Ascultă Radio România Cluj Live

Burse pentru învățământul la distanță în UBB

Studenții care optează pentru învățământul la distanță (ID) sau cu frecvență redusă (IFR) din cadrul Universității Babeș-Bolyai vor putea primi, începând cu anul universitar 2017-2018, burse care vor ajunge până la 25% din valoarea taxei de şcolarizare.

Burse pentru învățământul la distanță în UBB

Articol editat de Carmen Sas, 19 iulie 2017, 06:00

Senatul Universității Babeș-Bolyai a aprobat acordarea burselor de performanţă şi a burselor speciale pentru studenții ID și IFR înmatriculați în anul I de studiu, atât la nivel lienţă, cât şi la nivel master, condiţia de bază pentru obţinerea acestor burse fiind ca studenţii să fie integralişti.

Bursele de performanță vor fi acordate semestrial, prin intermediul Centrului de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă (CFCIDFR) din cadrul UBB, pe baza mediei obținute în semestrul precedent celui pentru care se solicită bursa.

La rândul lor, bursele speciale pentru activitatea științifică (burse de excelenţă), precum şi bursele speciale pentru activitatea sportivă destinate studenților înmatriculați la forma de învățământ la distanță și cu frecvență redusă vor fi acordate tot semestrial, respectând aceleași principii de evaluare și acordare care se aplică burselor similare pentru studenții de la forma de învățământ cu frecvență.

Pentru anul universitar 2017-2018, numărul de burse alocate pentru un program de studiu va reprezenta 5% din numărul de studenți înmatriculați la începutul anului universitar, dar nu mai puţin de o bursă /program. Astfel, fiecare program va dispune de  minimum o bursă, cu condiţia să aibă cel puțin 10 studenți înmatriculaţi.

 

Redacţia

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 12:07

Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?

Directorul aeroportului, David Ciceo, spune că întreaga capacitate a terminalului de plecări va crește cu aproximativ 35 la sută față de...

Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?
Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 10:39

Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]

UPDATE: ora 10.15 Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Copii din Cluj-Napoca, fata a suferit multiple fracturi ale craniului, membrelor...

Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]
Crește valoarea tichetelor sociale
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 10:18

Crește valoarea tichetelor sociale

Anunțul a fost făcut, la postul nostru de radio de viceprimarul Dan Tarcea.   El a mai precizat că va crește și nivelul de venituri până...

Crește valoarea tichetelor sociale
Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală
De prin Cluj luni, 22 aprilie 2024, 19:09

Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală

Incidentul s-a petrecut luni, 22 aprilie 2024, în jurul prânzului.   Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și un echipaj SMURD,...

Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală
De prin Cluj luni, 22 aprilie 2024, 17:55

10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca

Fun Factory, East 17, Whigfield, Nana, C-Block, DJ Sash!, N&D și Andreea Bănică vor concerta pe 7 iunie, de la ora 20.00, la BT Arena din...

10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca
De prin Cluj duminică, 21 aprilie 2024, 11:01

Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024

Cel mai mare târg de carte din Transilvania revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în pragul sărbătorilor pascale, conform unei tradiții de...

Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024
De prin Cluj duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

”Galeria Verde”

Îndrumați de către specialiști, copiii au descoperit o serie de informații interesante despre răsaduri, plantatul de primăvară precum și...

”Galeria Verde”
De prin Cluj sâmbătă, 20 aprilie 2024, 13:15

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc

Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD şi transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.   Conform primei...

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc