Ascultă Radio România Cluj Live

Fost-ai lele cât ai fost

Fost-ai lele cât ai fost, expresie care se pliază minunat pe realităţile noastre.

agora grecia
Foto: Fost-ai lele cât ai fost

Articol editat de cristina.rusu, 16 iunie 2017, 11:32

O teorie des vehiculată afirmă că vremea politicii a trecut, că omul (cititor, ascultător, telespectator sau internaut) vrea noutăţi din cultură, administraţie, sport, sănătate, gastronomie, mondenităţi, orice, numai scârbavnica politică să nu-i tulbure pacea intestină.

Chiar aşa, de ce m-ar interesa tâmpeul (Tâmpenie+Tupeu) demonstrat mai mereu de grosul politicienilor români? De ce m-ar captiva broscoii şi hienele ce-şi iţesc scăfârliile pe ecrane? Din păcate, de aici începe nefericirea românului-cetăţean.

Sigur că Dan Puric şi Andrei Pleşu (am luat doar două exemple, deşi avem cu sutele) sunt spirite elevate, vorbitori captivanţi, ale căror cuvinte mustesc de sensuri. Sigur că a-i asculta e o delectare intelectuală şi un pas înainte.

Un singur defect capital au aceşti doi gentlemani (şi alte sute ca ei): nu pot decide soarta naţiei! Cel puţin, nu rapid şi nu vizibil.

Puterea de a ne influenţa vieţile o au tocmai acei detestaţi oameni politici pe care noi, cetăţenii, îi propulsăm în fruntea bucatelor. Degeaba mă declar înălţat spiritual la întâlnirea cu opera sau persoana unui om de mare suprafaţă culturală dacă la urne votez ca în Duminica Orbului sau deloc.

Capacităţile intelectuale trebuie să se reflecte în judecarea realităţilor şi în gesturi cetăţeneşti pe măsură. Inclusiv gesturi militante, atunci când intelectul, instruirea şi bunul simţ te avertizează că Cetatea o ia la vale, îmbrâncită de specimene nesimţite, lacome şi iresponsabile.

Mă bucur sincer să constat că dezbaterea politică n-a murit în această ţară, deşi mulţi au încercat să-i pună floarea-n gură.

Dreptu-i că trăieşte mai puţin în Agora propriu-zisă şi mai mult în cea virtuală, dar forumurile Internetului abundă în luări de poziţie. Evident, sunt prezenţi şi propagandiştii partidelor, dar îi poţi dibui lesne după virulenţă şi lipsa argumentelor.

Restul participanţilor la discuţii sunt, însă, oameni de bună credinţă, interesaţi de ceea ce se întâmplă în „înaltele sfere” unde li se hotărăşte soarta.

Desigur, un articol sau o temă virulentă vor atrage mai multe postări, fiindcă virulenţa incită dar, pe ansamblu, subiectele politice sunt atrăgătoare prin însuşi domeniul pe care-l abordează. Cu sau fără dispute aprinse, fiecare dezbatere politică are meritul de a aduce un plus de informare, o „luminare” a unor minţi care nu avuseseră, până atunci, idei clare.

Autorul lansează ideea, pe care internauţii o preiau, o dezvoltă şi, adesea, o rafinează într-un mod pe care autorul nici nu-l visa. Sincer vă spun, aceşti internauţi-cetăţeni mă fac să sper într-un viitor miracol civic. Aici, opinia este realmente liberă, se cer argumente reci şi seci.

Forumistul ţi-o trânteşte în faţă la prima incoerenţă, fiindcă n-ai cum „s-o dregi” cu glumiţe şi nici nu-l poţi intimida. Iar odată obişnuit cu libertatea de expresie şi un nivel al pretenţiilor suficient de ridicat, intrarea în viaţa publică reală a forumistului îi şochează (tot mai mult) pe cei obişnuiţi cu labilitatea relaţiilor bazate pe găşti, ierarhii şi descurcăreală. Pe Net îţi formezi opinii politice valabile şi participi la dezbaterea civică.

Colac peste pupăză, îţi domoleşti instinctele violente împuşcând inamici virtuali. După care, în viaţa reală, devine la fel de simplu. Atâta doar că tragerea se face din cabina de vot, iar în loc de trăgaciul virtual apeşi, o singură dată, ştampila. Garantat, poate să doară mai rău decât glonţul! Cu condiţia ca „trăgătorii” să fie mulţi. Mulţime care (şi) pe forumuri se poate crea.

„Generaţia fără frică”, creată după 1989 pentru a menţine apele tulburi, ale cărei scopuri în viaţă sunt luxul trândav, agresivitatea şi adrenalina, şi-a mâncat mălaiul. E momentul să se transforme sau să dispară. Vine vremea unei generaţii normale, conştiente, îngemănată cu Agora virtuală, care va şti ce, cum şi de ce trebuie făcut.

Fără câcâieli, fără hăhăieli şi fără tâmpeu. Fost-ai lele.

 

Dan Horea

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

party
Vorba dulce joi, 12 octombrie 2017, 15:53

A face de petrecanie

Expresia „a face de petrecanie” înseamnă a omorî pe cineva, cu varianta „a-şi face de petrecanie”, a-şi stopa singur...

A face de petrecanie
om bogat om sarac
Vorba dulce luni, 28 august 2017, 15:41

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț

Da, omul acela cântat, lăudat şi compătimit, dat mereu exemplu de păstrător al tradiţiilor şi al sevei neamului. Omul nostru simplu nu are...

Omul simplu, dar cinstit și cu bun simț
limba_romana_apsa
Vorba dulce miercuri, 16 august 2017, 19:12

Limba noastră-i o comoară?

„Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată.” Sunt primele versuri dintr-o...

Limba noastră-i o comoară?
gladiator roman
Vorba dulce vineri, 28 iulie 2017, 15:15

Circul, mai presus de pâine

În Roma antică, un gladiator a murit la 22 de ani, celebru si adulat. Când i s-a facut inventarul, stupoare: în 3 ani, junele adunase, ca...

Circul, mai presus de pâine
Vorba dulce vineri, 14 iulie 2017, 08:33

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!

Este fraza care conţine esenţa răului ce ne macină societatea şi economia. Parveniţii nu pot concepe că succesul nemeritat poate provoca şi...

„Dacă ai fi în locul lor, şi tu ai face la fel”!
Vorba dulce duminică, 2 iulie 2017, 10:24

Fiecare pasăre pre limba ei piere

Scandalul de sâmbătă de la Cluj, cu juna actriţă luată pe sus de jandarmi (pe motiv că a refuzat să plece de la un miting pe care-l sabota)...

Fiecare pasăre pre limba ei piere
Vorba dulce marți, 20 iunie 2017, 14:39

Dor de Domnul Trandafir

1. Într-o şcoală clujeană cu pretenţii (deşi posesoare a unui număr remarcabil de derbedei), o dirigintă îşi “sacrifică” unul dintre...

Dor de Domnul Trandafir
Vorba dulce joi, 15 iunie 2017, 13:40

Omul face doar ceea ce i se permite

Am furat şi am devastat pentru că am putut. (Replica unui tânăr chestionat de reporterii BBC după un soi de răscoală golănească petrecută...

Omul face doar ceea ce i se permite