Ascultă Radio România Cluj Live

Mărgele în câmpul cu maci

Are 75 de ani, este sătmărean născut în Banat, şi călător în întreaga lume. Aşa îi place să se descrie în vorbe puţine fostul profesor Romulus Tulcan.

Mărgele în câmpul cu maci

Articol editat de , 11 iunie 2017, 06:00

Timp de 35 de ani a predat matematica la clasele V-VIII, iar de 15 ani este pensionar. Un pensionar pe care, o problemă gravă de sănătate, l-a determinat să transforme într-un hobby minunat care-l menţine activ, ceva început din curiozitate în tinereţe.

Despre colanele alcătuite din zeci de mii de mărgele mici şi frumos colorate, Romulus Tulcan spune că e o moştenire de la oşeni, o profesoară originară din Ţara Oaşului, fostă colegă, fiind cea care l-a învăţat.

Mai apoi, pasiunea din tinereţe a devenit o terapie de recuperare, după ce fostul profesor a suferit un atac cerebral care i-a afectat braţul drept. Acum, Romulus Tulcan nu se poate opri, iar ceea ce face este la fel de frumos ca şi modul în care fostul profesor vorbeşte despre mărgele:

Ceea ce fac eu nu se numeşte înşirat de mărgele, ci o moştenire de la oşenii noştri. Am învăţat să fac asta de la o fostă colegă, oşancă. Eu îi făceam rost de mărgele, deoarece pe vremea aceea, în anii 80, nu se găseau. Apoi m-am apucat serios de realizat şiraguri şi colane după ce am făcut un accident cerebral şi mi-a paralizat mâna dreaptă.

Asta a fost terapia adoptată pentru a-mi recupera mobilitatea. Acum, datorită mişcărilor pe care le-am făcut, mâna afectată e mai sănătoasă decât cea neafectată. Apoi, totul a venit de la sine. Am început să-mi procur mărgele pe care alţii nu le găseau şi mi-am făcut propriul stil. (Romulus Tulcan)

Un stil aparte, special şi deosebit, care face ca mărgelele realizate de Romulus Tulcan să fie purtate de cele mai sofisticate doamne din Satu Mare:

Mărgelele pot fi înşirate pe un singur fir, pot fi înşirate sub formă de şirag, sau sub formă de coliere ori zgărzi, cum poartă oşencele. Metoda mea de lucru este specială pentru că ceea ce iese este tridimensional: combin culorile în stilul propriu şi nu pot renunţa. Am 75 de ani şi dacă într-o zi nu m-aş ocupa de mărgelele mele, ar fi ca şi cum nu aş putea umbla. (Romulus Tulcan)

Câmpul cu maci este vedeta colanelor realizate din mărgele de fostul profesor de matematică. Şi nu e de mirare: delicat, spectaculos şi ingenios conceput, este apreciat de toate reprezentantele sexului frumos.

La o astfel de minunăţie, Romulus Tulcan lucrează două-trei săptămâni şi foloseşte până la 30.000 de mărgele:

Când realizez ceva simplu, lucrez cam o săptămână. Dacă e câmpul cu maci, cum l-am numit eu, îmi ia până la trei săptămâni. Acestea sunt cele mai apreciate şi cele mai solicitate, iar succesul vine de la felul în care sunt combinate culorile în mai multe nuanţe. Doar pentru flori folosesc 16 nuanţe de roşu, iar pentru iarbă, şase nuanţe de verde. E multă muncă, dar e ceea ce-mi place să fac! Nu ştiu ce s-ar întâmpla dacă n-aş putea face asta! (Romulus Tulcan)

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română
Reportaje sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română

Geamul cu poezie – o altfel de oră de limba și literatura română D-na profesoară de limba și literatura română, Ingrid Galasiu, de la...

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română
Permacultură în grădina şcolii
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii
Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania