Ascultă Radio România Cluj Live

Începe școala! Urmează goana nebună după rechizite

Începe școala! Urmează goana nebună după rechizite

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 septembrie 2017, 06:00

În ce clasă ești, Teodora?

Am trecut pe clasa a II-a.

Și cum te pregătești?

Păi, încerc să învăț cât mai bine din vacanță și să îmi cumpăr rechizitele.

Este din nou acea perioadă din an în care elevii, alături de părinții lor, au una din cele mai importante sarcini: achiziționarea rechizitelor. Fiindcă am fost curioși să știm cât de mare este oferta pentru aceștia, am intrat într-o librărie din centrul Clujului. Ce putem găsi acolo, în funcție de gusturi, dar și de portofel, aflăm de la vânzătoarea Ana Lupșa:

Oferta noastră este destul de variată, avem ghiozdane, penare, creioane colorate, caiete. Avem chiar și varianta de penare personalizabile, în sensul în care copilașii își pot desena și personaliza singuri penarele. Prețurile unui ghiozdan variază între 30 și 150 de lei (cele mai sofisticate, care au și varianta de laptop), iar, în ceea ce privește penarele, prețurile variază de la 10 lei – cele personalizabile sunt un pic mai ieftine – până la 30, 40 sau 50 de lei. Perioada cea mai aglomerată, în care goana după rechizite și cele necesare școlii începe, este cea aferentă primelor zile de școală sau cu o săptămână, chiar zece zile, înainte de școală.

Oferta nu diferă mult nici în alte librării:

Echiparea unui ghiozdan depinde de ce posibilitate de a cheltui au părinții. Sunt ghiozdane scumpe, la peste 300 de lei, sunt și ghiozdane sub 100 de lei. Penarele sunt tot așa, unele la 50 de lei, altele la 20 de lei. Caietele, creioanele colorate, nu sunt foarte scumpe. Cele mai căutate sunt creioanele, radierele, pixurile. În funcție de cum îi place copilului, sunt ghiozdane mai colorate, mai simple, cu desene. Din păcate, însă, părinții lasă cumpărăturile pe ultimele zile, așa că încă nu este agitație. (vânzătoare)

Cu toate acestea, există și excepții. Deși cei mai mulți aleg să aștepte, unii părinți s-au gândit să scape de viitoarea înghesuială din magazine și să cumpere cele necesare mult mai repede. Am întâlnit ambele tipuri de cumpărători:

– Am recoltat deja toate rechizitele de care avea nevoie copilul pentru începerea anului școlar. Este în clasa a III-a și am luat din ceea ce știam din anii anteriori: caiete de matematică, cu linii, bloc de desen, acuarele. În ceea ce privește prețul pe care l-am plătit pentru acestea, mi s-a părut accesibil. Nu le-am luat pe toate deodată, ci pe rând. Neașteptând până în ultimul moment, nu a trebuit să mă înghesui să le achiziționez și au fost și la promoție când le-am luat. Evident, pe măsură ce va începe anul școlar, vor mai fi necesare și alte rechizite, doar că vor fi minimale.

– Îmi pregătesc copilul de începerea anului școlar prin achiziția de manuale, de ghiozdane, de penare, de toate cele necesare. Este costisitor, dar nu atât cât se exagerează, mai ales în media, de foarte multe ori. Dacă reușești să cumperi din timp toate aceste produse, beneficiezi și de o serie de promoții, astfel încât ele sunt la niște prețuri acceptabile. Plus că trebuie, desigur, anticipat ceea ce achiziționezi și trebuie  făcut un plan, un calcul, de la începutul verii, chiar de la terminarea clasei precedente. Pregătirile le-am tot făcut pe parcurs, deci nu pot să zic că acum ne aglomerăm foarte tare cu achizițiile de acest gen, mai ales știind că toată lumea, la început de septembrie, va invada magazinele de profil și va fi foarte dificil să găsești ceea ce îți trebuie la prețuri normale.

– Încetișor, începem pregătirile pentru noul an școlar. Pentru rechizite, așteptăm prima ședință, în principiu, iar după accea facem cumpărăturile. Încă nu am cumpărat nici ghiozdane, urmează.

 

Cristina-Elena Talpoș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Permacultură în grădina şcolii
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii
Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor