Ascultă Radio România Cluj Live

Danţu’ la ciupercă. Ţâpurituri şi tropoteli în Bixad!

Oşenii din comuna sătmăreană Bixad sunt aşteptaţi joi, 29 iunie, în locul numit Borcut, pentru a participa la revitalizarea unui obicei cu rădăcini străvechi în oşenime: danţu’ la ciupercă.

Danţu’ la ciupercă. Ţâpurituri şi tropoteli în Bixad!

Articol editat de , 28 iunie 2017, 14:39

Evenimentul este organizat de Asociaţia Socio-Culturală Ţara Oaşului cu sprijinul Primăriei comunei Bixad şi va avea loc după Sfânta Liturghie săvârşită la mănăstirea din localitate, al cărei hram este prăznuit joi, de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel.

Promovarea şi revitalizarea obiceiurilor tradiţionale care există din vechime, dar odată cu trecerea timpului au fost uitate, este unul dintre obiectivele de suflet ale Asociaţiei Socio-Culturale Ţara Oaşului.

Danţu’ la ciupercă este unul dintre aceste obiceiuri străvechi, care în acest an are loc în comuna Bixad. De la faţa locului, prins cu pregătirea evenimentului, preşedintele asociaţiei, Vasile Ciocan, ne oferă detalii:

Până acum, am organizat astfel de evenimente în Turţ, Căleşti Oaş, Certeze şi Negreşti Oaş, acum, fiind sărbătoare – Sfinţii Petru şi Pavel şi Hramul Mănăstirii Bixad – organizăm danţu la ciupercă în Bixad. După sfânta liturghie, ne vom îndrepta cu toţii înspre ciuperca din locul numit Borcut, pentru a dansa şi a ne veseli. (Vasile Ciocan)

Construcţie rustică de formă rotundă, ciuperca era nelipsită pe vremuri din localităţile Ţării Oaşului. Acolo se adunau duminica să danseze, feciorii şi fetele, după slujba de la biserică.

În multe dintre localităţile oşeneşti, obiceiul danţului la ciupercă a fost reluat la iniţiativa Asociaţiei Socio-Culturale Ţara Oaşului:

Ciuperca există din vechime în satele oşeneşti. Este un loc amenajat rustic, unde se adunau feciorii şi fetele, duminica. Până să fie amenajate aceste construcţii, oşenii jucau în şură sau în ocol, curte. În prezent, astfel de construcţii au reapărut în multe sate din Ţara Oaşului. (Vasile Ciocan)

Alături de localnici, la danţu’ de la ciuperca din Bixad sunt aşteptaţi oşenii de pretutindeni, dar şi reprezentanţi ai Asociaţiilor Maramureşenilor, Codrenilor şi Moţilor.

 

Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”
Cultural joi, 18 aprilie 2024, 14:32

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”

19-25 mai, șapte zile de povești noi, pentru copii și oameni mari, în care teatrul este în centrul atenției.   În această ediție va fi...

Festivalul Internațional de Teatru „Povești”
Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 18:00

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană

Opera Națională Română Cluj-Napoca are bucuria de a prezenta PREMIERA operei TOSCA, un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Cultural...

Anul Puccini va fi sărbătorit la Opera română clujeană
Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 15:30

Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI

Preponderente în lucrările sale sunt ambivalența, dezamăgirea și renunțarea, care vorbesc cu elocvență despre epuizare umană iar elemente...

Premieră la Teatrul de Nord: POATE VISEZI
Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 15:03

Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu

Galeriile Radio Cluj vă așteaptă în perioada 19 aprilie – 7 mai să vizionați expoziția Ilustrații cu inimi anatomice cuprinzând...

Expoziție la Galeriile Radio Cluj – Denisa Berceanu
Cultural miercuri, 17 aprilie 2024, 13:56

Expoziția Constantin Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris

Fotografii, documente si filme de arhivā, atelierul din Montparnasse în care a lucrat, precum și sculpturi aduse din colecții internaționale...

Expoziția Constantin Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris
Cultural marți, 16 aprilie 2024, 12:43

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe

Classic Unlimited lansează cea de a II-a ediție a proiectului Classic for Kids. Începând cu 18 aprilie și pe parcursul lunii mai echipa...

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 15:42

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național

Premiera ”Cântece de speriat frica”, după idei din textele Hertei Müller, va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 19, în Studioul Euphorion....

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 09:39

Distincție europeană pentru Ateneul Român

Ateneul Român primește Marca patrimoniului european. Ceremonia de decernare va avea loc la Anvers pe 17 aprilie 2024.   Marca patrimoniului...

Distincție europeană pentru Ateneul Român