Ascultă Radio România Cluj Live

Șeful Guvernului, chemat să dea explicații în fața Parlamentului

tudose la parlament

Șeful Guvernului, chemat să dea explicații în fața Parlamentului

tudose la parlament

Articol editat de camelia.veltan, 1 septembrie 2017, 17:08

Şeful Guvernului, Mihai Tudose, va merge luni, 4 septembrie, în Parlament unde, în cadrul dezbaterii „Ora premierului”, va da explicaţii privind situaţia economică a ţării.

Decizia a fost luată vineri  1 septembrie, în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal.

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, afirmă că în spaţiul public există îngrijorări legate de faptul că România ar putea intra, în perioada următoare, într-o criză economică:

Avem creştere economică, în acelaşi timp avem un deficit în creştere şi încasări tot mai slabe la bugetul statului. Avem investiţii aproape zero, fonduri europene aproape zero şi cheluieli care trebie să fie suportate din ceva. Din nefericire, lucrurile se fracturează pentru că nu poţi să ai şi crestere economică, dar şi cheltuieli în creştere, undeva se pierd banii. Şi aceşti bani trebuie găsiţi şi probabil trebuie justificaţi de către cei care conduc în momentul de faţă România. (Raluca Turcan, prim-vicepreşedintele PNL)

De cealaltă parte, preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul social-democrat, Liviu Dragnea, a afirmat că nu sunt probleme majore în economie, dar că este normal şi regulamentar ca solicitarea opoziţiei să fie respectată. El a vorbit, totodată, despre faptul că, de la 1 ianuarie, angajatorii vor plăti contribuţiile sociale în numele angajaţilor, iar salariile vor fi impozitate cu 10 la sută, nu cu 16 procente ca până acum. Liviu Dragnea:

Cheltuiala totală a angajatorului rămâne aceeaşi, doar se înlocuiesc nişte termeni. Cheltuie la fel angajatorul, angajatul va avea pentru şi în numele lui o contribuţie mult mai mare la pensii, deci va avea o pensie mai mare, iar netul va creşte datorită reducerii impozitului pe venit de la 16 la 10%. (Liviu Dragnea)

 

Radio România Actualităţi

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Apreciază:

Etichete:
La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO
Politic vineri, 29 martie 2024, 11:04

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO

Parteneriatul strategic cu Statele Unite încheiat în timpul preşedintelui Emil Constantinescu, la 8 ani de la căderea comunismului, şi...

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO
Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC
Politic joi, 28 martie 2024, 09:49

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC

Într-o postare pe o reţea de socializare, Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi...

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC
Informații utile pentru românii din străinătate
Politic duminică, 24 martie 2024, 12:34

Informații utile pentru românii din străinătate

Aceștia au la dispoziție informații privind procedura de vot, documentele de identitate necesare și alte detalii legate de scrutin.   Lista...

Informații utile pentru românii din străinătate
Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern
Politic joi, 21 martie 2024, 13:34

Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern

Ordonanța de urgență cu caracter fiscal, care se află în primă lectură, permite majorarea salariilor celor care lucrează la stat la...

Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern
Politic marți, 19 martie 2024, 10:50

Contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită se dezbate astăzi

Biroul Electoral Central a respins, duminică, 17 martie, protocolul de constituire a alianţei electorale ‘Dreapta Unită USR – PMP...

Contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită se dezbate astăzi
Politic luni, 18 martie 2024, 19:12

Moţiune simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu

Formaţiunea politică USR îl acuză că de la preluarea mandatului i-a tratat cu dispreţ pe fermierii nemultumiţi şi nu a raspuns solicitărilor...

Moţiune simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu
Politic luni, 18 martie 2024, 15:12

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului

Discuțiile încep în comisiile de specialitate de la Senat, prima Cameră sesizată în acest caz. Între timp, coaliția de guvernare se reunește...

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului
Politic joi, 14 martie 2024, 11:36

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]

UPDATE: ora 14.45 Parlamentul European a adoptat joi, 14 martie, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al...

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]