Ascultă Radio România Cluj Live

Pe motocicletă, în jurul lumii!

Un motociclist din Moscova, Rusia, care a decis să facă o călătorie în jurul Pământului pe motocicletă, a ajuns în America Latină.

calatorie pe motocicleta

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 18 mai 2017, 18:00

Oleg Haritonov, în vârstă de 46 de ani, a început etapa călătoriei sale din America Latină cu Buenos Aires, capitala argentiniană, cel mai mare oraș din Argentina și a doua cea mai mare zonă metropolitană din America de Sud, după Sao Paulo. El şi-a propus să ajungă până în Ushuaia, oraș-port din Țara de Foc.

Acolo se încheie continentul şi acolo va fi cea mai importantă etapă a călătoriei mele în jurul lumii, va fi un moment de cotitură, de la Ushuaia voi pleca spre casă, a spus rusul.

Motociclistul din Rusia a traversat, în doi ani și jumătate, 110.000 de kilometri pe motocicletă, ceea ce reprezintă jumătate din întregul mapamond, ajungând în extremitatea sudică a Africii, apoi în America Latină. Acesta a plecat în călătoria sa în jurul lumii pe 20 august 2014, traversând întreaga Rusie, spre est, apoi a făcut un cerc în sud-estul Asiei, traversând apoi întreaga Europă și coborând spre coasta de vest a Africii, din Maroc până la Cape Town, Africa de Sud, de unde a plecat spre America. În total, Haritonov a vizitat până în prezent 62 de state.

Mi-am dorit să fac imposibilul, să mă supun unui test de rezistență și să simt lumea pe propria mea piele, a declarat el corespondentului Agenţiei de presă TASS, explicând ce anume l-a determinat să facă această călătorie destul de neobişnuită, un ‘maraton pe motocicletă în jurul lumii.

În Africa am avut parte de destule întâmplări neplăcute, legate de criminalitate. Mi-a fost groază. Unii au aruncat în mine cu pietre, alții m-au bătut cu beţele, m-au amenințat cu cuțitul. Îngerul meu păzitor mi-a demonstrat ce poate să se întâmple, dar m-a protejat, a spus Haritonov.

Dormeam fie în cortul meu, fie în hoteluri eftine. Cel mai bine este însă atunci când te găzduiește un conațional, a spus motociclistul. La Johannesburg, el a fost găzduit de vicepreședinta Consiliului de coordonare a organizațiilor conaţionalilor ruși din Africa de Sud, Nadejda Vaulina. Haritonov este susținut în această călătorie a sa de Federația de mototurism din Rusia. Motociclistul nu a dorit să divulge marca motocicletei sale, susținând doar faptul că este „montată de mâinile unor maeștri ruși din diferite detalii, unele speciale pentru asemenea călătorii„.

Din Johannesburg el va traversat, la bordul unei aeronave, Oceanul Atlantic, și se va opri în Argentina, pentru a ajunge în cel mai sudic punct, Capul Horn, care este cel mai sudic punct al arhipelagului Țara de Foc din sudul statului Chile. Capul Horn este considerat a fi cel mai sudic punct al Americii de Sud și marchează limita nordică.
Potrivit declaraţiilor sale, el nu are un program bine definit şi stabilit pentru fiecare zi şi de aceea nu ştie exact cum va decurge călătoria sa.

Eu am un gen de regulă, niciodată nu studiez în detaliu ceea ce va urma, ce se va întâmpla pe viitor. Ca urmare, prima chestiune care mă va aştepta este necunoscutul, ceea ce este de fapt cel mai interesant, a spus Haritonov. El a mai menţionat că în continuare în călătoria sa intenţionează să se întâlnească cu conaţionalii săi. Potrivit corespondentului Agenţia de presă TASS, cetăţenii din diverse colţuri ale Argentinei îi oferă ajutorul lor şi îi solicită rusului să le viziteze oraşul.

Există unele localităţi care sunt total neadecvate pentru a staţiona, dar cu toate acestea voi încerca să trec şi pe acolo, a menţionat rusul.

