Ascultă Radio România Cluj Live

Săptămâna vaccinării la final

Astăzi, 30 aprilie,  se încheie „Săptămâna Europeană a Vaccinării”, iniţiativă regională care face parte din „Săptămâna Mondială a Imunizării”, coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Scopul acestei acţiuni este creşterea gradului de conştientizare al populaţiei în privinţa importanţei vaccinării. La noi în ţară, sub sloganul „Prevenire. Protecţie. Vaccinare”, s-au derulat activităţi de informare şi diverse dezbateri pe tema provocărilor legate de vaccinare. Au fost organizate, de asemenea, puncte şi sesiuni de vaccinare accesibile comunităţilor cu grad de risc. Imunizarea poate preveni numeroase afecţiuni şi decese, fără efecte adverse sau complicaţii grave, atrage din nou atenţia preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.
Alecadnru Rafila: Dincolo de faptul că există mesajul acesta al campaniei, vaccinurile sunt eficiente și protejează nu numai copiii, ci și indirect și adulții care se pot îmbolnăvi, de exemplu, de la copiii – ne refeream la rujeolă sau la infecțiile produse de pneumococ, dacă se va introduce acest vaccin în program. Experiența noastră a demonstrat că vaccinurile sunt eficiente și că previn numeroase decese suferință  și afecțiuni care se pot preveni într-um mod foarte simplu și fără niciun fel de complicații și efecte adverse grave, majore.

Săptămâna vaccinării la final

Articol editat de , 30 aprilie 2017, 08:46 / actualizat: 16 mai 2017, 15:52

Radio România Actualităţi

Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu
Stirea zilei miercuri, 6 martie 2024, 09:26

Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu

Șoferii de autocamioane care doresc să tranziteze frontiera dintre România și Ucraina prin punctul de la Halmeu, au de așteptat în prezent...

Coloana de TIR-uri se întinde pe 13 km la punctul de trecere a frontierei Halmeu
Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România
Stirea zilei marți, 5 martie 2024, 14:26

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România. Marți, 5 martie, a pornit primul utilaj pentru forajul...

Încep lucrările pentru construirea celor mai lungi tuneluri feroviare din România
Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor
Stirea zilei miercuri, 14 februarie 2024, 08:42

Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor

Mai multe instituţii – printre care şi DIICOT – investighează atacul cibernetic care a afectat activitatea a 25 de unităţi medicale...

Continuă investigațiile asupra atacului cibernetic care a afectat activitatea spitalelor
Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Stirea zilei marți, 13 februarie 2024, 06:00

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România

Marți, 13 februarie, va fi Ziua mondială a Radioului, mijloc de informare pe care UNESCO îl apreciază ca pe o parte esențială a vieții...

Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită la Radio România
Stirea zilei luni, 12 februarie 2024, 13:23

Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]

UPDATE: ora 13.35 Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Spitalul din Sighetu Marmației se numără printre...

Mai multe spitale din țară, afectate de un atac cibernetic [UPDATE]
Stirea zilei luni, 12 februarie 2024, 09:29

Coaliţia de guvernare reia discuţiile privind comasarea alegerilor

La şedinţa de săptămâna trecută PSD şi PNL nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. Cea mai vehiculată variantă este ca în 9 iunie,...

Coaliţia de guvernare reia discuţiile privind comasarea alegerilor
Stirea zilei vineri, 9 februarie 2024, 12:07

România, în așteptarea deciziei în procesul Gabriel Resources vs. Roșia Montană [UPDATE]

UPDATE: ora 16.14 România este pregătită pentru orice decizie în procesul privind Roşia Montană, dă din nou asigurări premierul Marcel...

România, în așteptarea deciziei în procesul Gabriel Resources vs. Roșia Montană [UPDATE]
Stirea zilei joi, 8 februarie 2024, 12:02

Comasarea alegerilor – o nouă rundă de discuții în coaliția de guvernare [UPDATE]

UPDATE: ora 18.00 Liderii PSD şi PNL nu au ajuns la o concluzie finală în privinţa comasării alegerilor, în urma şedinţei de coaliţie...

Comasarea alegerilor – o nouă rundă de discuții în coaliția de guvernare [UPDATE]