Ascultă Radio România Cluj Live

Cel mai scurt drum până la cea mai populară pârtie de schi de lângă Cluj

partia buscat

Cel mai scurt drum până la cea mai populară pârtie de schi de lângă Cluj

partia buscat

Articol editat de Camelia Velțan, 13 septembrie 2017, 06:00

Clujenii care iubesc schiul vor putea ajunge, din acest an, mult mai uşor la pârtiile din zona staţiunii Muntele Băişorii. Consiliul Judeţean Cluj asfaltează porţiunea de 3 kilometri spre zona Buscat, iar lucrările vor fi terminate până în luna octombrie.
Preşedintele Alin Tişe a precizat că pe traseul spre pârtiile de la Buscat ar mai putea rămâne mici porţiuni neasfaltate, în cazul în care nu se vor obţine la timp avizele de mediu pentru tăierea câtorva copaci aflaţi prea aproape de drum.

Noi, în această perioadă, lucrăm la acel sector de drum, de aproape 3 km. între Muntele Băișorii și zona Buscat. Sperăm noi ca până la sosirea zăpezii, să-l avem asfaltat, în întregime sau aproape toată acea porțiune, încât clujenii să poată să meargă în perioada de vară. (Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj)

De asemenea, din această toamnă, a fost reabilitat un al doilea traseu spre staţiunea Muntele Băişorii, care scurtează cu aproximativ 20 de kilometri drumul celor care vin dinspre Cluj-Napoca.
Această rută a fost parţial distrusă de maşinile grele, în timpul construcţiei Autostrăzii Transilvania. Alin Tişe spune că drumul care trece prin Făget şi Ciurila a fost complet reabilitat în zona autostrăzii şi îi scapă pe turişti de tranzitarea comunei Floreşti.

Recomand ca și traseu de ajungere în stațiunea Băișoara, traseul Sălicea-Ciurila, pe sub autostradă și drumul în dreapta, spre Lita, care este un drum asfaltat în totalitate, care scurtează traseul spre Băișoara cu 20 de km. și care acum este în stare perfectă, a fost reabilitat integral. Practic, această scurtătură se intersectează cu drumul care vine de la Săvădisla și e aproape de intersecția cu Valea Ierii. (Alin Tişe)

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Apreciază:

Etichete:
Crește valoarea tichetelor sociale
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 10:18

Crește valoarea tichetelor sociale

Anunțul a fost făcut, la postul nostru de radio de viceprimarul Dan Tarcea.   El a mai precizat că va crește și nivelul de venituri până...

Crește valoarea tichetelor sociale
Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală
De prin Cluj luni, 22 aprilie 2024, 19:09

Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală

Incidentul s-a petrecut luni, 22 aprilie 2024, în jurul prânzului.   Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și un echipaj SMURD,...

Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală
10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca
De prin Cluj luni, 22 aprilie 2024, 17:55

10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca

Fun Factory, East 17, Whigfield, Nana, C-Block, DJ Sash!, N&D și Andreea Bănică vor concerta pe 7 iunie, de la ora 20.00, la BT Arena din...

10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca
Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024
De prin Cluj duminică, 21 aprilie 2024, 11:01

Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024

Cel mai mare târg de carte din Transilvania revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în pragul sărbătorilor pascale, conform unei tradiții de...

Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024
De prin Cluj duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

”Galeria Verde”

Îndrumați de către specialiști, copiii au descoperit o serie de informații interesante despre răsaduri, plantatul de primăvară precum și...

”Galeria Verde”
De prin Cluj sâmbătă, 20 aprilie 2024, 13:15

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc

Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD şi transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.   Conform primei...

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc
De prin Cluj vineri, 19 aprilie 2024, 14:30

Experimente-n stradă cu studenții de la Fizică

Studenții de la Facultatea de Fizică a UBB din Cluj-Napoca ne așteaptă pe toți, indiferent de vârstă, să luăm parte la experimentele pe care...

Experimente-n stradă cu studenții de la Fizică
De prin Cluj vineri, 19 aprilie 2024, 13:25

Invazie de ploșnițe marmorate și dantelate în Cluj

Temperaturile ridicate de la începutul acestei luni au favorizat înmulţirea lor într-un ritm alarmant. Alături de acet tip de ploșnițe,...

Invazie de ploșnițe marmorate și dantelate în Cluj