Ascultă Radio România Cluj Live

Un pas înainte spre construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj

floresti-unitate-militara

Un pas înainte spre construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj

Un pas înainte spre construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 14 septembrie 2017, 18:22

Consiliul Județean Cluj a finalizat demersurile care intrau în atribuțiile sale în ceea ce privește proiectul edificării viitorului Spital Regional de Urgență.

Astfel, joi, 14 septembrie 2017, Consiliul Județean a transmis Ministerului Sănătății adresa cu numărul 26451/2017 prin care a confirmat faptul că terenul situat în comuna Florești, Str. Avram Iancu, nr. 370 – 374, nu este supus unor cereri de revendicare, nu se află în litigii pe rolul instanțelor, nu este grevat de sarcini și nu este închiriat sau concesionat. Tot prin intermediul aceleiași adrese, Consiliul Județean a confirmat faptul că imobilul în cauză reprezintă un bun de interes public național.

Este un pas extrem de important în demersul de edificare a Spitalului Regional de Urgență. Practic, am făcut tot ceea ce ținea de noi și am încheiat o procedură extrem de laborioasă la finalul căreia punem la dispoziția Ministerului Sănătății terenul necesar, cu o situație juridică pe deplin clarificată, fără absolut niciun fel de probleme. Singurul lucru de care mai este nevoie în acest moment pentru demararea proiectului e finanțarea,  a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Apreciază:

Etichete:
Anchetele continuă la Spitalul Pantelimon
Sănătate luni, 15 aprilie 2024, 14:25

Anchetele continuă la Spitalul Pantelimon

Polițiști de la serviciul omoruri și procurorii Capitalei au reluat astăzi audierile, în cadrul unui dosar penal in rem deschis pentru omor....

Anchetele continuă la Spitalul Pantelimon
Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”
Sănătate sâmbătă, 13 aprilie 2024, 13:48

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”

A început deja urmărirea penală pentru infracţiunea de omor. În paralel, continuă ancheta internă şi verificările făcute atât de Colegiul...

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”
Investigaţiile la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt în desfăşurare
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 10:34

Investigaţiile la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt în desfăşurare

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru omor, adică sunt cercetate faptele, fără să...

Investigaţiile la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt în desfăşurare
Este nevoie de sânge!
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 09:55

Este nevoie de sânge!

Reprezentanții unității atrag atenția că stocul de sânge la aceaste grupe este aproape epuizat.   Ei mai spun că în spitalele din județ...

Este nevoie de sânge!
Sănătate vineri, 12 aprilie 2024, 08:35

Excepții de la taxarea cu 10% a concediilor medicale

Astfel pe lângă concediile medicale din categoria celor cu indicele 01 – pentru boală obişnuită, se va plăti în continuare contribuţia...

Excepții de la taxarea cu 10% a concediilor medicale
Sănătate joi, 11 aprilie 2024, 19:13

Bărbat de 41 de ani, mort din cauza rujeolei

Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a anunţat joi, 11 aprilie, că bărbatul din Vurpăr a fost internat după 10 zile la Spitalul de...

Bărbat de 41 de ani, mort din cauza rujeolei
Sănătate joi, 11 aprilie 2024, 16:46

Servicii medicale decontate de stat și pentru persoanele neasigurate

Aceste servicii vor fi decontate din bugetul de stat, declarã Președinta Casei Naționale de Asigurãri de Sãnãtate, Valeria Herdea.  ...

Servicii medicale decontate de stat și pentru persoanele neasigurate
Sănătate joi, 11 aprilie 2024, 16:36

Morți subite la secția ATI a unui spital! [UPDATE]

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti s-a autosesizat şi a demarat o cercetare cu privire la situaţia semnalată la Spitalul Clinic de...

Morți subite la secția ATI a unui spital! [UPDATE]