În Argentina am parte de multă căldură şi ospitalitate şi de unitatea compatrioţilor mei, ceea ce nu mi-a fost dat să întâlnesc foarte des, a subliniat Haritonov.

După Argentina, el se va îndrepta spre Alaska, apoi va traversa toată Rusia, până la Moscova. El preconizează să revină la Moscova în luna august 2018.

Potrivit declaraţiilor lui Haritonov, cea mai dificilă porţiune pe care a traversat-o din călătoria sa a fost etapa parcursă în Africa. În Republica Kongo acesta a fost diagnosticat cu malarie, în Nigeria a fost ţinta unui atac, în Namibia a fost victima unei tentative de jaf, iar în Burkina Faso a trebuit să fugă pentru a nu fi atacat de elefanţi.
După ce se va îndrepta de pe coasta de vest a Americii de Sud către centrul continentului american și apoi către Alaska, va traversa Arhipelagul Bering și va reveni la Moscova, traversând întreg teritoriul Rusiei. Haritonov estimează să ajungă acasă, pe la sfârșitul lunii august 2018, traversând, în patru ani, în medie 150.000-170.000 de kilometri.

Pe 1 septembrie îmi voi conduce fetița la școală, în clasa întâi, a mai spus acesta.

Anul trecut, pentru prima dată, doi motocicliști din Clubul Lupii Nopții, din Rusia, club susținut de preşedintele rus, Vladimir Putin, au ajuns în extremitatea sudică a continentului african, unde au adus în dar două icoane ale sfinților Serghei Radonejski și Maria Magdalena (Serghei Radonejski, din secolul al XIV-lea, considerat patronul spiritual al Serghiev Posad ), singurei biserice ortodoxe din Africa de Sud, care poartă numele Sf. Serghei Radonejski.

Exact ca Haritonov, cei doi motocicliși, Iuri Volkov și Ilia Dubinin, au traversat din Maroc în Africa de Sud, coasta de vest a Africii, revenind apoi pe coasta estică. Marșul moto a fost dedicat celei de-a 55-a aniversări a primului zbor în spațiu efectuat de rusul Iuri Gagarin (1934-1968)

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

O gorilă de la Zoo Berlin a împlinit 67 de ani
Diverse marți, 16 aprilie 2024, 18:16

O gorilă de la Zoo Berlin a împlinit 67 de ani

Această gorilă, care este femelă şi se numeşte Fatou, s-a născut în sălbăticie şi trăieşte la Zoo Berlin din 1959.   Ea a primit de...

O gorilă de la Zoo Berlin a împlinit 67 de ani
Cimitir transformat în fermă solară!
Diverse marți, 16 aprilie 2024, 12:58

Cimitir transformat în fermă solară!

Cimitirul este situat pe turbării (turbăria este un tip de zonă umedă ale cărui soluri constau din materie organică provenită din plante în...

Cimitir transformat în fermă solară!
Lucrări în grădină, în luna aprilie
Diverse luni, 15 aprilie 2024, 15:27

Lucrări în grădină, în luna aprilie

Este și momentul potrivit pentru cultivarea mărarului, a soiurilor de varză pentru producție timpurie, dar și a cartofilor, rădăcinoaselor...

Lucrări în grădină, în luna aprilie
Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 17:00

Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?

Cercetătorii au examinat 30 de ani de dosare medicale pentru mai mult de 200 de țări și teritorii și au evaluat numărul de decese cauzate de...

Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 12:00

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate

Paracetamolul este unul dintre cele mai comune analgezice și unul dintre puținele pe care medicii le permit femeilor însărcinate să le...

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului

Pentru cei din emisfera nordică, steaua Polaris, cunoscută și sub numele de Steaua Nordului, a îndeplinit perfect acest rol.   Cu toate...

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 12:00

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale

A fost botezată „cosmeticorexia”, noua obsesie a fetelor, chiar și a celor cu vârste sub zece ani, pentru îngrijirea pielii.   Practic,...

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?

Conducerea Pinakothek der Moderne, care expune lucrări de artă contemporană din secolele XX și XXI, a observat că unul dintre angajații săi a...

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?