Ascultă Radio România Cluj Live

Uite ce poţi face în acest week-end în Cluj Napoca!

Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine ce aţi putea face în acest week end în Cluj, aş putea să încep chiar cu această zi şi să vă trimit la Muzeul de Artă să vedeţi expoziţia Parfum… de colecţie, care reuneşte lucrări de patrimoniu semnate de nume mari ale picturii româneşti cum sunt Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu sau Corneliu Baba.

Uite ce poţi face în acest week-end în Cluj Napoca!

Articol de Carmen Sas, 3 februarie 2017, 13:03

Sau aş putea să vă reamintesc că vineri, 3 februarie, la operă are loc prima premieră din acest an, care, de fapt, este un spectacol de balet, intitulat Doar M… de la Marguerite, spectacol ce aduce pe scena povestea Damei cu camelii scrisă acum 169 de ani de Alexandre Dumas-fiul.

Dacă nu vreţi balet, puteţi merge la un concert simfonic ce va avea loc în Auditorium Maximum, unde puteţi asculta Wagner, Strauss şi Brahms, iar dacă vreţi doar să rîdeţi un pic, nimeni nu vă poate împiedica să mergeţi în Winners Sports Club în parcul Rozelor, unde Bogdan „Bob” Rădulescu, Adrian Cucu, Dragoş Stan şi Tibi Codorean vă oferă un show de-a dreptul epic de stand-up comedy.

Sâmbătă dimineaţa, 4 februarie, puteţi da o fugă pînă la cascada Vălul Miresei din Răchiţele la Festivalul Pereţilor de Gheaţă, organizat de Asociaţia Salvamont Vlădeasa Cluj, care după ce o să vă echipeze corespunzător o să vă ajute să escaladaţi peretele de gheaţă al cascadei, asta dacă nu cumva preferaţi să schiaţi, să vă daţi cu sania pe derdeluş sau să vă plimbaţi cu sania trasă de cai. Iar dacă vă ţine, puteţi face asta şi duminică, mai ales că o să fie şi o tombolă, deci nu vă întoarceţi în oraş cu mâna goală.

Dacă sînteţi ceva mai comozi şi nu doriţi să vă asumaţi decît riscuri virtuale, după-amiază aţi putea merge la Bookla, pentru că AIVI, adică Asociaţia Informală a Vocilor pentru Incluziune, vă aşteaptă la a treia ediţie Gamification, unde veţi putea juca diverse boardgames-uri şi veţi beneficia de o atmosferă de cafenea culturală, de voie bună şi de plurilingvism.

Seara, Teatrul Naţional vă aşteaptă în sala mare la piesa Zbor deasupra unui cub de cuci de Dale Wasserman, după romanul omonim al lui Ken Kesey, în regia lui Marius Oltean sau dacă preferaţi ceva mai uşor, la Cinema Florin Piersic sunteţi aşteptaţi de marele Micutzu, omul cu greutate al stand-up-ului românesc, care se va  război cu Alex Mocanu şi Radu Bucălae, chestiune ce ar trebui să vă facă să rîdeţi.

Duminică, 5 februarie, redacţia noastră recomandă somn de voie, dar dacă nu vă puteţi abţine, începînd de la amiază, vă puteţi lua copiii de mînă să-i duceţi la Cinema Dacia, unde Anima Art vă invită la un spectacol de păpuşi intitulat Anotimpurile, care, desigur, o să vă poarte prin minunăţia fiecărui anotimp.

După-amiază, la Bookstory, puteţi să discutaţi despre cărţile propuse la această a doua ediţie a Clubului de Carte Cluj, Copiii din miez de noapte de Salman Rushdie şi Sirenele de pe Titan de Kurt Vonnegut.

Seara, Teatrul Naţional vă invită în studioul Euphorion să vizionaţi piesa Playlist de Tudor Lucanu, după care nu vă mai trimitem nicăieri, pentru că, nu-i aşa?, mai e puţin şi începe o nouă săptămînă de lucru.

 

Anca Manuela Mureşan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Se construiesc patru locuințe pentru persoanele cu dizabilități
De prin Cluj marți, 26 martie 2024, 13:49

Se construiesc patru locuințe pentru persoanele cu dizabilități

De aceste imobile vor beneficia 40 de persoane adulte cu handicap, instituționalizate în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și...

Se construiesc patru locuințe pentru persoanele cu dizabilități
Luminile stinse în Cluj-Napoca, la Ora Pământului
De prin Cluj sâmbătă, 23 martie 2024, 00:00

Luminile stinse în Cluj-Napoca, la Ora Pământului

Sâmbătă, 23 martie, în intervalul orar 20:30–21:30, forul administrativ județean va renunța la iluminarea sediului de pe Calea Dorobanților...

Luminile stinse în Cluj-Napoca, la Ora Pământului
Secretele unui oraș, dezvăluite pas cu pas
De prin Cluj joi, 21 martie 2024, 15:43

Secretele unui oraș, dezvăluite pas cu pas

Am parcurs și noi doar o mică parte din traseu alături de Vali Anghelescu, de la Cluj Guided Tours și am aflat câteva secrete:    ...

Secretele unui oraș, dezvăluite pas cu pas
Cluj-Napoca este un centru de excelenţă pentru UE
De prin Cluj joi, 21 martie 2024, 15:25

Cluj-Napoca este un centru de excelenţă pentru UE

Ea a afirmat că România se va conecta de Budapesta și de Sofia cu linii de mare viteză, iar Clujul este un punct esenţial pe acest traseu....

Cluj-Napoca este un centru de excelenţă pentru UE
De prin Cluj miercuri, 20 martie 2024, 16:36

Adina Vălean se va afla la Cluj-Napoca

Pe de altă parte, la Primăria municipiului Cluj-Napoca va veni în vizită o delegație a Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul...

Adina Vălean se va afla la Cluj-Napoca
De prin Cluj miercuri, 20 martie 2024, 16:20

Festivalul Filmului Francez revine la Cluj

Tema din 2024 este „Créer, innover, entreprendre en français”, care doreşte să evidenţieze dinamismul spaţiului francofon și...

Festivalul Filmului Francez revine la Cluj
De prin Cluj miercuri, 20 martie 2024, 13:38

Concurs internațional de artă murală

”Murals of Youth” este singurul festival şi concurs internaţional de artă murală dedicat elevilor de liceu, precizează...

Concurs internațional de artă murală
De prin Cluj miercuri, 20 martie 2024, 11:45

600 de angajați ai Poștei Române au ieșit în stradă la Cluj

UPDATE: ora 11.00 Procesul de negociere a noului contract colectiv de muncă din Poşta Română a fost compromis, iar oamenii se pregătesc pentru...

600 de angajați ai Poștei Române au ieșit în stradă la Cluj