Teatrul Maghiar de Stat Cluj, la Festivalul Internațional Ibsen de la Tokio
În luna decembrie a acestui an, Teatrul Maghiar de Stat Cluj participă pentru prima oară la Festivalul Internațional Ibsen Tokio, cu spectacolul Hedda Gabler de H. Ibsen, pus în scenă de Andrei Șerban.
Articol editat de cristina.rusu, 10 decembrie 2016, 06:00
Spectacolul va fi prezentat publicului japonez pe 10 și 11 decembrie. Turneul a fost posibil datorită sprijinului financiar acordat de Institutul Cultural Român.
Din programul festivalului fac parte, pe lângă trei interpretări diferite ale Heddei Gabler și câteva producții cu Un dușman al poporului, din țări precum Norvegia, Belgia și Japonia.
Mitsuya Mori, directorul artistic al festivalului, a declarat că scopul celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional Ibsen este de a oferi, prin interpretări contemporane ale pieselor lui Ibsen, o imagine completă asupra lumii în care trăim. Tema centrală din acest an este Ibsen acum.
De asemenea, regizorul Andrei Șerban a declarat că:
Într-o lume în plină criză economică, în care se vorbeşte doar de salvarea prin bani, de frica de a-şi pierde statutul social, unde dragostea lipsește, iar relaţiile conjugale sunt dezastruoase, în care nu există alte interese decât grijile materiale, tot ce le rămâne personajelor e să încerce să dea un sens vieţii crezând în aceste pseudo-valori. De fapt ei sunt oglinda omului din ziua de azi, drama potenţialului uman rămas neîmplinit. Întrebarea piesei este: se poate trăi fără idealuri?
Rolul principal este interpretat de Imola Kézdi, alături de ea fiind Zsolt Bogdán, Anikó Pethő, Hatházi András, Ervin Szűcs, Csilla Varga, Réka Csutak. Scenografia spectacolului este semnată de Carmencita Brojboiu, Daniela Dima a fost asistent de regie, iar Eszter Biró dramaturgul spectacolului.
Redacția
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.