Ascultă Radio România Cluj Live

[AUDIO] Povestea rock-ului clujean continuă

November Black

November Black

November Black
Foto: November Black

Articol editat de Carmen Sas, 28 august 2017, 13:35

 

Simt că în fața microfonului pot să mă exprim cu adevărat. El e, pentru mine, canalul cel mai puternic și mai personal prin care pot să relaționez cu publicul. (Alex Bălășoiu)

Dintotdeauna am fost atras de partea ritmică a melodiilor, acesta fiind și motivul pentru care am ales tobele, iar, în momentul în care bat la tobe, mă simt total relaxat și scap din tot ce înseamnă cotidian. (Alex Mușat)

Pentru mine, chitara bass este instrumentul prin care pot să contribui la armonizarea melodiei, dar, în același timp, să creez și feelingul de greutate și groove din piesă. (Toni Simu)

Chitara electrică a fost intrumentul care m-a adus în lumea muzicii. De când am ascultat prima oară piese de la Guns’, AC/DC, Iron Maiden, am știut că vreau să fac muzică. (Claudiu Roman)

Toți sunt tineri, diferiți și împart o mare dragoste pentru muzica adevărată. Sunt membrii formației clujene November Black și vor să se afirme prin sunetul puternic al rock-ului, adus la viață printr-o pasiune sinceră. Am avut ocazia să îi ascult la câteva evenimente locale și am devenit curioasă să cunosc ce se află dincolo de imaginea lor de pe scenă. Întâi am stat de vorbă, înaintea unei repetiții, cu Alex Bălășoiu, solistul trupei și unul din cei doi membri cofondatori rămași în formula actuală.

Ideea formației s-a născut încă de pe băncile liceului, când împreună cu Alex, toboșarul, am decis să formăm un grup muzical. Trupa s-a concretizat, însă, abia în noiembrie 2013. Numele formației se trage de la imaginea aceea contrastantă dintre alb și negru a primei zăpezi care vine spre finalul lunii noiembrie. Momentan, suntem patru persoane cu patru personalități diferite, cu patru stiluri diferite. Alex, toboșarul, este foarte influențat de Nu Metal, Claudiu, chitaristul nostru, își trage influențele din old school rock, Toni, basistul, din Funk. Eu prefer metalul melodic scandinav. Cu toate acestea, reușim să le îmbinăm și să nuanțăm un stil pe măsură ce avansăm și creăm noi piese. (Alex Bălășoiu, solist)

De la Alex Mușat, toboșarul din November Black, aflu că drumul nu a fost lipsit de piedici. Dar când există dedicare, există întotdeauna și soluții.

Pentru noi, cel mai greu a fost, în primul rând, să găsim niște oameni cu care putem să lucrăm și să ne înțelegem, să găsim o formulă stabilă. După venirea chitaristului, am simțit că am reușit să rezolvăm această problemă. După aceea, a trebuit să învățăm să lucrăm eficient în sala de repetiții. Am reușit să compunem niște piese, iar, după ce a venit și basistul în trupă, acest proces s-a accelerat. (Alex Mușat, toboșar)

Deși este cel mai nou membru, Toni Simu s-a integrat fără nicio dificultate. Acesta reușește să completeze melodiile cu sunetele discrete ale bass-ului.

Acomodarea în formație a fost una ușoară, deoarece colegii mei sunt niște oameni foarte deschiși la minte și am reușit să ne creăm un stil împreună. La fiecare concert, ca toți artiștii, de altfel, avem foarte mari emoții, dar, în momentul în care pășim pe scenă, deja simt că formăm un întreg. Atunci putem să le livrăm ceea ce simțim noi oamenilor din fața noastră. Sigur că, în același moment, simțim și feed-back-ul lor – aceasta e una dintre cele mai importante părți. Aici ne dăm seama cât de mult suntem apreciați și, în același timp, cât de mult e apreciată munca noastră. (Toni Simu, basist)

Pe Claudiu Roman, chitaristul formației, l-am întrebat cum pot fi împărțite responsabilitățile zilnice cu muzica. Răspunsul este pasiunea.

Cu toții avem job-uri stabile, lucrăm full time în timpul săptămânii, iar cea mai mare provocare este să găsim timp să ne întâlnim la sala de repetiții. Totodată, când pășim pe ușa sălii, intrăm în lumea noastră, uităm de problemele de afară, iar întreaga noastă pasiune pentru muzică se concentrează în compozițiile noastre proprii. Asta se întâmplă pentru că toți trăim muzică, respirăm muzică, ascultăm muzică non-stop. (Claudiu Roman, chitarist)

Până acum, am susținut concerte în diverse cluburi din Cluj, la diverse festivaluri, concursuri, însă drumul nostru, categoric, nu se va opri aici și chiar plănuim ca, în viitorul apropiat, să scoatem primul nostru album. (Alex Bălășoiu, solist)

Aceasta e November Black, o trupă clujeană născută sub semnul rock-ului, înființată în urmă cu doar câțiva ani. Momentan, cei patru tineri sunt în căutarea unui clapetist, care să le completeze familia muzicală. Vă sugerez să le urmăriți evoluția, căci sigur veți mai auzi de ei în viitor! Până atunci, să ascultăm primul lor single: Just a Dream.

 

 

Cristina-Elena Talpoș

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

Apreciază:

Etichete:
Permacultură în grădina şcolii
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii
Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor