentru „Cea mai râvnită carte a târgului”, stabilit tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii Arthur, pentru seria „Harry Potter” de J. K. Rowling;

• Trofeele Presei pe secţiunile TV, radio, publicaţii şi online au fost câştigate de: postul România TV, postul Europa FM, cotidianul Adevărul şi website-ul HotNews.ro. Trofeul pentru secţiunea agenţii de presă nu a fost acordat. Posturile Radio România, frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu au intrat în această competiţie, dat fiind statutul de organizator al instituţiei.

• Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Tracus Arte, pentru susţinerea generoasă şi amplă a literaturii române contemporane.

Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;

Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian”, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie:
– Doamnei Ioana Ieronim – pentru traducerea volumului „House of the People – When Big Is Not Beautiful”, apărut la Editura Vremea şi Doamnei Grete Tartler, pentru traducerea volumului „Poetry and Science – An Anthology of Contemporary Authors from Romania”, apărut la Editura Vremea (acordat pentru traducere din română într-o limbă străină);
– Doamnei Veronica D. Niculescu, pentru traducerea volumului „Scrisori către Vera” de Vladimir Nabokov, apărut la Editura Polirom (pentru traducerea dintr-o limbă străină în limba română).

Miss Lectura pentru ediţia 2016 a Târgului GAUDEAMUS a fost desemnată domnişoara Angela Izvercian. Premiul a fost oferit de Casa de Modă Ilinca din Craiova.

Invitatul de onoare al ediţiei a fost China, prima ţară din afara Europei care a participat la târg în această calitate.

Preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2016 a fost domnul prof. univ. dr. Liviu Papadima, prorectorul Universităţii din Bucureşti.

Proiecte Radio România – Gaudeamus

În cadrul Târgului a fost organizată finala celei de a XIV-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, dedicat elevilor de liceu; câştigătorii acestei ediţii au fost: locul I – Florentina Dima, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti; locul II – Cristina Andrei, Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova; locul III – Andi Munteanu, Colegiul Naţional Iaşi. Premiile au fost oferite de Radio România şi au constat în sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg.

Proiectul „Cărţile se întorc acasă” s-a bucurat de un real succes şi în acest an. Fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor şi expozanţilor a cuprins circa 2.000 de volume şi va fi preluat de către reprezentanţii bibliotecii publice din localitatea Aninoasa (judeţul Dâmboviţa) şi ai Asociaţiei Art Altfel, pentru derularea unor proiecte umanitare. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 151.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi a vizitatorilor GAUDEAMUS în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România.

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – un proiect care îşi propune să aducă în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc, să atragă atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La GAUDEAMUS 2016, 13 elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Radio România şi Automobile Dacia.

Cei care au contribuit la proiectele Radio România – „Cărţile se întorc acasă”, „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” şi la Atelierul de creaţie din cadrul Salonului de Carte pentru Copii „Ion Creangă” au fost editurile Corint, Cetatea de Scaun, Curtea Veche, Didactica Publishing House, Erc Press, Flamingo GD, Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă, Meteor Press, Nemira, Niculescu, Paralela 45, Polirom, Prut, Semne, Sigma, Trei, Tritonic şi Vremea.

Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat într-un tiraj zilnic de 7.000 de exemplare, în perioada 16 – 20 noiembrie, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.

Tombola GAUDEAMUS

Derulată pe întreg parcursul târgului, pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, Tombola GAUDEAMUS a oferit vizitatorilor ediţiei ocazia de a câştiga numeroase premii: 3 carduri prepaid, fiecare în valoare de 4.500 lei şi 10 eBook-reader oferite de BRD Groupe Société Générale şi 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei.

Ediţia 2017 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de Învăţătură va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, şi va avea ca invitat de onoare Statele Unite ale Americii.

Parteneri GAUDEAMUS 2016

Partener principal: BRD Groupe Société Générale
Sponsori: Vodafone România şi Dacia
Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii

Parteneri: Institutul Cultural Român, CEWE România, 7Last Muse, Treasure&Co, Casa de Modă Ilinca, Bernschutz&Co, Borsec, Alka, Display Grup, RATB, Florăria Iris

Parteneri media: TVR, România TV, Media Trust, revista Accente, Agenţia de carte, Bookblog.ro, revista Cariere, Caţavencii, Forbes România, ziarul Metropolis, revista 22, Roaba de cultură, roLOCAL.ro, Spectacular, Suplimentul de cultură, Şapte Seri

 

gaudeamus-2016-4

 

Redacţia

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

O persoană a fost găsită carbonizată
Știri miercuri, 10 aprilie 2024, 11:17

O persoană a fost găsită carbonizată

6 pompieri militari din cadrul Secției de pompieri Vișeu de Sus au intervenit cu o autospecială de stingere pentru lichidarea focului localizat la...

O persoană a fost găsită carbonizată
Aleea de la piața agroalimentară din Sighet este în reabilitare [AUDIO]
Știri miercuri, 10 aprilie 2024, 10:38

Aleea de la piața agroalimentară din Sighet este în reabilitare [AUDIO]

Aleea de la piață se închide pentru lucrări, precizează primăria municipiului Sighetu Marmației. Circulația rutieră și pietonală este...

Aleea de la piața agroalimentară din Sighet este în reabilitare [AUDIO]
Se caută profesori voluntari la Centrul de zi Acasă Sighet
Știri miercuri, 10 aprilie 2024, 10:24

Se caută profesori voluntari la Centrul de zi Acasă Sighet

Este nevoie de ei pentru organizarea de ateliere de limbi străine engleză, franceză germană, italiană, spaniolă, desen, pictură, dans.  ...

Se caută profesori voluntari la Centrul de zi Acasă Sighet
Șezătoare în Muzeul Satului
Știri marți, 9 aprilie 2024, 12:58

Șezătoare în Muzeul Satului

La această întâlnire vor participa meșteri populari din Sighet și împrejurimi, care îi vor învăța pe  participanți câteva din secretele...

Șezătoare în Muzeul Satului
Știri luni, 8 aprilie 2024, 10:12

Încep lucrările la primul pasaj rutier suprateran din Maramureș

În aceste zile se realizează lucrări de foraje care colectează date geologice și geotehnice, esențiale în execuția pasajului.   Forajele...

Încep lucrările la primul pasaj rutier suprateran din Maramureș
Știri vineri, 5 aprilie 2024, 13:19

Autobuzele electrice, de un real ajutor pentru transportul public de călători [AUDIO]

  În plus au scăzut costurile de exploatare și mentenanță, realizându-se astfel importante economii, a precizat Gabriel Filipciuc,...

Autobuzele electrice, de un real ajutor pentru transportul public de călători [AUDIO]
Știri vineri, 5 aprilie 2024, 10:32

Maramureș – Controale la pensiuni și restaurante

  În primul trimestru al anului 2024, au fost verificate un număr de 63 de de obiective, fiind constatate 370 de deficiențe pe linia...

Maramureș – Controale la pensiuni și restaurante
Știri joi, 4 aprilie 2024, 13:15

Caritate, cultură, medicină preventivă [AUDIO]

Cele două asociații au colaborat încă din primele momente ale declanșării războiului din Ucraina și au reușit să devină de un real ajutor...

Caritate, cultură, medicină preventivă [AUDIO]