Ascultă Radio România Cluj Live

Klaus Iohannis susține integrarea Moldovei în UE

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat, marți, 29 noiembrie, un plan de acţiune pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova. Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, această strategie reprezintă un plan de acţiuni, care pleacă de la evaluarea relaţiei dintre cele două ţări, într-un context european şi internaţional complicat.

Klaus Iohannis susține integrarea Moldovei în UE

Articol de student, 29 noiembrie 2016, 15:56

Klaus Iohannis: Obiectivul nostru strategic, aşa cum este reflectat în acest plan, pe care l-am aprobat astăzi, este integrarea europeană a Republicii Moldova, adică susţinerea orientării clare, ireversibile a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană şi a conectării pro-europene a Chişinăului cu instituţii puternice, o democraţie solidă, proces în care România poate şi trebuie să joace rolul principal.

Preşedintele mai spune că acest plan de acțiune pleacă de la evaluarea stadiului relației României cu Republica Moldova, în contextul internațional complicat, inclusiv în urma alegerilor prezidenţiale din această ţară.

 

Radio România Actualități

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului
Politic luni, 18 martie 2024, 15:12

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului

Discuțiile încep în comisiile de specialitate de la Senat, prima Cameră sesizată în acest caz. Între timp, coaliția de guvernare se reunește...

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului
Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]
Politic joi, 14 martie 2024, 11:36

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]

UPDATE: ora 14.45 Parlamentul European a adoptat joi, 14 martie, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al...

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]
Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO
Politic miercuri, 13 martie 2024, 08:08

Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marți, 12 martie, că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei...

Klaus Iohannis intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO
A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale
Politic luni, 11 martie 2024, 19:27

A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, 11 martie, calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale,...

A fost stabilit calendarul alegerilor europarlamentare și locale
Politic joi, 7 martie 2024, 13:09

Agenda ședinței de Guvern

Guvernul va analiza joi, 7 martie, proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare în data de 9...

Agenda ședinței de Guvern
Politic joi, 7 martie 2024, 10:33

Partidul Popular European susține aderarea completă a României la spațiul Schengen

Partidul Popular European a adoptat, în unanimitate, în prima zi a congresului de la Bucureşti, un manifest electoral în care cere ca România...

Partidul Popular European susține aderarea completă a României la spațiul Schengen
Politic joi, 7 martie 2024, 09:18

[AUDIO] Despre europarlamentarul neafiliat (sau neînregistrat)

La apropierea alegerilor europarlamentare, câteva chestiuni mai puțin cunoscute despre funcționarea celei mai reprezentative instituții a UE. Ca...

[AUDIO] Despre europarlamentarul neafiliat (sau neînregistrat)
Politic miercuri, 6 martie 2024, 12:21

Tezaurul României, în discuție la Parlamentul European

Eugen Tomac, într-un interviu la Radio Cluj acordat colegului nostru Dan Horea: Eugen Tomac: Va exista o expoziție în incinta Parlamentului...

Tezaurul României, în discuție la Parlamentul European